Amazon

duminică, 22 decembrie 2019

30 de ani de la Revoluție

Acum 30 de ani, pe vremea aceasta, aveam 3 ani şi câteva luni. Atunci i-am cerut mamei mele să îmi coase și mie un steag. L-am pus pe bățul pe care dădeam perdeaua și umblam cu el prin cameră. Eram mare revoluționar. Asta e dovada că nebun eram de atunci. Probabil că atunci a fost primul meu contact cu virusul denumit politică.
Ulterior, prin 1991- 1992, am făcut coontact și cu virusul denumit Basarabia, iar acum le combin.
Acum, după 30 de ani, de la Revoluție, stau și privesc cum România parcă nu prea vrea să scape de comunisn și comuniștii ne râd în față. Transformați în social-democrați. Să nu uităm faptul că anul acesta am fost la un pas de-a ne întoarce în comunism. Un miracol a făcut ca tanti Veo să nu câștige alegerile. Însă acest miracol s-ar putea să nu țină prea mult. La anul avem alegeri parlamentare. Există riscul ca vechil partid de guvernare să se întoarcă. Asta este dovada că românii sunt nostalgici. Știți care e cel mai dureros ? Cel mai dureros nu este doar că vinovații nu au plătit nici până acum, ci că ne râd în față. Iliescu, Roman, Gelu Voican. Iar acum, fix la 30 de ani, al doilea om în stat, Meleșcanu, e un fost comunist. Oare de ce noua guvernare nu îl îndepărtează ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu