Am fost săptămâna aceasta în Republica Moldova. O țară unde nu prea pot spune că văd mari schimbari în bine. Asta mai ales după schimbarea puterii. Duminică vor fi alegeri locale acolo. Însă nu am observat că lumea s-ar pregăti de alegeri. Puține bannere și afișe. Dintre toate acestea, și așa puține, cele ale Blocului ACUM erau practic inexistente. Asta le-ar putea aduce un mare dezavantaj.
Alegerile locale, așa cum le văd eu, vor fi un test important pentru Blocul ACUM. Asta mai ales în contextul alianței cu PSRM.Pentru că dacă ei vor pierde în Chișinău, Dodon îi va distruge. Dacă Andrei Năstase va câștiga la Chișinău, acesta va avea la dispoziție o rampă pentru prezidențiale.
Acest lucru va însemna un pericol pentru Igor Dodon. Andrei Năstase va fi un concurent puternic. Marea problemă este dezbinarea și dezamăgirea electoratului pro-european.
Pe acest fundal vor câștiga socialiștii. Sper totuși ca lumea să se mobilizeze și să meargă la vot.
Paul Szasz Sebeș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu