Statul de drept 2

Mișcarea Civică ”Mihai Eminescu”
E-mail: miscarea.civica.eminescu@gmail.com
Filiala Timişoara
Nr. 3/21.02.2013
CRIZA STATULUI DE DREPT, ÎN ROMÂNIA
(Lucrare realizată prin revizuirea şi adăugirea, corespunzătoare, a lucrării
intitulate: Statul de drept, concepută şi difuzată în anul 2011)
Atenționare: Scopul realizării și difuzării acestei lucrări îl constituie evidențierea agresiunii statale
specific legislative și, mai ales, constituționale, asupra României, prin utilizarea, ocultă și subversivă, a
„armei juridice”, precum și a consecințelor, deosebit de distructive, la nivel societal, ale respectivei
agresiuni
Partea 2 - Statul de drept - constituțional
În cadrul domeniului statal (țaral), dezvoltarea legislației juridice, la nivel societal, a ajuns (începând, din
câte cunoaștem, cu Revoluția Franceză de la 1789) la conceperea și utilizarea unei legi speciale (ca și complexitate
și importanță), aferentă, din punct de vedere societal, Statului respectiv, denumită generic: Constituție (statală),
în care s-au introdus reglementări legale, considerate fundamentale, principale și, în funcție de caz, chiar și
anumite reglementări de niveluri mai inferioare, referitoare la: tipul de Stat, la instituțiile fundamentale și
principale ale Statului, dar, mai ales, la modul de deţinere și exercitare a puterii de Stat (numită, generic:
Suveranitate naţională, aferentă, într-un Stat democratic, Populației statale. În functie de modul de structurare a
Populației unui Stat, în: Populație statală, respectiv: Popor, respectiv: Națiune, derivă și alte denumiri, ce pot fi
utilizate, în funcție de caz, pentru a mai numi Suveranitatea națională, și anume: putere populațională, statală;
putere poporală; putere națională, dar și: putere participativă, în conformitate cu ideologia specifică Statului
democratic. Suveranitatea națională, ca putere statală, este, însă, o putere, de drept (jure), specific teoretică,
neputând fi exercitată, practic, adică de fapt (facto), fiind, din acest motiv, înlocuită, în aplicarea practică, cu o
putere derivată, denumită: putere delegată. Puterea delegată poate fi exercitată în mai multe feluri, dar, în cadrul
ideologiei specifice Statului de drept, precum și Statului democratic (cum este prevăzut, de drept, la nivel
constituțional, să fie Statul Român, dar care, de fapt, adică în realitate, apreciem că nu este nici de drept,
autentic, și nici democratic, autentic, ci este un Pseudo-Stat de drept, respectiv un: Pseudo-Stat democratic), s-au
propus și încetățenit două moduri, considerate principale (mai ales datorită frecvenței utilizării exercitării puterii
delegate, în acest mod, și anume: puterea participativă-electorală (sau doar: putere electorală) și, respectiv,
puterea reprezentativă, care diferă, între ele, la nivel principal, atât prin modul de selecție a parsoanelor care o
exercită, cât și prin modul în care persoanele selectate exercită, efectiv, puterea în cauză.
1
Astfel, puterea electorală a fost definită ca o putere care nu se poate exercita în mod direct (adică sub
forma adoptării și aplicării unor decizii, respectiv a unor hotărâri, respectiv a unor ordine ș.a.), de către persoanele
selectate pentru a o exercita, fiind, astfel, o putere exercitabilă, efectiv, doar în mod indirect, în sensul că
respectiva putere se exercită în mod consultativ, ca decizie (hotărâre), de către anumite persoane, învestite,
oficial, în acest scop (printr-o procedură specific electorală, dar modificată, corespunzător, ca scop, denumită:
referendum consultativ). Pe baza desfășurării referendumului consultativ se determină atât voința (decizia,
hotărârea, sau doar opinia, Electoratului, în legătură cu scopul pentru care s-a organizat referendumul), după care
voința de putere respectivă se exercită, efectiv, de către alte persoane (învestite, oficial, în a aplica, în practică,
decizia, hotărârea sau doar opinia, respectivă). Persoanele învestite, oficial, a exercita, prin referendum
consultativ, puterea electorală (ca putere delegată din Suveranitatea națională), constituie, într-un Stat de drept, o
categorie de persoane care beneficiază de acordarea dreptului de a alege (alegător) în cadrul alegerilor statale,
oficiale, organizate la nivel statal, constituind, astfel, o categorie populațională specifică, denumită generic:
Electorat statal (în ideologia aferentă Statului de drept).
Persoanele care alcătuiesc Electoratul statal poartă denumirea, generică, de: electori statali (sau doar:
electori), iar selecția lor depinde de modul stabilit, oficial, de selecție, în acest scop, aprobat, ca atare, de către
ierariile statale abilitate. Semnalăm, în acest context, importanța, fundamentală, pe care o are, pentru existența și
funcționarea optimă a unui Stat de drept, autentic (dar și în cadrul unui Stat democratic, autentic), modul, oficial,
de selecție a persoanelor care alcătuiesc: Electoratul statal (adică Electoratul desemnat, oficial, a exercita, la nivel
suprem, statal, puterea electorală, ca parte componentă a puterii delegate). În mod similar, poate fi avut în
vedere și un Electoral districtual, respectiv un Electorat local, respectiv un Electoral diasporal, ai căror membri
componenți sunt, însă, de regulă, și electori statali. Pe de altă parte, trebuie remarcat că un elector statal nu poate
fi membru al unui Electorat districtual, respectiv al unui Electorat local, decât dacă are domiciliul în districtul,
respectiv în localitatea, în cauză.
Semnalăm, în acest context, că acordarea dreptului de vot (adică a dreptului de a fi: elector) unei
persoane, în funcție de caz, se poate dovedi a fi o opțiune societală benefică, sau, dimpotrivă, o opțiune societală
nebenefică. De regulă, metodele de selecție utilizate, în prezent, condiționează acordarea calității de: elector
(alegător), unei persoane, de îndeplinirea unor anumite condiții, care, tot de regulă, sunt aceleași cu condițiile care
se solicită, de obicei, oficial, a fi îndeplinite, pentru a i se acorda, aceleiași persoane, drepturi individuale, depline,
precum și pentru a i se pretinde obligații individuale, depline, la nivel statal (exemple: vârstă minimă, nivel de
școlarizare, stare de sănătate, capacitate intelectuală), selecția, în cauză, fiind asociată, astfel, sistemului electoral,
caracterizat ca fiind bazat pe: votul de tip universal, în care dreptul de elector este acordat acelei persoane care
îndeplinește aceleași condiții (menționate anterior) ca cele impuse, pentru a beneficia, la nivel statal, de
drepturi individuale, de bază, specifice Statului în cauză.
Apreciem (inclusiv pe baza experienței societale pe care am dobândit-o în perioada post-revoluționară,
referitor la evoluția societală a Statului Român) că modul de selecție a electorilor (menționat anterior) este
eronat, din punct de vedere a intereselor statale fundamentale, respectiv principale, atât ca și concepție, cât și
ca mod de aplicare (deși poate fi considerat corect, pentru acordarea celorlalte drepturi individuale, de bază), iar
eșecul evoluției societale a Statului Român, în perioada post-revoluționară, se datorează și utilizării, la nivel
oficial, a acestui mod de selecție a Electoratului statal.
În aprecierea noastră, acordarea dreptului de vot, în general, respectiv a dreptului de a fi: elector, în
special, nu trebuie să fie considerată doar ca o acordare a unui drept individual, de bază, ci trebuie să constituie
și o apreciere personală, a beneficiarului dreptului respectiv, adică să fie: atât un drept, cât și un merit personal.
Exemplificăm și, totodată, motivăm aprecierea noastră, prin evidențierea faptului că România a ajuns în situația
2
dezastruoasă, din punct devedere societal, în care se zbate, în prezent, inclusiv datorită faptului că s-a acordat
dreptul de a fi: elector, exclusiv pe bază legislativă, dar nu și pe bază meritocratică, la nivel societal, ajungându-
se, astfel, la situația, degradantă, în care un mare număr de deținători ai dreptului de a fi: elector, să nu merite
acordarea acestui drept (exemple: absenteism masiv la alegeri, respectiv la referendum consultativ, vânzări
numeroase de voturi, votări numeroase la întâmplare și în necunoștință, deplină, sau chiar totală, de cauză,
datorită, în mare parte, dezinteresului electoral, dar și manipulării mediatice, electorale, practicată de către
anumite grupări de interese și de influență, ocultă și subversivă, de tip politico-partidic, etnic, religios, masonic și
chiar mafiot, prin mass-media ș.a.).
În contextul expus anterior, apreciem că pentru a evita degradarea societală a Statului Român, a cărui
evoluție, în aprecierea noastră, se îndreaptă, accelerat, spre dezintegrare statală, în România, ar trebui aplicat
un mod de selecție a electorilor bazat, inclusiv, pe meritocrație, și nu doar pe democrație generală (așa cum se
procedează, în prezent, precum și pe sancționarea, corespunzătoare, a acelor electori care nu își îndeplinesc,
corect, datoria, dar și meritul, de a fi: electori, problemă la care vom mai reveni în cursul acestei lucrări).
În contextul enunțat anterior, referitor la prevederile legislative, statale, fundamentale, respectiv
principale, dar și la altele (în funcție de caz), s-a evidențiat, în timp, importanța ca acestea să fie precizate, în mod
semnificativ, la nivel principial (chiar dacă mai succint), în chiar textul constituțional, pentru a nu putea fi
modificate, determinant, în afara cadrului legislativ, constituțional, prin alte legi (adică prin: legi speciale sau
ordinare, în funcție de caz), ci doar să poată fi, corespunzător, dezvoltate și completate (dar numai în sensul
semnificativ, prefigurat în textul constituțional). Dezvoltarea și completarea, necesară, a prevederilor
constituționale, enunțate doar la nivel succint, dar semnificativ, în cadrul Constituției, s-a propus a fi realizată prin
legi specifice, considerate, însă, a fi de importanță deosebită (denumite, în cadrul SLS, din România: organice,
respectiv: speciale), aferente prevederilor constituționale fundamentale, respectiv principale, în cauză (exemple:
Legea Suveranității naționale, Legea Statului independent și suveran, Legea Statului unitar și indivizibil, Legea
Statului de drept, Legea Statului național, Legea Statului democratic, Legea Statului republican, Legea Statului
social, Legea venitului minim ce trebuie asigurat Populației, ș.a., care, probabil, nu întâmplător, lipsesc,
deocamdată, din componența SLS, aferent României).
La legile menţionate anterior, se pot adăuga (în funcţie de caz) şi legi de importanță ordinară, destinate
completării Constituției, în calitate de legi componente ale SLS respectiv, dar realizate tot numai în cadrul
sensului juridic, semnificant, precizat în textul Constituției, considerată, astfel, a fi: Legea fundamentală a
Statului.
Situația menţionată anterior determină, în funcție de existența sau inexistența Constituției statale, ca Lege
fundamentală, statală, și o clasificare, aferentă, a Statelor de drept, în: constituționale, respectiv:
neconstituționale.
Trebuie remarcat şi chiar subliniat faptul că, în cazul existenţei unei Constituţii statale, modificarea legilor
fundamentale, sau principale, ale Statului, în cauză, nu mai este lăsată, aproape în totalitate, la latitudinea
reprezentanţilor aleşi, adică la latitudinea puterii (democraţiei) reprezentative (cum se întâmplă, din nenorocire,
şi în cadrul Statului Român), ci este, corespunzător, direcționată, controlată și limitată, prin prevederile
principiale (succinte, sau mai dezvoltate, din punct de vedere semnificativ, în funcție de caz), existente în
Constituția statală. Astfel, dezvoltarea legislativă a prevederilor constituționale, în legătură cu domeniul
legislativ, dorit a se dezvolta, sau a se modifica, sau a se instrucționa (printr-o lege specific-instrucțională, de
aplicare a unei alte legi), pot fi lăsate la latitudinea puterii reprezentative, exercitată de către reprezentanții
aleși și abilitați, oficial, în acest scop, sau pot fi rezervate pentru a fi propuse și validate, exclusiv Electoratului
3
statal (ca reprezentant, suprem, al Populației statale, de tip participativ, în exercitarea Suveranităţii naţionale),
prin referendum consultativ, adică pot fi rezervate, exclusiv, puterii (democrației) participative, pentru a fi
decizionate.
Cele precizate anterior diferenţiază, astfel, şi Statul de drept, în: Stat de drept – participativ, în care
modificările legislative, fundamentale, iar, uneori, și cele principale (în funcție de caz), se validează, exclusiv, prin
putere (democraţie) de tip participativă, adică numai de către Electorat, prin intermediul unui referendum
consultativ (organizat, însă, în deplină cunoştinţă de cauză, în mod liber şi corect, de către o Instituţie a
Referendumului - care, însă, în România, nu există), deși se realizează și, de regulă, se validează preliminar înainte
de a fi supuse, spre validare, Electoratului statal, de către Instituția legislativă (Parlament). Pe de altă parte, Statul
de drept se diferențiază în: Stat de drept – reprezentativ, în care modificările legislative, fundamentale, respectiv
principale, se efectuează, și, de regulă, se validează, doar de către reprezentanţii aleşi, în cadrul Instituţiei
legislative (Parlament), adică prin putere (democrație) reprezentativă, iar consultarea Electoratului, prin
referendum, este utilizată, de regulă, foarte rar (exemplu: pentru validarea întregii Constituții, după o eventuală
revizuire).
În sensul celor expuse anterior, mai exemplificăm, dar și evidențiem State, precum: Elveţia, ca: State de
drept, de tip: participativ, respectiv State precum: România, ca: State de drept, de tip: reprezentativ (dar nu și
de fapt, în cazul României!).
Tot în contextul expus anterior, apreciem că mai trebuie să semnalăm, ca pe o deficiență legislativă,
majoră, faptul că în unele State (cum este și România!), nu doar că se acceptă, dar se și abuzează, pe de o parte, de
un exces de „producție” legislativă, din partea unor instituții care, de regulă, nu sunt abilitate, la nivel
constituțional, în acest scop (ci eventual doar în mod excepțional și corespunzător motivat, exemplu: Guvern), iar,
pe de altă parte, se abuzează de un exces de prevederi constituționale (care nu sunt de nivel fundamental,
respectiv principal), cu privire la modul de alcătuire și funcționare a unor Instituții statale, fundamentale,
respectiv principale, încărcând și îngreunând, astfel, exercitarea, de către Constituție, a rolului de: Lege
fundamentală a Statului, precum și de: „coloană vertebrală” a Sistemului Legislativ Statal: SLS (exemple: în cazul
Constituției actuale a României, cu privire la Instituțiile: Parlament, Președinție, Consiliul Superior al
Magistraturii, Guvern, Ministerul public), prevederi care, apreciem că nu-și aveau locul în cadrul constituțional,
ci în cadrul unor legi speciale (organice), aferente instituțiilor în cauză, în timp ce alte prevederi, cu privire la
rolul fundamental și principal al acelorași instituții, care ar fi trebuit introduse, la nivel constituțional, sunt
absente, sau doar insuficiente pentru a li se asigura funcționarea corectă, și a nu li se deturna menirea
constituțională, prin alte legi, sau, și mai grav, prin abuz legislativ și, mai ales, prin abuz constituțional, cum se
întâmplă, frecvent, în România).
Pe de altă parte, referitor la evidențierea situației anterioare, apreciem că mai trebuie completată și cu
semnalarea unei deficiențe legislative, mult mai grave (acceptată și practicată, din nenorocire, în mod abuziv, în
cadrul SLS aferent Statului Român, în care prevederi constituționale fundamentale, respectiv principale, nu sunt,
corespunzător, dezvoltate și completate, în Legi aferente, din cadrul SLS). Exemplificăm, în acest context, dar,
totodată, și reclamăm, public, în primul rând, absența unor Legi de importanță fundamentală, respectiv
principală, în cadrul SLS aferent României, referitoare la dezvoltarea și completarea, legislativă, a prevederilor
constituționale, referitoare la tipul de Stat, care, de drept, dar și de fapt, trebuie să fie România (și anume:
absența Legii Statului național, respectiv a Legii Statului suveran și independent, respectiv a Legii Statului unitar
și indivizibil, respectiv a Legii Statului republican, respectiv a Legii Statului democratic, respectiv a Legii Statului
social, ultima în legătură și cu Articolul 47, din Constituția României, referitor la nivelul de trai decent, care trebuie
să fie asigurat cetățenilor, respectiv a Legii separației și echilibrului puterilor în Stat).
4
Pentru a se înțelege, mai bine, ce efecte distructive, la nivel societal, poate avea absența, din cadrul SLS,
a Legilor care dezvoltă și completează prevederile constituționale, referitoare la tipul de Stat (așa cum este și
cazul SLS aferent Statului Român), vom analiza, în continuare, doar efectele cauzate de absența unei Legi
referitoare la dezvoltarea și aplicarea conceptului de: Stat național. Astfel, din câte cunoaștem (neavând o
experiență juridică, deplină, la nivel legislativ, societal), referitor la Statul național (în cadrul Constituției actuale a
României), ca prevedere fundamentală, la nivel constituțional, există doar prevederea că: „România este Stat
național ...” (Articolul 1, aferent Statului Român, aliniatul 1). În absența unei Legi speciale (organice), care să aibă,
ca obiectiv legislativ, dezvoltarea și completarea corespunzătoare a tipului de Stat, în cauză, prevederea
constituțională referitoare la Statul național (enunțată anterior), constituie, de fapt, doar o intenție statală,
respectiv un deziderat statal, proclamat, ca tip de Stat, în Constituția României, fără, însă, a se preciza și cum
trebuie implementat legislativ (adică în ce mod trebuie realizat, afirmat și apărat, dezideratul în cauză), pentru a
exista și a funcționa, în mod optim, ca tip de Stat.
Trebuie să se mai cunoască și faptul că, de regulă, în cadrul Dreptului Constituțional, prevederile
fundamentale, între care și tipul de Stat, nu se consideră ca fiind, sub-înțelese, referitor la precizările, în același
context, efectuate în Constituțiile, sau în SLS (în funcție de caz) uzitate în alte State, sau menționate în teoria
Dreptului Constituțional, ci trebuie, corespunzător, definite și legiferate, pentru fiecare Stat în parte, în cadrul
SLS, respectiv în cadrul Constituției. Cum în Constituția actuală a României nu s-a procedat astfel, conceptul de
Stat național, deși este prevăzut, de drept (jure), în Constituția actuală a României, de fapt (facto), nu doar că nu
funcționează, în mod eficient, din punct de vedere legislativ, ci nu funcționează nici măcar într-un mod
determinant, în măsură să nu permită comiterea (nesancționată, corespunzător) de agresiuni și chiar atentate la
Statul național, declanșate și realizate de către adversari ai acestui tip de Stat, care dețin și cetățenia română,
dintre care, marea lor majoritate domiciliază în România (exemple: subminarea rolului limbii române, ca unică
limbă de stat, prevedere pe care o apreciem ca find nu doar necesară, ci și obligatorie pentru menținerea, în
existență, a unui Stat național; subminarea și chiar batjocorirea unor simboluri naționale, în anumite județe din
Transilvania; pretenția, exprimată oficial, de către anumite autorități ale Statului Român, din anumite județe, din
Transilvania, la autonomie și chiar la secesiune teritorială - pentru așa-numitul: „Ținut Secuiesc”, precum și, mai
ales, solicitarea, publică și chiar oficială, a desființării Statului național sau a transformării Statului Român în Stat
multi-național ș.a.). Mai exemplificăm, tot în același context, și propaganda, fățișă și subversivă, care se face, în
prezent, în scopul regionalizării Statului Român, în contextul în care, unii conducători, sau reprezentanți, ai
Uniunii Europene (UE), au făcut declarații, publice (pe care le apreciem ca: descalificante, pentru Statul Român),
precum că regionalizarea, în cauză, vizează doar State precum România și Bulgaria, nu și Statele fondatoare ale
UE, care beneficiază de drepturi suplimentare față de cele aferente Statelor care au aderat, la UE, ulterior
constituirii UE.
Mai atragem atenția că inexistența, în cadrul SLS aferent României, a Legilor semnalate anterior, precum
și a altor Legi importante, echivalează, de fapt, cu o agresiune statală, specific juridică, împotriva României,
realizată prin intermediul unor „specialiști” juridici, care au fost și probabil mai sunt, de fapt: „agenți” infiltrați în
activitatea legislativă și, mai ales, în activitatea constituțională, în scopul de a influența, corespunzător, modul
de legiferare și, mai ales, modul de constituționalizare, la nivel societal, a țării noastre, astfel încât România să
devină, într-o perioadă temporală, relativ scurtă (adică în perioada: post-revoluționară), un Stat handicapat
legislativ și, mai ales, un Stat handicapat constituțional, cu consecințe corespunzătoare, care, în opinia noastră,
constituie și una dintre cauzele principale care au provocat dezastrul societal în care se află, în prezent,
România.
5
În același context, mai apreciem că trebuie semnalată și chiar reclamată practica, abuzivă, de legiferare, la
nivel guvernamental, de către persoane care nu au calitatea de reprezentanți aleși, în acest scop, de către
Electorat (așa cum sunt parlamentarii), precum și compromiterea Instituției Parlamentului, ca principală
Instituție de putere de Stat: legislativă, prin faptul că i s-a repartizat, oficial, și o mare parte din activitatea de
conducere a Statului, pe care, însă, prin felul în care este alcătuită și funcționează, respectiva Instituție, nu o
poate realiza decât într-un mod deficitar, cu consecințe, de asemenea, deosebit de grave, la nivel societal, motiv
pentru care apreciem că cel puțin o parte din actuala activitate de conducere a Statului, efectuată de către
Parlament, ar trebui transferată instituției Curtea (Garda) Constituțională, însă, cu condiția ca instituția în cauză
să fie transformată, atât la nivel constituțional, cât și la nivel legislativ, în instituție de putere Garantă, nu doar a
supremației legislative a Constituției (așa cum este abilitată, în prezent), ci și a respectării Constituției, iar
președintele și membrii componenți ai Instituției, în cauză, să fie aleși, direct, de către Electoratul statal, în
cadrul alegerilor statale.
Concluzionând, în contextul expus anterior, un Stat de drept este, astfel, un Stat în cadrul căruia relațiile
dintre cetățeni, respectiv dintre instituții, respectiv dintre cetățeni și instituții, trebuie să se bazeze (prin modul
în care au fost constituite, precum și prin modul în care funcționează respectivele instituții) tot pe principii de
organizare, respectiv de relaționare, specific juridice, prin includerea, în legislația care le este aferentă, de
reglementări juridice, referitoare la drepturi și obligații, date și informații, scopuri și motivații, caracteristice,
grupate în legi, precum și în instrucţiuni de aplicare a legilor. La rândul lor, într-un Stat de drept, legile şi
instrucţiunile de utilizare a legilor (pentru legile care sunt prevăzute şi cu instrucţiuni de utilizare) sunt grupate (în
funcție de obiectivul legiferării) în ansambluri legislative, corespunzător interfațate, care alcătuiesc, împreună:
Sistemul Legislativ Statal SLS (în: Statele de drept-neconstituționale), pe când, în: Statele de drept-
constituționale, în fruntea SLS, trebuie să se situeze: Constituția, ca Lege fundamentală, statală, cu rol de:
„coloană vertebrală” legislativă, care să includă și să definească, principial și succint, dar, totodată, semnificativ
(iar, în măsura posibilului, chiar determinant), aspectele fundamentale și principale pentru tipul de Stat, în cauză
(exemple: deținerea și exercitarea Suveranității naționale, obiectivele, precum și modul principial de constituire
și, eventual, de funcționare a Instituțiilor fundamentale, de Stat), precum și alte aspecte, considerate ca necesare
a fi precizate, sau doar specificate, în chiar textul Constituției, pentru a se asigura, astfel, existența, stabilitatea și
funcționarea optimă a Statului respectiv, precum şi pentru a feri, astfel, SLS, de efectele distructive şi subversive,
ale corupţiei politico-partidice clientelare (mai ales prin: uzurparea Suveranității naționale, în dauna Populației
statale (Poporului Român), reprezentat, la nivel suprem, de către Electoratul statal, de către anumite grupări de
interese specifice, oculte și subversive, de tip politico-partidic, etnic, religios, masonic și chiar mafiot, interesate
în acest scop). Din modul în care s-a reușit, într-un Stat, realizarea, din punct de vedere legislativ, a obiectivului
fundamental, precizat anterior, rezultă și performanța societală, ca: Stat de drept autentic, și nu ca: Pseudo-Stat
de drept, adică atât ca: „Stat de drept (jure), cât și de fapt (facto)”-constituțional, a Statului în cauză.
Pentru a contribui, în mod corespunzător, la îndeplinirea, urgentă, în România, a obiectivelor menționate
anterior, la Timișoara, s-a constituit: Grupul Constituțional „Timișoara”, care, în cadrul acțiunii generale, civice,
numită, generic: „Deșteptarea constituțională a României”, a declanșat, în data: 20.05.2011, la Timișoara:
Revoluția Constituțională Română. Redactarea și difuzarea prezentei lucrări constituie, astfel, o acțiune specifică
și importantă, în aprecierea noastră, în cadrul desfășurării revoluției menționate anterior (deocamdată pe cale
civică și pașnică), neexcluzând, însă, în viitor, și alte căi, dacă vom aprecia că efortul nostru, desfășurat, în acest
scop, nu va putea avea rezultatele scontate, în contextul în care ne este blocat, în mod deliberat, accesul la mass-
media de stat și suntem nu doar urmăriți, ci și obstrucționați și chiar agresați (în cadrul desfășurării activității
noastre), de către agenți „acoperiți”, ai unor Instituții de Stat, care, în mod ocult, subversiv și abuziv (inclusiv din
punct de vedere constituțional), au fost transformate în Instituții de practicare, de fapt, a poliției-politice, în
6
timp ce situația societală a României apreciem că s-a degradat într-atât încât este mai rea ca cea în care s-a aflat
România, la data în care, la Timișoara, s-a declanșat, inclusiv cu participarea noastră, determinantă, Revoluția
Română din decembrie 1989!
(Sfârșitul Părții 2)
P.S.
Partea 3 - dedicată analizării Pseudo-Statului de drept, va urma în scurtă vreme.

Lorin Fortuna