joi, 28 februarie 2013
miercuri, 27 februarie 2013
Fete talentate
luni, 25 februarie 2013
Statul de drept 4
Mișcarea Civică ”Mihai Eminescu”
E-mail: miscarea.civica.eminescu@gmail.com
Filiala Timişoara
Nr. 3/24.02.2013
CRIZA STATULUI DE DREPT, ÎN ROMÂNIA
(Lucrare realizată prin revizuirea şi adăugirea, corespunzătoare, a lucrării
intitulate: Statul de drept, concepută şi difuzată în anul 2011)
Atenționare: Scopul realizării și difuzării acestei lucrări îl constituie evidențierea agresiunii statale
specific legislative și, mai ales, constituționale, asupra României, prin utilizarea, ocultă și subversivă, a
„armei juridice”, precum și a consecințelor, deosebit de distructive, la nivel societal, ale respectivei
agresiuni.
Partea 4 - Analiza efectivă a cazului specific al crizei Statului de drept, în România
VI. Cazul specific al Statului România, ca Stat de drept (jure), cât şi ca Stat de fapt
(facto)
Similar modului în care se poate aprecia performanța societală, obținută în dezvoltarea, unui Stat, ca Stat
democratic, poate fi apreciată şi performanța obținută în dezvoltarea unui Stat de drept, performanță ce poate fi
eșalonată în etape specifice, și anume: Stat parțial de drept, respectiv: Stat deplin de drept, respectiv: Stat
complet de drept, pe de o parte, respectiv, pe de altă parte, în: Stat de drept-autentic (în care se încadrează,
corespunzător, variantele statale, etapiste, definite anterior) și respectiv: Stat de drept-neautentic, însă pretins,
oficial, în mod fals și subversiv, ca fiind autentic, când, în realitate, adică de fapt, Statul în cauză este un Stat de
drept-neautentic (adică de tip: Pseudo-Stat de drept), calificat, sau chiar reclamat, la nivel oficial, ca atare, de către
instituții și organizații care și-au asumat dreptul şi rolul de a analiza, aprecia și califica, în mod corespunzător,
comiterea, deliberată, a unor acțiuni de manipulare și mistificare, în acest sens.
Aplicând cele expuse anterior la analiza tipului de Stat care este, în prezent, România, apreciem că,
datorită Constituției necorespunzătoare (care nu este realizată ca o Lege, ci doar ca o: Declaraţie de intenţii
constituţionale), precum și datorită categoriei politico-partidice, nu doar neprofesioniste, ci și clientelare,
respectiv subversive, care a confiscat, prin manipulare mediatică, precum şi prin organizare societală, ocultă și
subversivă (de tip: politico-partidic, etnic, religios, masonic, mafiot, poliţienesc-politic), puterea în Stat, România
este, de fapt, atât un Pseudo-Stat de drept, cât și un Pseudo-Stat-constituțional.
Pentru a justifica și exemplifica aprecierea anterioară, cu argumente corespunzătoare, vom analiza, în
continuare, relaționarea dintre două instituții fundamentale (Parlament; Preşedinţie - alcătuite din reprezentanţi
care trebuie să fie aleşi) și o instituţie principală (Guvern – alcătuită din membri care nu trebui să fie aleşi, ci
1
desemnaţi), ca instituţii societale, fundamentale, respectiv principală, de putere, existente, în România, în
conformitate cu prevederile actualei Constituții.
Astfel (în cadrul Articolului 61, aliniatul 1, al Constituției actuale, a României), Parlamentul este definit ca:
„organ reprezentativ suprem al Poporului Român și unica autoritate legiuitoare a țării”, iar (în cadrul Articolului
80, aliniatul 1), referitor la Președintele României, se precizează că: „reprezintă Statul Român și este garantul
independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării”, iar (în aliniatul 2, al aceluiași Articol),
referitor tot la Președintele României, se precizează că: „veghează la respectarea Constituției și la buna
funcționare a autorităților publice” și că: „exercită funcția de mediere între puterile Statului, precum și între Stat
și Societate”. Pe de altă parte (în cadrul Articolului 102, aliniatul 1), Guvernul este definit ca fiind Instituția care:
„exercită conducerea generală a administrației publice”, iar, referitor la programul de guvernare, că activitatea
Guvernului se realizează „potrivit programului său de guvernare, acceptat de Parlament”.
Această ultimă precizare, parlamentară, apreciem că este, de fapt, nu doar o gravă eroare constituțională,
ci și o prevedere subversivă, introdusă, în mod deliberat, pentru a permite derogarea, corespunzătoare, de la
programul de guvernare (propus și mediatizat, în campania electorală), în baza căruia un partid politic a
beneficiat, sau nu, de aprecieri electorale (concretizate în voturi). Astfel, programul, în cauză, poate să fie
înlocuit, post-electoral, chiar cu un program opus celui prezentat în campania electorală, pe baza unor motivații
că partidul politic, în cauză, a intrat într-o coaliție de guvernare, cu alte partide, fapt ce impunea efectuarea unor
modificări și adaptări, corespunzătoare, în cadrul programului propriu de guvernare, prezentat în campania
electorală.
În felul acesta, se motivează și se creează un spațiu de oportunitate și manipulare politică a
Electoratului, adică, de fapt, un spaţiu de subversivitate politico-partidică, în care constituirea unei coaliții de
guvernare se realizează, de regulă, pe baza unui alt program politic (negociat, corespunzător, post-electoral, în
cadrul coaliţiei de guvernare), program ce poate fi, însă, mult diferit, sau chiar opus, programului de guvernare
promovat în cadrul campaniei electorale. Mai trebuie remarcat şi semnalat că respectivul program politic, de
guvernare, negociat post-electoral, în cadrul coaliţiei de guvernare, este, apoi, supus, spre aprobare, dar nu
Electoratului (în conformitate cu specificul democrației participative, precum și în conformitate cu Articolul 2 din
Constituția actuală a României, referitor la faptul că Suveranitatea națională aparține Poporului Român), ci
parlamentarilor, adică reprezentanților aleși (în conformitate cu specificul democrației reprezentative), astfel
încât interesele Electoratului ajung să fie substituite cu interesele partidelor politice incluse în coaliția de
guvernare, precum și intereselor clientelei politice, aferentă respectivelor partide.
Din contextul expus anterior, rezultă cât de important este ca, în campania electorală, partidelor politice
să le fie impusă, pe lângă prezentarea programului propriu, de guvernare, și prezentarea unui angajament,
oficial, de limitare a schimbării programului în cauză, în cazul intrării respectivului partid politic, sau respectivei
coaliţii politice, electorale, într-o coaliție politică, post-electorală, de guvernare, după finalizarea alegerilor, cu
precizarea că, dacă nu se ajunge la un acord politic, între partidele asociate, în coaliția de guvernare, privind
stabilirea unui program comun de guvernare (program care să nu contravină limitelor, declarate oficial, de către
respectivul partid politic, sau de către respectiva coaliţie politică, electorală, cu privire la modificarea
programului propriu de guvernare), atunci acel partid politic, respectiv acea coaliţie politică, să nu poată face
parte din respectiva coaliție post-electorală de guvernare. Pe de altă parte, dacă nu se poate forma o coaliție
politică, post-electorală, de guvernare, între anumite partide politice (în care să se respecte condițiile de limitare
a derogării de la programele politice, expuse în campania electorală, de către partidele politice, respectiv de
către coaliţiile politice, electorale, în cauză), atunci soluția alternativă, impusă prin lege, trebuie să fie aceea a
organizării de noi alegeri, sau a organizării unui referendum consultativ, în care Electoratul să-și poată, eventual,
2
schimba preferințele electorale, sau să şi le poată adapta, corespunzător, comparativ cu modul în care a apreciat
şi a optat, în problematica respectivă, în campania electorală, la situaţia post-electorală, adică să-și poată
exprima, în deplină cunoștință de cauză, opțiunea dacă acceptă, sau nu, programul de guvernare propus de o
coaliție politico-partidică (alcătuită post-electoral), sau dorește organizarea unor alegeri anticipate, motivate de
situația de ambiguitate, sau de contrarietate, astfel creată.
În acelaşi context, considerăm că trebuie evidențiată și importanța existenței unei instituții fundamentale
a Statului, cu rolul de: garant constituțional (exemplu: Curtea/Garda Constituțională, însă cu un statut funcțional
corespunzător modificat, comparativ cu statutul actual al acestei instituții), sau o nouă instituţie (denumită, de
exemplu: Instituţia Electoratului), care să includă, în cadrul prerogativelor instituţionale, cu care va fi prevăzută, la
nivel constituţional, și pe acelea de a urmări, oficial, înfăptuirea programelor electorale, prezentate în campania
electorală, de către partidele politice, sau de către coalițiile de partide politice, sau de către candidații
independenți, care au fost aleși, precum și limitele în care se pot modifica programele electorale, în cauză, în
cadrul asocierii politico-partidice, post-electorale, într-o coaliţie politică, de guvernare a ţării.
Tot în acest sens, apreciem că respectiva Instituție a Electoratului trebuie să urmărească, post-electoral,
în mod oficial, atât calitatea, cât și respectiv eficacitatea prestației reprezentanților aleși (în funcție de
programele electorale prezentate, precum și de limitele impuse modificării acestora), iar, dacă va considera
necesar, să poată acționa concret, în mod corespunzător (în funcție de caz), inclusiv pentru a sancționa partidele
politice, coalițiile politico-partidice, sau independenții care nu și-au respectat programele electorale, respectiv
limitele de modificare impuse acestora (anunţate, oficial, în campania electorală), putându-se merge (în funcție
de caz) chiar până la anularea unor mandate electorale (individuale, sau colective, la nivel de partid) și la
organizarea de alegeri anticipate, parțiale sau chiar generale.
Mai remarcăm, totodată, în același context, faptul că prevederea constituțională, actuală, a „acceptării”
(dar, de fapt, a aprobării) programului de guvernare (elaborat post-electoral, de către un partid politic, sau de
către o coaliție de partide politice), de către Parlament, nu este viabilă, din punct de vedere al Electoratului,
deoarece, de regulă (așa cum s-a întâmplat, şi se întâmplă, frecvent, în România, în perioada post-revoluționară),
coaliția de guvernare post-electorală, se alcătuiește astfel încât să constituie, totodată, și o coaliție majoritară,
parlamentară, tocmai în scopul de a forța, în acest mod, aprobarea („acceptarea” - la nivel constituțional !) unor
programe de guvernare, alcătuite nu pe baza promisiunilor şi angajamentelor propuse, în cadrul campaniei
electorale, ci pe baza intereselor, de regulă, specific clientelare, ale partidelor politice care s-au asociat în cadrul
respectivei coaliții, post-electorale, de guvernare.
Analizând prestația celor 3 Președinți pe care i-a avut România, în perioada post-revoluționară, orice
observator competent și imparțial va putea aprecia că nici unul dintre aceștia nu și-a onorat, printr-o prestație
corespunzătoare, mandatul de Președinte, pentru care a fost ales, pe baza unui program politic, prezentat în
cadrul campaniei electorale, ci, dimpotrivă, l-a dezonorat, până într-atât, încât s-a ajuns, în prezent, la
compromiterea, în aprecierea unei părți considerabile şi determinante a Electoratului), chiar a Instituției
Prezidențiale, ca instituție fundamentală a Statului și, în consecință, chiar a motivației opțiunii statale,
republicane, la nivel constituțional (adică: prezidențiale și nu monarhice), din partea majorității Populației
statale, exprimată prin cele trei referendumuri de validare constituțională (care au avut loc în 1991, respectiv în
1993, respectiv în 2003), precum şi prin cele 2 referendumuri organizate pentru demiterea actualului Preşedinte al
ţării (fost Preşedinte suspendat, de către Parlament), organizate în anii: 2007, respectiv 2012.
Tot în contextul menționat anterior, considerăm că, la viitoarea revizuire constituțională, statutul
Instituției Prezidențiale trebuie modificat, în mod corespunzător, pentru a permite, între altele, într-un mod mai
3
eficient, stoparea continuării unui mandat președințial, al țării, pentru o persoană care, pe parcursul exercitării
mandatului respectiv, a evidențiat nu doar incapacități evidente, ci și rea-voință, cinism și chiar subversiune,
precum şi infracţionalitate constituţională, de tip: înaltă trădare (cum apreciem că este şi cazul actualului
Președinte al României (în fapt: Guvernator al țării), impus, împotriva voinţei majorităţii Poporului Român,
exprimată prin referendum (nevalidat, însă, de către Curtea Constituţională) şi apoi instalat, într-un mod pe care îl
apreciem a fi samavolnic, la conducerea țării (ca: Guvernator), de către conducerea, subversivă, a Comisiei
Uniunii Europene, dar cu complicitatea, infracţională, de nivel constituţional, a unor instituţii fundamentale şi
principale ale Statului Român, respectiv: Parlament, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituțională,
Guvern, Instituția Avocatul Poporului ș.a., și, în consecință, să se procedeze la organizarea de alegeri anticipate,
la nivel preşedințial-statal, în vederea alegerii unui alt Președinte al țării.
Și tot referitor la cele precizate anterior, apreciem și totodată propunem ca, în contextul în care se va
opta pentru înființarea unei noi Instituții, fundamentale, a țării, cu rol de: garant constituțional (exemplu:
Curtea/Garda Constituțională, printr-o schimbare, corespunzătoare, de statut constituțional, respectiv de statut
legislativ), funcția de Președinte al țării să fie atribuită Președintelui Instituției respective (tot cu modificarea,
corespunzătoare, a statutului constituțional și respectiv legislativ), al actualei Instituții Prezidențiale și respectiv al
Instituției Curtea Constituțională.
Mai propunem, având în vedere, mai ales, eșecul catastrofal, dovedit, prin acordarea unei preferințe,
respectiv unei priorități (extinsă până la exclusivitate) categoriei politico-partidice, post-revoluționare, în
reprezentarea, exclusivă, a pluralismului politic (în calitate de principiu, constituțional, de conducere politică a
țării. Astfel, pluralismul politic s-a transformat, în mod abuziv și exclusiv, în pluralism de tip: politico-partidic, în
detrimentul pluralismului de tip: politico-civic, care trebuie recunoscut, oficial, și trebuie acordat, ca drept de
reprezentare, și membrilor unor organizaţii civice, sau independenților, în calitate de reprezentanți ai Societății
Civile Româneşti). În acest context, alegerea Președintelui, precum și a membrilor componenți ai Instituției
garante, constituțional, în cauză (deci și a Președintelui țării, în varianta propusă, menționată anterior), trebuie
să se facă în cadrul alegerilor statale și să fie accesibilă (pe principiul, deja legiferat, al egalității de șanse, dar
neextins, corespunzător, și la nivel electoral) nu doar reprezentanților politico-partidici, ci inclusiv
reprezentanților politico-civici ai Societății Civile Româneşti. Motivăm propunerea anterioară prin evidențierea
faptului că, în perioada post-revoluționară, reprezentanții aleși, exclusiv dintre candidații propuși de către
partidele politice, au demonstrat, suficient de elocvent (în aprecierea noastră), că, odată aleși, se subordonează,
prioritar (iar, în cazuri importante, chiar exclusiv), partidelor politice care i-au desemnat să candideze la alegeri
(mergând până la a se lăsa influenţaţi şi chiar coordonați, înainte de exercitarea votului, în Parlament, de către
conducătorul de grup parlamentar, de partid, prin ridicarea vizibilă a mâinii, cu degetul mare în sus, pentru: „da”,
respectiv în jos, pentru: „nu”), și nu intereselor Populației circumscripțiilor în care au candidat şi au fost aleşi (așa
cum ar fi normal să se comporte, în calitate de aleși, într-un Stat de drept și, totodată, democratic, autentic).
Mai precizăm, în acest context, că România, fiind declarată, la nivel constituțional, ca fiind Stat democratic
(Articolul 1, aliniatul 3), puterea supremă în Stat (definită constituțional ca: Suveranitate națională) aparține
Poporului Român (Articolul 2, aliniatul 1), „care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin
alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum”, iar la aliniatul 2, al aceluiași articol, se precizează
că: „Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.
4
VII. Concluzii finale
În ansamblul contextului expus anterior (la care ne limităm deocamdată, datorită specificului prezentei
lucrări), apreciem că ar mai trebui luate, în considerare, precum și, mai ales, în analiză, încă multe alte situații,
inclusiv pentru a fi exemplificat, concret, precum şi pentru a se demonstra faptul că România a fost, în mod
deliberat, supusă unei handicapări constituționale, deosebit de grave, din punct de vedere statal și populațional,
de către anumite forțe, oculte și subversive, grupate în structuri clientelare, de tip: politico-partidic, etnic,
religios, masonic și chiar mafiot, inclusiv în scopul implementării, în regim de urgență (ca „Stat pilot”), a politicii
specifice, de agresiune statală, populațională și chiar civilizațională, denumită, în mod ocult, dar și abject (prin
cinismul și chiar sadismul asociat): „noua ordine mondială”, implementată, în România, inclusiv cu sprijinul,
ocult, subversiv și, mai ales, „obedient”, al unor „cozi de topor”, autohtone, dornice de a ascensiona, la nivel
societal, cât mai repede, precum și la un nivel cât mai înalt, dar nu prin merite personale, autentice (adică prin
meritocrație societală), ci, cu orice preţ şi inclusiv prin slugărnicie şi "vasalitate" caracteristică (denumită, în
terminologia masonică: obediență), cu efect specific agresor, înrobitor şi chiar dezintegrator statal, respectiv
federal-continental, respectiv chiar cu efect agresor și înrobitor confederal-lumesc (mondial).
Față de aceste pericole distructive și chiar anihilante, la nivel societal, cu care se confruntă, de mai multă
vreme, România, respectiv Europa, respectiv chiar Lumea Planetară, Medie (Fizică), apreciem că putem și chiar
trebuie să ne apărăm, în mod eficient, în primul rând, pe cale juridică, prin transformarea României într-un Stat
de drept-constituțional, autentic, în conformitate cu idealurile RRD-1989, care sunt prevăzute, la nivel
constituțional (în cadrul Articolului 1, aliniatul 3), ca bază ideatică, juridică, la nivel constituțional, în actuala
Constituție a României, idealuri pe care, în ce ne privește, ne-am angajat să le apărăm și să le promovăm, cât
vom putea și cât vom mai exista, în această Lume (în calitate de: "garanţi individuali" ai apărării şi promovării
idealurilor RRD-1989, aşa cum ne-am auto-declarat în timpul protestelor civice, desfăşurate la Timişoara, în
perioada: toamna 2011-iarna 2012), respectând, astfel, angajamentul suprem, dar și solemn, pe care ni l-am
asumat (în mod voluntar, și nu la ordin, ca alții), atunci când am organizat și declanșat, în data de 20.12.1989, la
Timișoara, prin constituirea Frontului Democratic Român (FDR), Revoluţia Română din Decembrie 1989 (RRD-
1989), precum și prin redactarea și difuzarea, publică, din balconul Teatrului Național și al Operei, din Timişoara,
în condiţii de ilegalitate (specifice dictaturii comuniste-totalitare) a Proclamaţiei FDR (document pe care îl
apreciem ca act fundamental al RRD-1989), precum şi prin sloganurile revoluționare, devenite, deja, încetăţenite:
„Azi în Timișoara, mâine în toată țara!”, respectiv: „Vom muri, sau vom fi liberi!”, respectiv: "Timişoara –
avangarda civică a României!".
Epilog
Mesaj
Vouă,
celor care,
mulţi sau puţini,
cândva,
veţi trece,
neliniştiţi,
peste urmele noastre,
ale celor care am fost,
5
împreună,
dar am și rămas:
"Generaţia autentică: Decembrie 1989",
un singur mesaj:
România!
Lorin Fortuna
P.S.
Lucrări care vor urma, în curând:
1. Cu privire la adevăratele motive pentru care și-a anunțat demisia Papa Bisericii Catolice
2. Cu privire la adevăratele motive pentru care s-a suspendat, de către Guvernul Boc, acordarea
indemnizației reparatorii participanților autentici, remarcați prin merite deosebite, pentru victoria
Revoluției Române din decembrie 1989, și se menține respectiva suspendare, de către Guvernul
Ponta
E-mail: miscarea.civica.eminescu@gmail.com
Filiala Timişoara
Nr. 3/24.02.2013
CRIZA STATULUI DE DREPT, ÎN ROMÂNIA
(Lucrare realizată prin revizuirea şi adăugirea, corespunzătoare, a lucrării
intitulate: Statul de drept, concepută şi difuzată în anul 2011)
Atenționare: Scopul realizării și difuzării acestei lucrări îl constituie evidențierea agresiunii statale
specific legislative și, mai ales, constituționale, asupra României, prin utilizarea, ocultă și subversivă, a
„armei juridice”, precum și a consecințelor, deosebit de distructive, la nivel societal, ale respectivei
agresiuni.
Partea 4 - Analiza efectivă a cazului specific al crizei Statului de drept, în România
VI. Cazul specific al Statului România, ca Stat de drept (jure), cât şi ca Stat de fapt
(facto)
Similar modului în care se poate aprecia performanța societală, obținută în dezvoltarea, unui Stat, ca Stat
democratic, poate fi apreciată şi performanța obținută în dezvoltarea unui Stat de drept, performanță ce poate fi
eșalonată în etape specifice, și anume: Stat parțial de drept, respectiv: Stat deplin de drept, respectiv: Stat
complet de drept, pe de o parte, respectiv, pe de altă parte, în: Stat de drept-autentic (în care se încadrează,
corespunzător, variantele statale, etapiste, definite anterior) și respectiv: Stat de drept-neautentic, însă pretins,
oficial, în mod fals și subversiv, ca fiind autentic, când, în realitate, adică de fapt, Statul în cauză este un Stat de
drept-neautentic (adică de tip: Pseudo-Stat de drept), calificat, sau chiar reclamat, la nivel oficial, ca atare, de către
instituții și organizații care și-au asumat dreptul şi rolul de a analiza, aprecia și califica, în mod corespunzător,
comiterea, deliberată, a unor acțiuni de manipulare și mistificare, în acest sens.
Aplicând cele expuse anterior la analiza tipului de Stat care este, în prezent, România, apreciem că,
datorită Constituției necorespunzătoare (care nu este realizată ca o Lege, ci doar ca o: Declaraţie de intenţii
constituţionale), precum și datorită categoriei politico-partidice, nu doar neprofesioniste, ci și clientelare,
respectiv subversive, care a confiscat, prin manipulare mediatică, precum şi prin organizare societală, ocultă și
subversivă (de tip: politico-partidic, etnic, religios, masonic, mafiot, poliţienesc-politic), puterea în Stat, România
este, de fapt, atât un Pseudo-Stat de drept, cât și un Pseudo-Stat-constituțional.
Pentru a justifica și exemplifica aprecierea anterioară, cu argumente corespunzătoare, vom analiza, în
continuare, relaționarea dintre două instituții fundamentale (Parlament; Preşedinţie - alcătuite din reprezentanţi
care trebuie să fie aleşi) și o instituţie principală (Guvern – alcătuită din membri care nu trebui să fie aleşi, ci
1
desemnaţi), ca instituţii societale, fundamentale, respectiv principală, de putere, existente, în România, în
conformitate cu prevederile actualei Constituții.
Astfel (în cadrul Articolului 61, aliniatul 1, al Constituției actuale, a României), Parlamentul este definit ca:
„organ reprezentativ suprem al Poporului Român și unica autoritate legiuitoare a țării”, iar (în cadrul Articolului
80, aliniatul 1), referitor la Președintele României, se precizează că: „reprezintă Statul Român și este garantul
independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării”, iar (în aliniatul 2, al aceluiași Articol),
referitor tot la Președintele României, se precizează că: „veghează la respectarea Constituției și la buna
funcționare a autorităților publice” și că: „exercită funcția de mediere între puterile Statului, precum și între Stat
și Societate”. Pe de altă parte (în cadrul Articolului 102, aliniatul 1), Guvernul este definit ca fiind Instituția care:
„exercită conducerea generală a administrației publice”, iar, referitor la programul de guvernare, că activitatea
Guvernului se realizează „potrivit programului său de guvernare, acceptat de Parlament”.
Această ultimă precizare, parlamentară, apreciem că este, de fapt, nu doar o gravă eroare constituțională,
ci și o prevedere subversivă, introdusă, în mod deliberat, pentru a permite derogarea, corespunzătoare, de la
programul de guvernare (propus și mediatizat, în campania electorală), în baza căruia un partid politic a
beneficiat, sau nu, de aprecieri electorale (concretizate în voturi). Astfel, programul, în cauză, poate să fie
înlocuit, post-electoral, chiar cu un program opus celui prezentat în campania electorală, pe baza unor motivații
că partidul politic, în cauză, a intrat într-o coaliție de guvernare, cu alte partide, fapt ce impunea efectuarea unor
modificări și adaptări, corespunzătoare, în cadrul programului propriu de guvernare, prezentat în campania
electorală.
În felul acesta, se motivează și se creează un spațiu de oportunitate și manipulare politică a
Electoratului, adică, de fapt, un spaţiu de subversivitate politico-partidică, în care constituirea unei coaliții de
guvernare se realizează, de regulă, pe baza unui alt program politic (negociat, corespunzător, post-electoral, în
cadrul coaliţiei de guvernare), program ce poate fi, însă, mult diferit, sau chiar opus, programului de guvernare
promovat în cadrul campaniei electorale. Mai trebuie remarcat şi semnalat că respectivul program politic, de
guvernare, negociat post-electoral, în cadrul coaliţiei de guvernare, este, apoi, supus, spre aprobare, dar nu
Electoratului (în conformitate cu specificul democrației participative, precum și în conformitate cu Articolul 2 din
Constituția actuală a României, referitor la faptul că Suveranitatea națională aparține Poporului Român), ci
parlamentarilor, adică reprezentanților aleși (în conformitate cu specificul democrației reprezentative), astfel
încât interesele Electoratului ajung să fie substituite cu interesele partidelor politice incluse în coaliția de
guvernare, precum și intereselor clientelei politice, aferentă respectivelor partide.
Din contextul expus anterior, rezultă cât de important este ca, în campania electorală, partidelor politice
să le fie impusă, pe lângă prezentarea programului propriu, de guvernare, și prezentarea unui angajament,
oficial, de limitare a schimbării programului în cauză, în cazul intrării respectivului partid politic, sau respectivei
coaliţii politice, electorale, într-o coaliție politică, post-electorală, de guvernare, după finalizarea alegerilor, cu
precizarea că, dacă nu se ajunge la un acord politic, între partidele asociate, în coaliția de guvernare, privind
stabilirea unui program comun de guvernare (program care să nu contravină limitelor, declarate oficial, de către
respectivul partid politic, sau de către respectiva coaliţie politică, electorală, cu privire la modificarea
programului propriu de guvernare), atunci acel partid politic, respectiv acea coaliţie politică, să nu poată face
parte din respectiva coaliție post-electorală de guvernare. Pe de altă parte, dacă nu se poate forma o coaliție
politică, post-electorală, de guvernare, între anumite partide politice (în care să se respecte condițiile de limitare
a derogării de la programele politice, expuse în campania electorală, de către partidele politice, respectiv de
către coaliţiile politice, electorale, în cauză), atunci soluția alternativă, impusă prin lege, trebuie să fie aceea a
organizării de noi alegeri, sau a organizării unui referendum consultativ, în care Electoratul să-și poată, eventual,
2
schimba preferințele electorale, sau să şi le poată adapta, corespunzător, comparativ cu modul în care a apreciat
şi a optat, în problematica respectivă, în campania electorală, la situaţia post-electorală, adică să-și poată
exprima, în deplină cunoștință de cauză, opțiunea dacă acceptă, sau nu, programul de guvernare propus de o
coaliție politico-partidică (alcătuită post-electoral), sau dorește organizarea unor alegeri anticipate, motivate de
situația de ambiguitate, sau de contrarietate, astfel creată.
În acelaşi context, considerăm că trebuie evidențiată și importanța existenței unei instituții fundamentale
a Statului, cu rolul de: garant constituțional (exemplu: Curtea/Garda Constituțională, însă cu un statut funcțional
corespunzător modificat, comparativ cu statutul actual al acestei instituții), sau o nouă instituţie (denumită, de
exemplu: Instituţia Electoratului), care să includă, în cadrul prerogativelor instituţionale, cu care va fi prevăzută, la
nivel constituţional, și pe acelea de a urmări, oficial, înfăptuirea programelor electorale, prezentate în campania
electorală, de către partidele politice, sau de către coalițiile de partide politice, sau de către candidații
independenți, care au fost aleși, precum și limitele în care se pot modifica programele electorale, în cauză, în
cadrul asocierii politico-partidice, post-electorale, într-o coaliţie politică, de guvernare a ţării.
Tot în acest sens, apreciem că respectiva Instituție a Electoratului trebuie să urmărească, post-electoral,
în mod oficial, atât calitatea, cât și respectiv eficacitatea prestației reprezentanților aleși (în funcție de
programele electorale prezentate, precum și de limitele impuse modificării acestora), iar, dacă va considera
necesar, să poată acționa concret, în mod corespunzător (în funcție de caz), inclusiv pentru a sancționa partidele
politice, coalițiile politico-partidice, sau independenții care nu și-au respectat programele electorale, respectiv
limitele de modificare impuse acestora (anunţate, oficial, în campania electorală), putându-se merge (în funcție
de caz) chiar până la anularea unor mandate electorale (individuale, sau colective, la nivel de partid) și la
organizarea de alegeri anticipate, parțiale sau chiar generale.
Mai remarcăm, totodată, în același context, faptul că prevederea constituțională, actuală, a „acceptării”
(dar, de fapt, a aprobării) programului de guvernare (elaborat post-electoral, de către un partid politic, sau de
către o coaliție de partide politice), de către Parlament, nu este viabilă, din punct de vedere al Electoratului,
deoarece, de regulă (așa cum s-a întâmplat, şi se întâmplă, frecvent, în România, în perioada post-revoluționară),
coaliția de guvernare post-electorală, se alcătuiește astfel încât să constituie, totodată, și o coaliție majoritară,
parlamentară, tocmai în scopul de a forța, în acest mod, aprobarea („acceptarea” - la nivel constituțional !) unor
programe de guvernare, alcătuite nu pe baza promisiunilor şi angajamentelor propuse, în cadrul campaniei
electorale, ci pe baza intereselor, de regulă, specific clientelare, ale partidelor politice care s-au asociat în cadrul
respectivei coaliții, post-electorale, de guvernare.
Analizând prestația celor 3 Președinți pe care i-a avut România, în perioada post-revoluționară, orice
observator competent și imparțial va putea aprecia că nici unul dintre aceștia nu și-a onorat, printr-o prestație
corespunzătoare, mandatul de Președinte, pentru care a fost ales, pe baza unui program politic, prezentat în
cadrul campaniei electorale, ci, dimpotrivă, l-a dezonorat, până într-atât, încât s-a ajuns, în prezent, la
compromiterea, în aprecierea unei părți considerabile şi determinante a Electoratului), chiar a Instituției
Prezidențiale, ca instituție fundamentală a Statului și, în consecință, chiar a motivației opțiunii statale,
republicane, la nivel constituțional (adică: prezidențiale și nu monarhice), din partea majorității Populației
statale, exprimată prin cele trei referendumuri de validare constituțională (care au avut loc în 1991, respectiv în
1993, respectiv în 2003), precum şi prin cele 2 referendumuri organizate pentru demiterea actualului Preşedinte al
ţării (fost Preşedinte suspendat, de către Parlament), organizate în anii: 2007, respectiv 2012.
Tot în contextul menționat anterior, considerăm că, la viitoarea revizuire constituțională, statutul
Instituției Prezidențiale trebuie modificat, în mod corespunzător, pentru a permite, între altele, într-un mod mai
3
eficient, stoparea continuării unui mandat președințial, al țării, pentru o persoană care, pe parcursul exercitării
mandatului respectiv, a evidențiat nu doar incapacități evidente, ci și rea-voință, cinism și chiar subversiune,
precum şi infracţionalitate constituţională, de tip: înaltă trădare (cum apreciem că este şi cazul actualului
Președinte al României (în fapt: Guvernator al țării), impus, împotriva voinţei majorităţii Poporului Român,
exprimată prin referendum (nevalidat, însă, de către Curtea Constituţională) şi apoi instalat, într-un mod pe care îl
apreciem a fi samavolnic, la conducerea țării (ca: Guvernator), de către conducerea, subversivă, a Comisiei
Uniunii Europene, dar cu complicitatea, infracţională, de nivel constituţional, a unor instituţii fundamentale şi
principale ale Statului Român, respectiv: Parlament, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituțională,
Guvern, Instituția Avocatul Poporului ș.a., și, în consecință, să se procedeze la organizarea de alegeri anticipate,
la nivel preşedințial-statal, în vederea alegerii unui alt Președinte al țării.
Și tot referitor la cele precizate anterior, apreciem și totodată propunem ca, în contextul în care se va
opta pentru înființarea unei noi Instituții, fundamentale, a țării, cu rol de: garant constituțional (exemplu:
Curtea/Garda Constituțională, printr-o schimbare, corespunzătoare, de statut constituțional, respectiv de statut
legislativ), funcția de Președinte al țării să fie atribuită Președintelui Instituției respective (tot cu modificarea,
corespunzătoare, a statutului constituțional și respectiv legislativ), al actualei Instituții Prezidențiale și respectiv al
Instituției Curtea Constituțională.
Mai propunem, având în vedere, mai ales, eșecul catastrofal, dovedit, prin acordarea unei preferințe,
respectiv unei priorități (extinsă până la exclusivitate) categoriei politico-partidice, post-revoluționare, în
reprezentarea, exclusivă, a pluralismului politic (în calitate de principiu, constituțional, de conducere politică a
țării. Astfel, pluralismul politic s-a transformat, în mod abuziv și exclusiv, în pluralism de tip: politico-partidic, în
detrimentul pluralismului de tip: politico-civic, care trebuie recunoscut, oficial, și trebuie acordat, ca drept de
reprezentare, și membrilor unor organizaţii civice, sau independenților, în calitate de reprezentanți ai Societății
Civile Româneşti). În acest context, alegerea Președintelui, precum și a membrilor componenți ai Instituției
garante, constituțional, în cauză (deci și a Președintelui țării, în varianta propusă, menționată anterior), trebuie
să se facă în cadrul alegerilor statale și să fie accesibilă (pe principiul, deja legiferat, al egalității de șanse, dar
neextins, corespunzător, și la nivel electoral) nu doar reprezentanților politico-partidici, ci inclusiv
reprezentanților politico-civici ai Societății Civile Româneşti. Motivăm propunerea anterioară prin evidențierea
faptului că, în perioada post-revoluționară, reprezentanții aleși, exclusiv dintre candidații propuși de către
partidele politice, au demonstrat, suficient de elocvent (în aprecierea noastră), că, odată aleși, se subordonează,
prioritar (iar, în cazuri importante, chiar exclusiv), partidelor politice care i-au desemnat să candideze la alegeri
(mergând până la a se lăsa influenţaţi şi chiar coordonați, înainte de exercitarea votului, în Parlament, de către
conducătorul de grup parlamentar, de partid, prin ridicarea vizibilă a mâinii, cu degetul mare în sus, pentru: „da”,
respectiv în jos, pentru: „nu”), și nu intereselor Populației circumscripțiilor în care au candidat şi au fost aleşi (așa
cum ar fi normal să se comporte, în calitate de aleși, într-un Stat de drept și, totodată, democratic, autentic).
Mai precizăm, în acest context, că România, fiind declarată, la nivel constituțional, ca fiind Stat democratic
(Articolul 1, aliniatul 3), puterea supremă în Stat (definită constituțional ca: Suveranitate națională) aparține
Poporului Român (Articolul 2, aliniatul 1), „care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin
alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum”, iar la aliniatul 2, al aceluiași articol, se precizează
că: „Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”.
4
VII. Concluzii finale
În ansamblul contextului expus anterior (la care ne limităm deocamdată, datorită specificului prezentei
lucrări), apreciem că ar mai trebui luate, în considerare, precum și, mai ales, în analiză, încă multe alte situații,
inclusiv pentru a fi exemplificat, concret, precum şi pentru a se demonstra faptul că România a fost, în mod
deliberat, supusă unei handicapări constituționale, deosebit de grave, din punct de vedere statal și populațional,
de către anumite forțe, oculte și subversive, grupate în structuri clientelare, de tip: politico-partidic, etnic,
religios, masonic și chiar mafiot, inclusiv în scopul implementării, în regim de urgență (ca „Stat pilot”), a politicii
specifice, de agresiune statală, populațională și chiar civilizațională, denumită, în mod ocult, dar și abject (prin
cinismul și chiar sadismul asociat): „noua ordine mondială”, implementată, în România, inclusiv cu sprijinul,
ocult, subversiv și, mai ales, „obedient”, al unor „cozi de topor”, autohtone, dornice de a ascensiona, la nivel
societal, cât mai repede, precum și la un nivel cât mai înalt, dar nu prin merite personale, autentice (adică prin
meritocrație societală), ci, cu orice preţ şi inclusiv prin slugărnicie şi "vasalitate" caracteristică (denumită, în
terminologia masonică: obediență), cu efect specific agresor, înrobitor şi chiar dezintegrator statal, respectiv
federal-continental, respectiv chiar cu efect agresor și înrobitor confederal-lumesc (mondial).
Față de aceste pericole distructive și chiar anihilante, la nivel societal, cu care se confruntă, de mai multă
vreme, România, respectiv Europa, respectiv chiar Lumea Planetară, Medie (Fizică), apreciem că putem și chiar
trebuie să ne apărăm, în mod eficient, în primul rând, pe cale juridică, prin transformarea României într-un Stat
de drept-constituțional, autentic, în conformitate cu idealurile RRD-1989, care sunt prevăzute, la nivel
constituțional (în cadrul Articolului 1, aliniatul 3), ca bază ideatică, juridică, la nivel constituțional, în actuala
Constituție a României, idealuri pe care, în ce ne privește, ne-am angajat să le apărăm și să le promovăm, cât
vom putea și cât vom mai exista, în această Lume (în calitate de: "garanţi individuali" ai apărării şi promovării
idealurilor RRD-1989, aşa cum ne-am auto-declarat în timpul protestelor civice, desfăşurate la Timişoara, în
perioada: toamna 2011-iarna 2012), respectând, astfel, angajamentul suprem, dar și solemn, pe care ni l-am
asumat (în mod voluntar, și nu la ordin, ca alții), atunci când am organizat și declanșat, în data de 20.12.1989, la
Timișoara, prin constituirea Frontului Democratic Român (FDR), Revoluţia Română din Decembrie 1989 (RRD-
1989), precum și prin redactarea și difuzarea, publică, din balconul Teatrului Național și al Operei, din Timişoara,
în condiţii de ilegalitate (specifice dictaturii comuniste-totalitare) a Proclamaţiei FDR (document pe care îl
apreciem ca act fundamental al RRD-1989), precum şi prin sloganurile revoluționare, devenite, deja, încetăţenite:
„Azi în Timișoara, mâine în toată țara!”, respectiv: „Vom muri, sau vom fi liberi!”, respectiv: "Timişoara –
avangarda civică a României!".
Epilog
Mesaj
Vouă,
celor care,
mulţi sau puţini,
cândva,
veţi trece,
neliniştiţi,
peste urmele noastre,
ale celor care am fost,
5
împreună,
dar am și rămas:
"Generaţia autentică: Decembrie 1989",
un singur mesaj:
România!
Lorin Fortuna
P.S.
Lucrări care vor urma, în curând:
1. Cu privire la adevăratele motive pentru care și-a anunțat demisia Papa Bisericii Catolice
2. Cu privire la adevăratele motive pentru care s-a suspendat, de către Guvernul Boc, acordarea
indemnizației reparatorii participanților autentici, remarcați prin merite deosebite, pentru victoria
Revoluției Române din decembrie 1989, și se menține respectiva suspendare, de către Guvernul
Ponta
Attention
+40760980605
ATTENTION : une jeune fille a disparu en 16.02.2013 lorsqu'elle attendait sa correspondance dans un aéroport de Paris on Bois Colombes. Si jamais vous l'avez vue, ou si vous avez une information, merci de la faire remonter au plus vite. Sa famille est très inquiète. Partagez ce message afin d'en étendre les possibilités s'il vous plaît.
duminică, 24 februarie 2013
Statul de drept 3
Mișcarea Civică ”Mihai Eminescu”
E-mail: miscarea.civica.eminescu@gmail.com
Filiala Timişoara
Nr. 3/23.02.2013
CRIZA STATULUI DE DREPT, ÎN ROMÂNIA
(Lucrare realizată prin revizuirea şi adăugirea, corespunzătoare, a lucrării
intitulate: Statul de drept, concepută şi difuzată în anul 2011)
Atenționare: Scopul realizării și difuzării acestei lucrări îl constituie evidențierea agresiunii statale
specific legislative și, mai ales, constituționale, asupra României, prin utilizarea, ocultă și subversivă, a
„armei juridice”, precum și a consecințelor, deosebit de distructive, la nivel societal, ale respectivei
agresiuni.
Partea 3 - Guvernarea Statului de Drept, ca obiectiv, specific, de prestare de servicii, de
guvernare, pe bază contractuală, societală; Pseudo-Statul de drept
IV. Guvernarea Statului ca obiectiv, specific, de prestare de servicii, de guvernare,
pe bază contractuală, societală
Potrivit principiilor Dreptului societal (prefigurate de către Jean Jacques Rousseau, în lucrarea sa:
„Contractul social”), reglementările juridice, specifice unui Stat de drept, autentic, privind relațiile dintre
instituțiile de prestare de servicii societale, trebuie să se bazeze pe relaționarea legislativă, caracteristică, unui
contract de prestări de servicii (societale), în care să existe și să fie definită, corespunzător, o parte contractantă,
prestatoare de servicii societale, respectiv o parte contractantă, beneficiară a serviciilor societale, prestate,
respectiv o parte garantă, contractual, din punct de vedere juridic, a respectării contractului de prestări servicii,
în cauză, de către părțile contractante (la nivel de: drepturi, obligații, limite contractuale ș.a.), respectiv o parte
mediatoare-arbitrantă, la nivel contractual, abilitată, oficial, cu competențe corespunzătoare.
Datorită, însă, modului necorespunzător (deliberat subversiv, sau doar neprofesional, din punct de vedere
constituțional, respectiv legislativ), în care au fost reglementate, instituțional, părțile contractante ale contractului
de prestări de servicii societale, Instituțiile de Stat, respective, pot fi aduse în situația, de fapt, de a nu-și putea
exercita, în mod optim, atribuțiile de părți contractante, aferente, în cadrul respectivului contract societal.
Astfel, scopul contractului de prestări de servicii societale, în cauză, poate fi, și, deseori, chiar este
deturnat, în mod deliberat (printr-un deosebit de grav abuz și, totodată, delict constituțional, de: uzurpare a
Suveranității naționale), pentru ca: beneficiarul constituțional, de drept, al contractului societal, respectiv (care,
în cazul Statului Român, conform prevederilor constituționale, este: Poporul Român, în conformitate cu
prevederile Articolului 2, aliniatul 1, din actuala Constituție a României), să poată fi înlocuit, de fapt (într-o măsură
considerabilă, sau chiar determinantă), chiar de către: prestatorul, instituțional, de servicii de guvernare, adică
1
de către: Guvern. Guvernul devine, astfel, în mod abuziv și subversiv: prestator de servicii, cât și respectiv:
beneficiar, preferențial, al propriilor prestări de servicii societale, atât în mod direct, adică pentru membrii
Guvernului, cât și în mod indirect, adică pentru clientela specifică a acestora (de regulă, de factură: politico-
partidică, etnică, religioasă, masonică și chiar mafiotă). Acest abuz se produce, tot de regulă, chiar cu
complicitatea majorității membrilor Parlamentului (prin aservirea, corespunzătoare, a parlamentarilor, față de
grupările de interese clientelare, specifice, menționate anterior), adică tocmai cu complicitatea Instituției
(Parlament), de Stat, care este abilitată, constituțional, să aprobe programul de guvernare, precum și să verifice
modul de îndeplinire a respectivului program (așa cum se întâmplă, de fapt, și în cadrul Statului Român, prin
realizarea unei coaliții politico-partidice, parlamentare, în scopul de a grupa, coalițional, politico-partidic,
aceleași partide politice, atât la nivel de Parlament, cât și la nivel de Guvern). Precizăm că realizarea și
impunerea, la nivel parlamentar, respectiv guvernamental, a efectului decizional, determinant, al unei
asemenea coaliții politico-partidice, constituie, de fapt, un grav abuz constituțional, precum și un atentat la
adresa Statului de drept, autentic, respectiv a Statului democratic-autentic, deoarece, prin realiarea respectivei
coaliții politico-partidice, nu se mai urmărește, cu prioritate, apărarea și promovarea intereselor specifice ale
alegătorilor, din circumscripțiile electorale (reprezentate, în Parlament, de către parlamentarii „înregimentați” în
coaliția politico-partidică, în cauză), ci interesele, specific-clientelare, ale partidelor politice care i-au propus ca și
candidați, în alegerile parlamentare, pe parlamentarii respectivi. Astfel, se încalcă, printr-un abuz și, totodată,
delict constituțional (pe care îl apreciem a fi deosebit de grav și chiar determinant, în existența și funcționarea,
optimă, a unui Stat de drept, autentic, respectiv a unui Stat democratic, autentic), atât specificul, societal, al
Statului de drept, cât și cel al Statului democratic. Această situație, din nenorocire, există și în cadrul Statului
Român, post-revoluționar, prin posibilitatea de realizare a coalizării politico-partidice, menționată anterior, pe
care nu doar că o exemplificăm, ci o reclamăm și chiar o acuzăm, public (ca fiind o încălcare, flagrantă, a
Articolului 69 aliniatul 1, din actuala Constituție a României), în care se prevede că: „În exercitarea mandatului,
deputații și senatorii sunt în serviciului Poporului.”, și nu în serviciul partidelor politice, care i-au propus, ca și
candidați, în alegerile parlamentare!
Considerăm, astfel (inclusiv pe baza experienței dobândite prin analiza crizei Statului de drept, în România,
pe care o vom prezenta la sfârșitul acestei lucrări), că, pentru a deveni funcțională și eficientă, din punctul de
vedere al beneficiarului, „ecuația” juridică, contractuală, a prestării serviciilor societale, de guvernare statală, ar
trebui modificată, în mod corespunzător, astfel încât, pe lângă reprezentanta instituțională a executantului,
prestator de servicii societale (Guvern), să fie desemnată, ca reprezentantă instituțională, principală, a
beneficiarului prestării serviciilor de guvernare, respective, o altă Instituţie, mai eficientă, în acest scop, decât
este și poate fi Parlamentul, Instituție care să îndeplinească şi funcţia de: garant constituțional, principal, a
contractului societal, în cauză (exemplu: Curtea/Garda Constituțională), iar ca Instanță de judecată, aferentă, să
fie înființat: Tribunalul Constituțional (de exemplu, în România, prin înlocuirea, de către Instituția, propusă
anterior, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cadrul judecării cauzelor juridice, de nivel constituțional.
Tot în contextul expus anterior, Instituţiei Prezidenţiale i-ar reveni, în cadrul contractual al respectivelor
prestări de servicii, de tip societal (prin Preşedintele ţării): funcţia de mediere-arbitraj, între cele două Instituţii
(respectiv: executant - Guvern, respectiv: beneficiar - Parlament / Curtea Constituțională) şi, totodată, părţi
contractante, înainte de a se ajunge, eventual, la Instanţa de judecată, abilitată.
Tot în acelaşi context, apreciem că trebuie reanalizate şi adaptate, corespunzător (din punct de vedere
constituțional, respectiv și legislativ), tot pe baze specific juridice, de prestări de servicii societale, existenţa şi
funcţionarea unor alte Instituţii (exemple: Instituția: Consiliul Suprem al Magistraturii, Instituţia: Banca
Naţională, Instituţia: Consiliul Economic şi Social, Instituţia: Avocatul Poporului, Instituția: Societatea Națională
2
de Televiziune, respectiv Instituția: Societatea Națională de Radiodifuziune ş.a.), precum şi analizată,
corespunzător, cum ar trebui revizuită Constituția României, pentru ca Statul Român să devină un Stat de drept,
autentic, și nu un Pseudo-Stat de drept, și chiar un Stat de tip polițienesc-politic, așa cum apreciem că a devenit
și este, de fapt, din nenorocire, pentru România, în prezent.
V. Pseudo-Statul de drept
Pseudo-Statul de drept este un Stat care, de regulă, în mod ocult și subversiv, este proclamat, la nivel
oficial, în mod declarativ, în scris (adică prin intermediul unor acte oficiale), de către anumiți reprezentanți statali
(care își exercită, de fapt, astfel, propria lor voință de putere, la nivel societal), ca fiind: Stat de drept, dar care, în
realitate (adică de fapt), nu este un: Stat de drept, ci un: Pseudo-Stat de drept, în sensul că, pe de o parte,
declarațiile, oficiale, referitoare la Statul de drept, sunt doar: afirmații fără o acoperire legislativă,
corespunzătoare (adică: proclamații), nejustificate, pentru a motiva, precum și pentru a asigura, concret,
existența și funcționarea, eficientă, la nivel societal, a unui Sistem legislativ, statal (SLS), respectiv a unei
Constituții, corespunzătoare, unui Stat de drept, autentic, iar, pe de altă parte, că prin aplicarea unei politici de
conducere, statală, subversivă, sau chiar opresivă (de către Conducător/Conducători), în Statul, de fapt, în cauză,
se împiedică, în mod deliberat, implementarea unui SLS, respectiv a unei Constituții, aferente, în scopul realizării
unui Stat de drept, autentic și performant (așa cum apreciem că s-a întâmplat și, încă, se întâmplă, inclusiv în
cadrul Statului Român, post-revoluționar).
Trebuie remarcat, totuşi, pe de altă parte, că un Pseudo-Stat de drept este mai aproape de Statul de
drept autentic, decât un Stat de nedrept, în sensul că, un Pseudo-Stat de drept, de regulă, dispune, deja, de o
anume legislație, bazată pe prevederi corespunzătoare, și orientată pe existența sau, măcar, pe voința de
existenţă a unui Stat de drept, autentic, exprimată juridic (care legislație, însă, nu este respectată, deplin, în
realitate, de către Conducător/Conducători, în detrimentul celor conduși), putându-se ajunge, totuși, mai ușor, la
instaurarea Statului de drept, autentic, adică a unui Stat, atât de drept, cât și de fapt, autentic.
În celălalt caz, adică plecând de la un Stat de nedrept, trebuie, mai întâi, parcursă evoluția societală spre
un stadiu de declarare, oficială, a existenței Statului de drept, sau măcar a dorinței, oficiale, de a se instaura un
Stat de drept, în contextul existenței unui Stat de nedrept (adică a unui Stat de tip: dictatorial, respectiv: tiranic,
respectiv: anarhic), evoluție societală care, de regulă, este nu doar cu mult mai anevoioasă, ci și de mai lungă
durată, putând implica necesitatea sau consecința producerii unor stări de revoltă, răscoală, sau chiar revoluție, cu
efecte corespunzătoare, pentru cei care își asumă asemenea riscuri existenţiale.
În contextul menționat anterior, mai trebuie semnalat că, în legătură cu existența tipului specific de Stat:
Pseudo-Stat de drept, poate exista (în funcție de caz), fie un: Pseudo-Stat de drept, de tip Sistem legislativ,
societal (SLS), fie un: Pseudo-Stat de drept, de tip: constituțional, ca State, în care, deși, aparent, există și
funcționează un SLS, acesta nu este implementat, societal, în mod eficient, din punct de vedere legislativ,
respectiv ca State în care, deși, aparent, există o Constituție, aceasta nu este autentică, sau eficientă, deoarece
nu a fost concepută ca: Lege fundamentală a Statului, în cauză, în sensul că nu i s-a asociat un Sistem juridic,
adecvat, de nivel, specific, constituțional, care să includă un Tribunal Constituțional, un Cod de Infracțiuni
Constituționale, un Cod de proceduri juridice constituționale, precum și o instituție de putere, fundamentală, cu
rol garant, din punct de vedere constituțional (exemplu: Instituția Curtea/Garda Constituțională), abilitată a
garanta nu doar supremația, legislativă, a Constituției (cum este prevăzut în actuala Constituție a României, în
cadrul Articolului 142, aliniatul 1, referitor la Curtea Constituțională), ci și garantarea respectării, efective, din
punct de vedere legislativ, a Constituției, ca Lege fundamentală a Statului de drept, autentic (și nu doar de a
3
„veghea”, la respectarea Constituției, așa cum este prevăzut în cadrul Articolului 80, aliniatul 1, referitor la rolul
Președintelui țării).
Mai remarcăm şi exemplificăm, tot în acest context, că State precum SUA, Anglia ș.a., declarate şi chiar
considerate, oficial, de către anumiți „apreciatori”, ca fiind State de drept-constituțional, în realitate (adică de
fapt), nu sunt astfel de State, deoarece Constituțiile Statelor respective au doar o valoare simbolică, constând în
anumite acte istorice, importante, în cadrul evoluției societale (istorice) a respectivelor State, dar care nu sunt,
de drept, Constituții, ci doar țin loc de Constituții, astfel încât Statele, în cauză, nu sunt, de fapt, State de drept,
de tip constituțional, ci doar: State de drept, de tip: Sistem legislativ statal (SLS), fiind, astfel, doar State de drept,
dar de tip: Pseudo-Constituțional, în care Constituția nu a fost concepută și nici realizată, în mod special, ca o
lege, și, mai ales, ca: Lege fundamentală a respectivului Stat, ci doar ca o: Declarație (oficială) de prevederi
(intenții, deziderate) constituționale (cu consecințe corespunzătoare pentru funcţionarea, legislativă, optimă, a
Statului de drept, respectiv).
În același context, semnalăm, cu durere, că România, deși ar fi trebuit și chiar ar fi meritat să fie un Stat
de drept, de tip constituțional, autentic (pentru jertfele, suferința și zbaterea pe care au depus-o, în acest scop,
cei care au înfăptuit Revoluția Română din decembrie 1989: RRD-1989), dar, nedispunând de un Sistem legislativ
statal (SLS) adecvat și nici de o Constituție veritabilă (ci doar, de fapt, de o: Declarație oficială, de deziderate și
intenții constituționale, adică, de fapt, de o: „cacealma” constituțională), deși este declarată, la nivel
constituțional, ca: Stat de drept (în cadrul Articolului 1, aliniatul 3), a fost și a rămas, în realitate (adică în întreaga
perioadă temporală, post-revoluționară), doar un: Pseudo-Stat de drept, de tip SLS, respectiv doar un: Pseudo-
Stat-constituțional, cu consecințe societale pe care le apreciem ca fiind: catastrofale, pentru Statul Român,
respectiv pentru Populația statală a României.
(Sfârșitul părții 3)
P.S. Partea 4 - dedicată analizei efective a cazului specific al crizei Statului de drept, în România, va urma
în scurtă vreme.
Lorin Fortuna
E-mail: miscarea.civica.eminescu@gmail.com
Filiala Timişoara
Nr. 3/23.02.2013
CRIZA STATULUI DE DREPT, ÎN ROMÂNIA
(Lucrare realizată prin revizuirea şi adăugirea, corespunzătoare, a lucrării
intitulate: Statul de drept, concepută şi difuzată în anul 2011)
Atenționare: Scopul realizării și difuzării acestei lucrări îl constituie evidențierea agresiunii statale
specific legislative și, mai ales, constituționale, asupra României, prin utilizarea, ocultă și subversivă, a
„armei juridice”, precum și a consecințelor, deosebit de distructive, la nivel societal, ale respectivei
agresiuni.
Partea 3 - Guvernarea Statului de Drept, ca obiectiv, specific, de prestare de servicii, de
guvernare, pe bază contractuală, societală; Pseudo-Statul de drept
IV. Guvernarea Statului ca obiectiv, specific, de prestare de servicii, de guvernare,
pe bază contractuală, societală
Potrivit principiilor Dreptului societal (prefigurate de către Jean Jacques Rousseau, în lucrarea sa:
„Contractul social”), reglementările juridice, specifice unui Stat de drept, autentic, privind relațiile dintre
instituțiile de prestare de servicii societale, trebuie să se bazeze pe relaționarea legislativă, caracteristică, unui
contract de prestări de servicii (societale), în care să existe și să fie definită, corespunzător, o parte contractantă,
prestatoare de servicii societale, respectiv o parte contractantă, beneficiară a serviciilor societale, prestate,
respectiv o parte garantă, contractual, din punct de vedere juridic, a respectării contractului de prestări servicii,
în cauză, de către părțile contractante (la nivel de: drepturi, obligații, limite contractuale ș.a.), respectiv o parte
mediatoare-arbitrantă, la nivel contractual, abilitată, oficial, cu competențe corespunzătoare.
Datorită, însă, modului necorespunzător (deliberat subversiv, sau doar neprofesional, din punct de vedere
constituțional, respectiv legislativ), în care au fost reglementate, instituțional, părțile contractante ale contractului
de prestări de servicii societale, Instituțiile de Stat, respective, pot fi aduse în situația, de fapt, de a nu-și putea
exercita, în mod optim, atribuțiile de părți contractante, aferente, în cadrul respectivului contract societal.
Astfel, scopul contractului de prestări de servicii societale, în cauză, poate fi, și, deseori, chiar este
deturnat, în mod deliberat (printr-un deosebit de grav abuz și, totodată, delict constituțional, de: uzurpare a
Suveranității naționale), pentru ca: beneficiarul constituțional, de drept, al contractului societal, respectiv (care,
în cazul Statului Român, conform prevederilor constituționale, este: Poporul Român, în conformitate cu
prevederile Articolului 2, aliniatul 1, din actuala Constituție a României), să poată fi înlocuit, de fapt (într-o măsură
considerabilă, sau chiar determinantă), chiar de către: prestatorul, instituțional, de servicii de guvernare, adică
1
de către: Guvern. Guvernul devine, astfel, în mod abuziv și subversiv: prestator de servicii, cât și respectiv:
beneficiar, preferențial, al propriilor prestări de servicii societale, atât în mod direct, adică pentru membrii
Guvernului, cât și în mod indirect, adică pentru clientela specifică a acestora (de regulă, de factură: politico-
partidică, etnică, religioasă, masonică și chiar mafiotă). Acest abuz se produce, tot de regulă, chiar cu
complicitatea majorității membrilor Parlamentului (prin aservirea, corespunzătoare, a parlamentarilor, față de
grupările de interese clientelare, specifice, menționate anterior), adică tocmai cu complicitatea Instituției
(Parlament), de Stat, care este abilitată, constituțional, să aprobe programul de guvernare, precum și să verifice
modul de îndeplinire a respectivului program (așa cum se întâmplă, de fapt, și în cadrul Statului Român, prin
realizarea unei coaliții politico-partidice, parlamentare, în scopul de a grupa, coalițional, politico-partidic,
aceleași partide politice, atât la nivel de Parlament, cât și la nivel de Guvern). Precizăm că realizarea și
impunerea, la nivel parlamentar, respectiv guvernamental, a efectului decizional, determinant, al unei
asemenea coaliții politico-partidice, constituie, de fapt, un grav abuz constituțional, precum și un atentat la
adresa Statului de drept, autentic, respectiv a Statului democratic-autentic, deoarece, prin realiarea respectivei
coaliții politico-partidice, nu se mai urmărește, cu prioritate, apărarea și promovarea intereselor specifice ale
alegătorilor, din circumscripțiile electorale (reprezentate, în Parlament, de către parlamentarii „înregimentați” în
coaliția politico-partidică, în cauză), ci interesele, specific-clientelare, ale partidelor politice care i-au propus ca și
candidați, în alegerile parlamentare, pe parlamentarii respectivi. Astfel, se încalcă, printr-un abuz și, totodată,
delict constituțional (pe care îl apreciem a fi deosebit de grav și chiar determinant, în existența și funcționarea,
optimă, a unui Stat de drept, autentic, respectiv a unui Stat democratic, autentic), atât specificul, societal, al
Statului de drept, cât și cel al Statului democratic. Această situație, din nenorocire, există și în cadrul Statului
Român, post-revoluționar, prin posibilitatea de realizare a coalizării politico-partidice, menționată anterior, pe
care nu doar că o exemplificăm, ci o reclamăm și chiar o acuzăm, public (ca fiind o încălcare, flagrantă, a
Articolului 69 aliniatul 1, din actuala Constituție a României), în care se prevede că: „În exercitarea mandatului,
deputații și senatorii sunt în serviciului Poporului.”, și nu în serviciul partidelor politice, care i-au propus, ca și
candidați, în alegerile parlamentare!
Considerăm, astfel (inclusiv pe baza experienței dobândite prin analiza crizei Statului de drept, în România,
pe care o vom prezenta la sfârșitul acestei lucrări), că, pentru a deveni funcțională și eficientă, din punctul de
vedere al beneficiarului, „ecuația” juridică, contractuală, a prestării serviciilor societale, de guvernare statală, ar
trebui modificată, în mod corespunzător, astfel încât, pe lângă reprezentanta instituțională a executantului,
prestator de servicii societale (Guvern), să fie desemnată, ca reprezentantă instituțională, principală, a
beneficiarului prestării serviciilor de guvernare, respective, o altă Instituţie, mai eficientă, în acest scop, decât
este și poate fi Parlamentul, Instituție care să îndeplinească şi funcţia de: garant constituțional, principal, a
contractului societal, în cauză (exemplu: Curtea/Garda Constituțională), iar ca Instanță de judecată, aferentă, să
fie înființat: Tribunalul Constituțional (de exemplu, în România, prin înlocuirea, de către Instituția, propusă
anterior, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cadrul judecării cauzelor juridice, de nivel constituțional.
Tot în contextul expus anterior, Instituţiei Prezidenţiale i-ar reveni, în cadrul contractual al respectivelor
prestări de servicii, de tip societal (prin Preşedintele ţării): funcţia de mediere-arbitraj, între cele două Instituţii
(respectiv: executant - Guvern, respectiv: beneficiar - Parlament / Curtea Constituțională) şi, totodată, părţi
contractante, înainte de a se ajunge, eventual, la Instanţa de judecată, abilitată.
Tot în acelaşi context, apreciem că trebuie reanalizate şi adaptate, corespunzător (din punct de vedere
constituțional, respectiv și legislativ), tot pe baze specific juridice, de prestări de servicii societale, existenţa şi
funcţionarea unor alte Instituţii (exemple: Instituția: Consiliul Suprem al Magistraturii, Instituţia: Banca
Naţională, Instituţia: Consiliul Economic şi Social, Instituţia: Avocatul Poporului, Instituția: Societatea Națională
2
de Televiziune, respectiv Instituția: Societatea Națională de Radiodifuziune ş.a.), precum şi analizată,
corespunzător, cum ar trebui revizuită Constituția României, pentru ca Statul Român să devină un Stat de drept,
autentic, și nu un Pseudo-Stat de drept, și chiar un Stat de tip polițienesc-politic, așa cum apreciem că a devenit
și este, de fapt, din nenorocire, pentru România, în prezent.
V. Pseudo-Statul de drept
Pseudo-Statul de drept este un Stat care, de regulă, în mod ocult și subversiv, este proclamat, la nivel
oficial, în mod declarativ, în scris (adică prin intermediul unor acte oficiale), de către anumiți reprezentanți statali
(care își exercită, de fapt, astfel, propria lor voință de putere, la nivel societal), ca fiind: Stat de drept, dar care, în
realitate (adică de fapt), nu este un: Stat de drept, ci un: Pseudo-Stat de drept, în sensul că, pe de o parte,
declarațiile, oficiale, referitoare la Statul de drept, sunt doar: afirmații fără o acoperire legislativă,
corespunzătoare (adică: proclamații), nejustificate, pentru a motiva, precum și pentru a asigura, concret,
existența și funcționarea, eficientă, la nivel societal, a unui Sistem legislativ, statal (SLS), respectiv a unei
Constituții, corespunzătoare, unui Stat de drept, autentic, iar, pe de altă parte, că prin aplicarea unei politici de
conducere, statală, subversivă, sau chiar opresivă (de către Conducător/Conducători), în Statul, de fapt, în cauză,
se împiedică, în mod deliberat, implementarea unui SLS, respectiv a unei Constituții, aferente, în scopul realizării
unui Stat de drept, autentic și performant (așa cum apreciem că s-a întâmplat și, încă, se întâmplă, inclusiv în
cadrul Statului Român, post-revoluționar).
Trebuie remarcat, totuşi, pe de altă parte, că un Pseudo-Stat de drept este mai aproape de Statul de
drept autentic, decât un Stat de nedrept, în sensul că, un Pseudo-Stat de drept, de regulă, dispune, deja, de o
anume legislație, bazată pe prevederi corespunzătoare, și orientată pe existența sau, măcar, pe voința de
existenţă a unui Stat de drept, autentic, exprimată juridic (care legislație, însă, nu este respectată, deplin, în
realitate, de către Conducător/Conducători, în detrimentul celor conduși), putându-se ajunge, totuși, mai ușor, la
instaurarea Statului de drept, autentic, adică a unui Stat, atât de drept, cât și de fapt, autentic.
În celălalt caz, adică plecând de la un Stat de nedrept, trebuie, mai întâi, parcursă evoluția societală spre
un stadiu de declarare, oficială, a existenței Statului de drept, sau măcar a dorinței, oficiale, de a se instaura un
Stat de drept, în contextul existenței unui Stat de nedrept (adică a unui Stat de tip: dictatorial, respectiv: tiranic,
respectiv: anarhic), evoluție societală care, de regulă, este nu doar cu mult mai anevoioasă, ci și de mai lungă
durată, putând implica necesitatea sau consecința producerii unor stări de revoltă, răscoală, sau chiar revoluție, cu
efecte corespunzătoare, pentru cei care își asumă asemenea riscuri existenţiale.
În contextul menționat anterior, mai trebuie semnalat că, în legătură cu existența tipului specific de Stat:
Pseudo-Stat de drept, poate exista (în funcție de caz), fie un: Pseudo-Stat de drept, de tip Sistem legislativ,
societal (SLS), fie un: Pseudo-Stat de drept, de tip: constituțional, ca State, în care, deși, aparent, există și
funcționează un SLS, acesta nu este implementat, societal, în mod eficient, din punct de vedere legislativ,
respectiv ca State în care, deși, aparent, există o Constituție, aceasta nu este autentică, sau eficientă, deoarece
nu a fost concepută ca: Lege fundamentală a Statului, în cauză, în sensul că nu i s-a asociat un Sistem juridic,
adecvat, de nivel, specific, constituțional, care să includă un Tribunal Constituțional, un Cod de Infracțiuni
Constituționale, un Cod de proceduri juridice constituționale, precum și o instituție de putere, fundamentală, cu
rol garant, din punct de vedere constituțional (exemplu: Instituția Curtea/Garda Constituțională), abilitată a
garanta nu doar supremația, legislativă, a Constituției (cum este prevăzut în actuala Constituție a României, în
cadrul Articolului 142, aliniatul 1, referitor la Curtea Constituțională), ci și garantarea respectării, efective, din
punct de vedere legislativ, a Constituției, ca Lege fundamentală a Statului de drept, autentic (și nu doar de a
3
„veghea”, la respectarea Constituției, așa cum este prevăzut în cadrul Articolului 80, aliniatul 1, referitor la rolul
Președintelui țării).
Mai remarcăm şi exemplificăm, tot în acest context, că State precum SUA, Anglia ș.a., declarate şi chiar
considerate, oficial, de către anumiți „apreciatori”, ca fiind State de drept-constituțional, în realitate (adică de
fapt), nu sunt astfel de State, deoarece Constituțiile Statelor respective au doar o valoare simbolică, constând în
anumite acte istorice, importante, în cadrul evoluției societale (istorice) a respectivelor State, dar care nu sunt,
de drept, Constituții, ci doar țin loc de Constituții, astfel încât Statele, în cauză, nu sunt, de fapt, State de drept,
de tip constituțional, ci doar: State de drept, de tip: Sistem legislativ statal (SLS), fiind, astfel, doar State de drept,
dar de tip: Pseudo-Constituțional, în care Constituția nu a fost concepută și nici realizată, în mod special, ca o
lege, și, mai ales, ca: Lege fundamentală a respectivului Stat, ci doar ca o: Declarație (oficială) de prevederi
(intenții, deziderate) constituționale (cu consecințe corespunzătoare pentru funcţionarea, legislativă, optimă, a
Statului de drept, respectiv).
În același context, semnalăm, cu durere, că România, deși ar fi trebuit și chiar ar fi meritat să fie un Stat
de drept, de tip constituțional, autentic (pentru jertfele, suferința și zbaterea pe care au depus-o, în acest scop,
cei care au înfăptuit Revoluția Română din decembrie 1989: RRD-1989), dar, nedispunând de un Sistem legislativ
statal (SLS) adecvat și nici de o Constituție veritabilă (ci doar, de fapt, de o: Declarație oficială, de deziderate și
intenții constituționale, adică, de fapt, de o: „cacealma” constituțională), deși este declarată, la nivel
constituțional, ca: Stat de drept (în cadrul Articolului 1, aliniatul 3), a fost și a rămas, în realitate (adică în întreaga
perioadă temporală, post-revoluționară), doar un: Pseudo-Stat de drept, de tip SLS, respectiv doar un: Pseudo-
Stat-constituțional, cu consecințe societale pe care le apreciem ca fiind: catastrofale, pentru Statul Român,
respectiv pentru Populația statală a României.
(Sfârșitul părții 3)
P.S. Partea 4 - dedicată analizei efective a cazului specific al crizei Statului de drept, în România, va urma
în scurtă vreme.
Lorin Fortuna
sâmbătă, 23 februarie 2013
vineri, 22 februarie 2013
joi, 21 februarie 2013
Statul de drept 2
Mișcarea Civică ”Mihai Eminescu”
E-mail: miscarea.civica.eminescu@gmail.com
Filiala Timişoara
Nr. 3/21.02.2013
CRIZA STATULUI DE DREPT, ÎN ROMÂNIA
(Lucrare realizată prin revizuirea şi adăugirea, corespunzătoare, a lucrării
intitulate: Statul de drept, concepută şi difuzată în anul 2011)
Atenționare: Scopul realizării și difuzării acestei lucrări îl constituie evidențierea agresiunii statale
specific legislative și, mai ales, constituționale, asupra României, prin utilizarea, ocultă și subversivă, a
„armei juridice”, precum și a consecințelor, deosebit de distructive, la nivel societal, ale respectivei
agresiuni
Partea 2 - Statul de drept - constituțional
În cadrul domeniului statal (țaral), dezvoltarea legislației juridice, la nivel societal, a ajuns (începând, din
câte cunoaștem, cu Revoluția Franceză de la 1789) la conceperea și utilizarea unei legi speciale (ca și complexitate
și importanță), aferentă, din punct de vedere societal, Statului respectiv, denumită generic: Constituție (statală),
în care s-au introdus reglementări legale, considerate fundamentale, principale și, în funcție de caz, chiar și
anumite reglementări de niveluri mai inferioare, referitoare la: tipul de Stat, la instituțiile fundamentale și
principale ale Statului, dar, mai ales, la modul de deţinere și exercitare a puterii de Stat (numită, generic:
Suveranitate naţională, aferentă, într-un Stat democratic, Populației statale. În functie de modul de structurare a
Populației unui Stat, în: Populație statală, respectiv: Popor, respectiv: Națiune, derivă și alte denumiri, ce pot fi
utilizate, în funcție de caz, pentru a mai numi Suveranitatea națională, și anume: putere populațională, statală;
putere poporală; putere națională, dar și: putere participativă, în conformitate cu ideologia specifică Statului
democratic. Suveranitatea națională, ca putere statală, este, însă, o putere, de drept (jure), specific teoretică,
neputând fi exercitată, practic, adică de fapt (facto), fiind, din acest motiv, înlocuită, în aplicarea practică, cu o
putere derivată, denumită: putere delegată. Puterea delegată poate fi exercitată în mai multe feluri, dar, în cadrul
ideologiei specifice Statului de drept, precum și Statului democratic (cum este prevăzut, de drept, la nivel
constituțional, să fie Statul Român, dar care, de fapt, adică în realitate, apreciem că nu este nici de drept,
autentic, și nici democratic, autentic, ci este un Pseudo-Stat de drept, respectiv un: Pseudo-Stat democratic), s-au
propus și încetățenit două moduri, considerate principale (mai ales datorită frecvenței utilizării exercitării puterii
delegate, în acest mod, și anume: puterea participativă-electorală (sau doar: putere electorală) și, respectiv,
puterea reprezentativă, care diferă, între ele, la nivel principal, atât prin modul de selecție a parsoanelor care o
exercită, cât și prin modul în care persoanele selectate exercită, efectiv, puterea în cauză.
1
Astfel, puterea electorală a fost definită ca o putere care nu se poate exercita în mod direct (adică sub
forma adoptării și aplicării unor decizii, respectiv a unor hotărâri, respectiv a unor ordine ș.a.), de către persoanele
selectate pentru a o exercita, fiind, astfel, o putere exercitabilă, efectiv, doar în mod indirect, în sensul că
respectiva putere se exercită în mod consultativ, ca decizie (hotărâre), de către anumite persoane, învestite,
oficial, în acest scop (printr-o procedură specific electorală, dar modificată, corespunzător, ca scop, denumită:
referendum consultativ). Pe baza desfășurării referendumului consultativ se determină atât voința (decizia,
hotărârea, sau doar opinia, Electoratului, în legătură cu scopul pentru care s-a organizat referendumul), după care
voința de putere respectivă se exercită, efectiv, de către alte persoane (învestite, oficial, în a aplica, în practică,
decizia, hotărârea sau doar opinia, respectivă). Persoanele învestite, oficial, a exercita, prin referendum
consultativ, puterea electorală (ca putere delegată din Suveranitatea națională), constituie, într-un Stat de drept, o
categorie de persoane care beneficiază de acordarea dreptului de a alege (alegător) în cadrul alegerilor statale,
oficiale, organizate la nivel statal, constituind, astfel, o categorie populațională specifică, denumită generic:
Electorat statal (în ideologia aferentă Statului de drept).
Persoanele care alcătuiesc Electoratul statal poartă denumirea, generică, de: electori statali (sau doar:
electori), iar selecția lor depinde de modul stabilit, oficial, de selecție, în acest scop, aprobat, ca atare, de către
ierariile statale abilitate. Semnalăm, în acest context, importanța, fundamentală, pe care o are, pentru existența și
funcționarea optimă a unui Stat de drept, autentic (dar și în cadrul unui Stat democratic, autentic), modul, oficial,
de selecție a persoanelor care alcătuiesc: Electoratul statal (adică Electoratul desemnat, oficial, a exercita, la nivel
suprem, statal, puterea electorală, ca parte componentă a puterii delegate). În mod similar, poate fi avut în
vedere și un Electoral districtual, respectiv un Electorat local, respectiv un Electoral diasporal, ai căror membri
componenți sunt, însă, de regulă, și electori statali. Pe de altă parte, trebuie remarcat că un elector statal nu poate
fi membru al unui Electorat districtual, respectiv al unui Electorat local, decât dacă are domiciliul în districtul,
respectiv în localitatea, în cauză.
Semnalăm, în acest context, că acordarea dreptului de vot (adică a dreptului de a fi: elector) unei
persoane, în funcție de caz, se poate dovedi a fi o opțiune societală benefică, sau, dimpotrivă, o opțiune societală
nebenefică. De regulă, metodele de selecție utilizate, în prezent, condiționează acordarea calității de: elector
(alegător), unei persoane, de îndeplinirea unor anumite condiții, care, tot de regulă, sunt aceleași cu condițiile care
se solicită, de obicei, oficial, a fi îndeplinite, pentru a i se acorda, aceleiași persoane, drepturi individuale, depline,
precum și pentru a i se pretinde obligații individuale, depline, la nivel statal (exemple: vârstă minimă, nivel de
școlarizare, stare de sănătate, capacitate intelectuală), selecția, în cauză, fiind asociată, astfel, sistemului electoral,
caracterizat ca fiind bazat pe: votul de tip universal, în care dreptul de elector este acordat acelei persoane care
îndeplinește aceleași condiții (menționate anterior) ca cele impuse, pentru a beneficia, la nivel statal, de
drepturi individuale, de bază, specifice Statului în cauză.
Apreciem (inclusiv pe baza experienței societale pe care am dobândit-o în perioada post-revoluționară,
referitor la evoluția societală a Statului Român) că modul de selecție a electorilor (menționat anterior) este
eronat, din punct de vedere a intereselor statale fundamentale, respectiv principale, atât ca și concepție, cât și
ca mod de aplicare (deși poate fi considerat corect, pentru acordarea celorlalte drepturi individuale, de bază), iar
eșecul evoluției societale a Statului Român, în perioada post-revoluționară, se datorează și utilizării, la nivel
oficial, a acestui mod de selecție a Electoratului statal.
În aprecierea noastră, acordarea dreptului de vot, în general, respectiv a dreptului de a fi: elector, în
special, nu trebuie să fie considerată doar ca o acordare a unui drept individual, de bază, ci trebuie să constituie
și o apreciere personală, a beneficiarului dreptului respectiv, adică să fie: atât un drept, cât și un merit personal.
Exemplificăm și, totodată, motivăm aprecierea noastră, prin evidențierea faptului că România a ajuns în situația
2
dezastruoasă, din punct devedere societal, în care se zbate, în prezent, inclusiv datorită faptului că s-a acordat
dreptul de a fi: elector, exclusiv pe bază legislativă, dar nu și pe bază meritocratică, la nivel societal, ajungându-
se, astfel, la situația, degradantă, în care un mare număr de deținători ai dreptului de a fi: elector, să nu merite
acordarea acestui drept (exemple: absenteism masiv la alegeri, respectiv la referendum consultativ, vânzări
numeroase de voturi, votări numeroase la întâmplare și în necunoștință, deplină, sau chiar totală, de cauză,
datorită, în mare parte, dezinteresului electoral, dar și manipulării mediatice, electorale, practicată de către
anumite grupări de interese și de influență, ocultă și subversivă, de tip politico-partidic, etnic, religios, masonic și
chiar mafiot, prin mass-media ș.a.).
În contextul expus anterior, apreciem că pentru a evita degradarea societală a Statului Român, a cărui
evoluție, în aprecierea noastră, se îndreaptă, accelerat, spre dezintegrare statală, în România, ar trebui aplicat
un mod de selecție a electorilor bazat, inclusiv, pe meritocrație, și nu doar pe democrație generală (așa cum se
procedează, în prezent, precum și pe sancționarea, corespunzătoare, a acelor electori care nu își îndeplinesc,
corect, datoria, dar și meritul, de a fi: electori, problemă la care vom mai reveni în cursul acestei lucrări).
În contextul enunțat anterior, referitor la prevederile legislative, statale, fundamentale, respectiv
principale, dar și la altele (în funcție de caz), s-a evidențiat, în timp, importanța ca acestea să fie precizate, în mod
semnificativ, la nivel principial (chiar dacă mai succint), în chiar textul constituțional, pentru a nu putea fi
modificate, determinant, în afara cadrului legislativ, constituțional, prin alte legi (adică prin: legi speciale sau
ordinare, în funcție de caz), ci doar să poată fi, corespunzător, dezvoltate și completate (dar numai în sensul
semnificativ, prefigurat în textul constituțional). Dezvoltarea și completarea, necesară, a prevederilor
constituționale, enunțate doar la nivel succint, dar semnificativ, în cadrul Constituției, s-a propus a fi realizată prin
legi specifice, considerate, însă, a fi de importanță deosebită (denumite, în cadrul SLS, din România: organice,
respectiv: speciale), aferente prevederilor constituționale fundamentale, respectiv principale, în cauză (exemple:
Legea Suveranității naționale, Legea Statului independent și suveran, Legea Statului unitar și indivizibil, Legea
Statului de drept, Legea Statului național, Legea Statului democratic, Legea Statului republican, Legea Statului
social, Legea venitului minim ce trebuie asigurat Populației, ș.a., care, probabil, nu întâmplător, lipsesc,
deocamdată, din componența SLS, aferent României).
La legile menţionate anterior, se pot adăuga (în funcţie de caz) şi legi de importanță ordinară, destinate
completării Constituției, în calitate de legi componente ale SLS respectiv, dar realizate tot numai în cadrul
sensului juridic, semnificant, precizat în textul Constituției, considerată, astfel, a fi: Legea fundamentală a
Statului.
Situația menţionată anterior determină, în funcție de existența sau inexistența Constituției statale, ca Lege
fundamentală, statală, și o clasificare, aferentă, a Statelor de drept, în: constituționale, respectiv:
neconstituționale.
Trebuie remarcat şi chiar subliniat faptul că, în cazul existenţei unei Constituţii statale, modificarea legilor
fundamentale, sau principale, ale Statului, în cauză, nu mai este lăsată, aproape în totalitate, la latitudinea
reprezentanţilor aleşi, adică la latitudinea puterii (democraţiei) reprezentative (cum se întâmplă, din nenorocire,
şi în cadrul Statului Român), ci este, corespunzător, direcționată, controlată și limitată, prin prevederile
principiale (succinte, sau mai dezvoltate, din punct de vedere semnificativ, în funcție de caz), existente în
Constituția statală. Astfel, dezvoltarea legislativă a prevederilor constituționale, în legătură cu domeniul
legislativ, dorit a se dezvolta, sau a se modifica, sau a se instrucționa (printr-o lege specific-instrucțională, de
aplicare a unei alte legi), pot fi lăsate la latitudinea puterii reprezentative, exercitată de către reprezentanții
aleși și abilitați, oficial, în acest scop, sau pot fi rezervate pentru a fi propuse și validate, exclusiv Electoratului
3
statal (ca reprezentant, suprem, al Populației statale, de tip participativ, în exercitarea Suveranităţii naţionale),
prin referendum consultativ, adică pot fi rezervate, exclusiv, puterii (democrației) participative, pentru a fi
decizionate.
Cele precizate anterior diferenţiază, astfel, şi Statul de drept, în: Stat de drept – participativ, în care
modificările legislative, fundamentale, iar, uneori, și cele principale (în funcție de caz), se validează, exclusiv, prin
putere (democraţie) de tip participativă, adică numai de către Electorat, prin intermediul unui referendum
consultativ (organizat, însă, în deplină cunoştinţă de cauză, în mod liber şi corect, de către o Instituţie a
Referendumului - care, însă, în România, nu există), deși se realizează și, de regulă, se validează preliminar înainte
de a fi supuse, spre validare, Electoratului statal, de către Instituția legislativă (Parlament). Pe de altă parte, Statul
de drept se diferențiază în: Stat de drept – reprezentativ, în care modificările legislative, fundamentale, respectiv
principale, se efectuează, și, de regulă, se validează, doar de către reprezentanţii aleşi, în cadrul Instituţiei
legislative (Parlament), adică prin putere (democrație) reprezentativă, iar consultarea Electoratului, prin
referendum, este utilizată, de regulă, foarte rar (exemplu: pentru validarea întregii Constituții, după o eventuală
revizuire).
În sensul celor expuse anterior, mai exemplificăm, dar și evidențiem State, precum: Elveţia, ca: State de
drept, de tip: participativ, respectiv State precum: România, ca: State de drept, de tip: reprezentativ (dar nu și
de fapt, în cazul României!).
Tot în contextul expus anterior, apreciem că mai trebuie să semnalăm, ca pe o deficiență legislativă,
majoră, faptul că în unele State (cum este și România!), nu doar că se acceptă, dar se și abuzează, pe de o parte, de
un exces de „producție” legislativă, din partea unor instituții care, de regulă, nu sunt abilitate, la nivel
constituțional, în acest scop (ci eventual doar în mod excepțional și corespunzător motivat, exemplu: Guvern), iar,
pe de altă parte, se abuzează de un exces de prevederi constituționale (care nu sunt de nivel fundamental,
respectiv principal), cu privire la modul de alcătuire și funcționare a unor Instituții statale, fundamentale,
respectiv principale, încărcând și îngreunând, astfel, exercitarea, de către Constituție, a rolului de: Lege
fundamentală a Statului, precum și de: „coloană vertebrală” a Sistemului Legislativ Statal: SLS (exemple: în cazul
Constituției actuale a României, cu privire la Instituțiile: Parlament, Președinție, Consiliul Superior al
Magistraturii, Guvern, Ministerul public), prevederi care, apreciem că nu-și aveau locul în cadrul constituțional,
ci în cadrul unor legi speciale (organice), aferente instituțiilor în cauză, în timp ce alte prevederi, cu privire la
rolul fundamental și principal al acelorași instituții, care ar fi trebuit introduse, la nivel constituțional, sunt
absente, sau doar insuficiente pentru a li se asigura funcționarea corectă, și a nu li se deturna menirea
constituțională, prin alte legi, sau, și mai grav, prin abuz legislativ și, mai ales, prin abuz constituțional, cum se
întâmplă, frecvent, în România).
Pe de altă parte, referitor la evidențierea situației anterioare, apreciem că mai trebuie completată și cu
semnalarea unei deficiențe legislative, mult mai grave (acceptată și practicată, din nenorocire, în mod abuziv, în
cadrul SLS aferent Statului Român, în care prevederi constituționale fundamentale, respectiv principale, nu sunt,
corespunzător, dezvoltate și completate, în Legi aferente, din cadrul SLS). Exemplificăm, în acest context, dar,
totodată, și reclamăm, public, în primul rând, absența unor Legi de importanță fundamentală, respectiv
principală, în cadrul SLS aferent României, referitoare la dezvoltarea și completarea, legislativă, a prevederilor
constituționale, referitoare la tipul de Stat, care, de drept, dar și de fapt, trebuie să fie România (și anume:
absența Legii Statului național, respectiv a Legii Statului suveran și independent, respectiv a Legii Statului unitar
și indivizibil, respectiv a Legii Statului republican, respectiv a Legii Statului democratic, respectiv a Legii Statului
social, ultima în legătură și cu Articolul 47, din Constituția României, referitor la nivelul de trai decent, care trebuie
să fie asigurat cetățenilor, respectiv a Legii separației și echilibrului puterilor în Stat).
4
Pentru a se înțelege, mai bine, ce efecte distructive, la nivel societal, poate avea absența, din cadrul SLS,
a Legilor care dezvoltă și completează prevederile constituționale, referitoare la tipul de Stat (așa cum este și
cazul SLS aferent Statului Român), vom analiza, în continuare, doar efectele cauzate de absența unei Legi
referitoare la dezvoltarea și aplicarea conceptului de: Stat național. Astfel, din câte cunoaștem (neavând o
experiență juridică, deplină, la nivel legislativ, societal), referitor la Statul național (în cadrul Constituției actuale a
României), ca prevedere fundamentală, la nivel constituțional, există doar prevederea că: „România este Stat
național ...” (Articolul 1, aferent Statului Român, aliniatul 1). În absența unei Legi speciale (organice), care să aibă,
ca obiectiv legislativ, dezvoltarea și completarea corespunzătoare a tipului de Stat, în cauză, prevederea
constituțională referitoare la Statul național (enunțată anterior), constituie, de fapt, doar o intenție statală,
respectiv un deziderat statal, proclamat, ca tip de Stat, în Constituția României, fără, însă, a se preciza și cum
trebuie implementat legislativ (adică în ce mod trebuie realizat, afirmat și apărat, dezideratul în cauză), pentru a
exista și a funcționa, în mod optim, ca tip de Stat.
Trebuie să se mai cunoască și faptul că, de regulă, în cadrul Dreptului Constituțional, prevederile
fundamentale, între care și tipul de Stat, nu se consideră ca fiind, sub-înțelese, referitor la precizările, în același
context, efectuate în Constituțiile, sau în SLS (în funcție de caz) uzitate în alte State, sau menționate în teoria
Dreptului Constituțional, ci trebuie, corespunzător, definite și legiferate, pentru fiecare Stat în parte, în cadrul
SLS, respectiv în cadrul Constituției. Cum în Constituția actuală a României nu s-a procedat astfel, conceptul de
Stat național, deși este prevăzut, de drept (jure), în Constituția actuală a României, de fapt (facto), nu doar că nu
funcționează, în mod eficient, din punct de vedere legislativ, ci nu funcționează nici măcar într-un mod
determinant, în măsură să nu permită comiterea (nesancționată, corespunzător) de agresiuni și chiar atentate la
Statul național, declanșate și realizate de către adversari ai acestui tip de Stat, care dețin și cetățenia română,
dintre care, marea lor majoritate domiciliază în România (exemple: subminarea rolului limbii române, ca unică
limbă de stat, prevedere pe care o apreciem ca find nu doar necesară, ci și obligatorie pentru menținerea, în
existență, a unui Stat național; subminarea și chiar batjocorirea unor simboluri naționale, în anumite județe din
Transilvania; pretenția, exprimată oficial, de către anumite autorități ale Statului Român, din anumite județe, din
Transilvania, la autonomie și chiar la secesiune teritorială - pentru așa-numitul: „Ținut Secuiesc”, precum și, mai
ales, solicitarea, publică și chiar oficială, a desființării Statului național sau a transformării Statului Român în Stat
multi-național ș.a.). Mai exemplificăm, tot în același context, și propaganda, fățișă și subversivă, care se face, în
prezent, în scopul regionalizării Statului Român, în contextul în care, unii conducători, sau reprezentanți, ai
Uniunii Europene (UE), au făcut declarații, publice (pe care le apreciem ca: descalificante, pentru Statul Român),
precum că regionalizarea, în cauză, vizează doar State precum România și Bulgaria, nu și Statele fondatoare ale
UE, care beneficiază de drepturi suplimentare față de cele aferente Statelor care au aderat, la UE, ulterior
constituirii UE.
Mai atragem atenția că inexistența, în cadrul SLS aferent României, a Legilor semnalate anterior, precum
și a altor Legi importante, echivalează, de fapt, cu o agresiune statală, specific juridică, împotriva României,
realizată prin intermediul unor „specialiști” juridici, care au fost și probabil mai sunt, de fapt: „agenți” infiltrați în
activitatea legislativă și, mai ales, în activitatea constituțională, în scopul de a influența, corespunzător, modul
de legiferare și, mai ales, modul de constituționalizare, la nivel societal, a țării noastre, astfel încât România să
devină, într-o perioadă temporală, relativ scurtă (adică în perioada: post-revoluționară), un Stat handicapat
legislativ și, mai ales, un Stat handicapat constituțional, cu consecințe corespunzătoare, care, în opinia noastră,
constituie și una dintre cauzele principale care au provocat dezastrul societal în care se află, în prezent,
România.
5
În același context, mai apreciem că trebuie semnalată și chiar reclamată practica, abuzivă, de legiferare, la
nivel guvernamental, de către persoane care nu au calitatea de reprezentanți aleși, în acest scop, de către
Electorat (așa cum sunt parlamentarii), precum și compromiterea Instituției Parlamentului, ca principală
Instituție de putere de Stat: legislativă, prin faptul că i s-a repartizat, oficial, și o mare parte din activitatea de
conducere a Statului, pe care, însă, prin felul în care este alcătuită și funcționează, respectiva Instituție, nu o
poate realiza decât într-un mod deficitar, cu consecințe, de asemenea, deosebit de grave, la nivel societal, motiv
pentru care apreciem că cel puțin o parte din actuala activitate de conducere a Statului, efectuată de către
Parlament, ar trebui transferată instituției Curtea (Garda) Constituțională, însă, cu condiția ca instituția în cauză
să fie transformată, atât la nivel constituțional, cât și la nivel legislativ, în instituție de putere Garantă, nu doar a
supremației legislative a Constituției (așa cum este abilitată, în prezent), ci și a respectării Constituției, iar
președintele și membrii componenți ai Instituției, în cauză, să fie aleși, direct, de către Electoratul statal, în
cadrul alegerilor statale.
Concluzionând, în contextul expus anterior, un Stat de drept este, astfel, un Stat în cadrul căruia relațiile
dintre cetățeni, respectiv dintre instituții, respectiv dintre cetățeni și instituții, trebuie să se bazeze (prin modul
în care au fost constituite, precum și prin modul în care funcționează respectivele instituții) tot pe principii de
organizare, respectiv de relaționare, specific juridice, prin includerea, în legislația care le este aferentă, de
reglementări juridice, referitoare la drepturi și obligații, date și informații, scopuri și motivații, caracteristice,
grupate în legi, precum și în instrucţiuni de aplicare a legilor. La rândul lor, într-un Stat de drept, legile şi
instrucţiunile de utilizare a legilor (pentru legile care sunt prevăzute şi cu instrucţiuni de utilizare) sunt grupate (în
funcție de obiectivul legiferării) în ansambluri legislative, corespunzător interfațate, care alcătuiesc, împreună:
Sistemul Legislativ Statal SLS (în: Statele de drept-neconstituționale), pe când, în: Statele de drept-
constituționale, în fruntea SLS, trebuie să se situeze: Constituția, ca Lege fundamentală, statală, cu rol de:
„coloană vertebrală” legislativă, care să includă și să definească, principial și succint, dar, totodată, semnificativ
(iar, în măsura posibilului, chiar determinant), aspectele fundamentale și principale pentru tipul de Stat, în cauză
(exemple: deținerea și exercitarea Suveranității naționale, obiectivele, precum și modul principial de constituire
și, eventual, de funcționare a Instituțiilor fundamentale, de Stat), precum și alte aspecte, considerate ca necesare
a fi precizate, sau doar specificate, în chiar textul Constituției, pentru a se asigura, astfel, existența, stabilitatea și
funcționarea optimă a Statului respectiv, precum şi pentru a feri, astfel, SLS, de efectele distructive şi subversive,
ale corupţiei politico-partidice clientelare (mai ales prin: uzurparea Suveranității naționale, în dauna Populației
statale (Poporului Român), reprezentat, la nivel suprem, de către Electoratul statal, de către anumite grupări de
interese specifice, oculte și subversive, de tip politico-partidic, etnic, religios, masonic și chiar mafiot, interesate
în acest scop). Din modul în care s-a reușit, într-un Stat, realizarea, din punct de vedere legislativ, a obiectivului
fundamental, precizat anterior, rezultă și performanța societală, ca: Stat de drept autentic, și nu ca: Pseudo-Stat
de drept, adică atât ca: „Stat de drept (jure), cât și de fapt (facto)”-constituțional, a Statului în cauză.
Pentru a contribui, în mod corespunzător, la îndeplinirea, urgentă, în România, a obiectivelor menționate
anterior, la Timișoara, s-a constituit: Grupul Constituțional „Timișoara”, care, în cadrul acțiunii generale, civice,
numită, generic: „Deșteptarea constituțională a României”, a declanșat, în data: 20.05.2011, la Timișoara:
Revoluția Constituțională Română. Redactarea și difuzarea prezentei lucrări constituie, astfel, o acțiune specifică
și importantă, în aprecierea noastră, în cadrul desfășurării revoluției menționate anterior (deocamdată pe cale
civică și pașnică), neexcluzând, însă, în viitor, și alte căi, dacă vom aprecia că efortul nostru, desfășurat, în acest
scop, nu va putea avea rezultatele scontate, în contextul în care ne este blocat, în mod deliberat, accesul la mass-
media de stat și suntem nu doar urmăriți, ci și obstrucționați și chiar agresați (în cadrul desfășurării activității
noastre), de către agenți „acoperiți”, ai unor Instituții de Stat, care, în mod ocult, subversiv și abuziv (inclusiv din
punct de vedere constituțional), au fost transformate în Instituții de practicare, de fapt, a poliției-politice, în
6
timp ce situația societală a României apreciem că s-a degradat într-atât încât este mai rea ca cea în care s-a aflat
România, la data în care, la Timișoara, s-a declanșat, inclusiv cu participarea noastră, determinantă, Revoluția
Română din decembrie 1989!
(Sfârșitul Părții 2)
P.S.
Partea 3 - dedicată analizării Pseudo-Statului de drept, va urma în scurtă vreme.
Lorin Fortuna
E-mail: miscarea.civica.eminescu@gmail.com
Filiala Timişoara
Nr. 3/21.02.2013
CRIZA STATULUI DE DREPT, ÎN ROMÂNIA
(Lucrare realizată prin revizuirea şi adăugirea, corespunzătoare, a lucrării
intitulate: Statul de drept, concepută şi difuzată în anul 2011)
Atenționare: Scopul realizării și difuzării acestei lucrări îl constituie evidențierea agresiunii statale
specific legislative și, mai ales, constituționale, asupra României, prin utilizarea, ocultă și subversivă, a
„armei juridice”, precum și a consecințelor, deosebit de distructive, la nivel societal, ale respectivei
agresiuni
Partea 2 - Statul de drept - constituțional
În cadrul domeniului statal (țaral), dezvoltarea legislației juridice, la nivel societal, a ajuns (începând, din
câte cunoaștem, cu Revoluția Franceză de la 1789) la conceperea și utilizarea unei legi speciale (ca și complexitate
și importanță), aferentă, din punct de vedere societal, Statului respectiv, denumită generic: Constituție (statală),
în care s-au introdus reglementări legale, considerate fundamentale, principale și, în funcție de caz, chiar și
anumite reglementări de niveluri mai inferioare, referitoare la: tipul de Stat, la instituțiile fundamentale și
principale ale Statului, dar, mai ales, la modul de deţinere și exercitare a puterii de Stat (numită, generic:
Suveranitate naţională, aferentă, într-un Stat democratic, Populației statale. În functie de modul de structurare a
Populației unui Stat, în: Populație statală, respectiv: Popor, respectiv: Națiune, derivă și alte denumiri, ce pot fi
utilizate, în funcție de caz, pentru a mai numi Suveranitatea națională, și anume: putere populațională, statală;
putere poporală; putere națională, dar și: putere participativă, în conformitate cu ideologia specifică Statului
democratic. Suveranitatea națională, ca putere statală, este, însă, o putere, de drept (jure), specific teoretică,
neputând fi exercitată, practic, adică de fapt (facto), fiind, din acest motiv, înlocuită, în aplicarea practică, cu o
putere derivată, denumită: putere delegată. Puterea delegată poate fi exercitată în mai multe feluri, dar, în cadrul
ideologiei specifice Statului de drept, precum și Statului democratic (cum este prevăzut, de drept, la nivel
constituțional, să fie Statul Român, dar care, de fapt, adică în realitate, apreciem că nu este nici de drept,
autentic, și nici democratic, autentic, ci este un Pseudo-Stat de drept, respectiv un: Pseudo-Stat democratic), s-au
propus și încetățenit două moduri, considerate principale (mai ales datorită frecvenței utilizării exercitării puterii
delegate, în acest mod, și anume: puterea participativă-electorală (sau doar: putere electorală) și, respectiv,
puterea reprezentativă, care diferă, între ele, la nivel principal, atât prin modul de selecție a parsoanelor care o
exercită, cât și prin modul în care persoanele selectate exercită, efectiv, puterea în cauză.
1
Astfel, puterea electorală a fost definită ca o putere care nu se poate exercita în mod direct (adică sub
forma adoptării și aplicării unor decizii, respectiv a unor hotărâri, respectiv a unor ordine ș.a.), de către persoanele
selectate pentru a o exercita, fiind, astfel, o putere exercitabilă, efectiv, doar în mod indirect, în sensul că
respectiva putere se exercită în mod consultativ, ca decizie (hotărâre), de către anumite persoane, învestite,
oficial, în acest scop (printr-o procedură specific electorală, dar modificată, corespunzător, ca scop, denumită:
referendum consultativ). Pe baza desfășurării referendumului consultativ se determină atât voința (decizia,
hotărârea, sau doar opinia, Electoratului, în legătură cu scopul pentru care s-a organizat referendumul), după care
voința de putere respectivă se exercită, efectiv, de către alte persoane (învestite, oficial, în a aplica, în practică,
decizia, hotărârea sau doar opinia, respectivă). Persoanele învestite, oficial, a exercita, prin referendum
consultativ, puterea electorală (ca putere delegată din Suveranitatea națională), constituie, într-un Stat de drept, o
categorie de persoane care beneficiază de acordarea dreptului de a alege (alegător) în cadrul alegerilor statale,
oficiale, organizate la nivel statal, constituind, astfel, o categorie populațională specifică, denumită generic:
Electorat statal (în ideologia aferentă Statului de drept).
Persoanele care alcătuiesc Electoratul statal poartă denumirea, generică, de: electori statali (sau doar:
electori), iar selecția lor depinde de modul stabilit, oficial, de selecție, în acest scop, aprobat, ca atare, de către
ierariile statale abilitate. Semnalăm, în acest context, importanța, fundamentală, pe care o are, pentru existența și
funcționarea optimă a unui Stat de drept, autentic (dar și în cadrul unui Stat democratic, autentic), modul, oficial,
de selecție a persoanelor care alcătuiesc: Electoratul statal (adică Electoratul desemnat, oficial, a exercita, la nivel
suprem, statal, puterea electorală, ca parte componentă a puterii delegate). În mod similar, poate fi avut în
vedere și un Electoral districtual, respectiv un Electorat local, respectiv un Electoral diasporal, ai căror membri
componenți sunt, însă, de regulă, și electori statali. Pe de altă parte, trebuie remarcat că un elector statal nu poate
fi membru al unui Electorat districtual, respectiv al unui Electorat local, decât dacă are domiciliul în districtul,
respectiv în localitatea, în cauză.
Semnalăm, în acest context, că acordarea dreptului de vot (adică a dreptului de a fi: elector) unei
persoane, în funcție de caz, se poate dovedi a fi o opțiune societală benefică, sau, dimpotrivă, o opțiune societală
nebenefică. De regulă, metodele de selecție utilizate, în prezent, condiționează acordarea calității de: elector
(alegător), unei persoane, de îndeplinirea unor anumite condiții, care, tot de regulă, sunt aceleași cu condițiile care
se solicită, de obicei, oficial, a fi îndeplinite, pentru a i se acorda, aceleiași persoane, drepturi individuale, depline,
precum și pentru a i se pretinde obligații individuale, depline, la nivel statal (exemple: vârstă minimă, nivel de
școlarizare, stare de sănătate, capacitate intelectuală), selecția, în cauză, fiind asociată, astfel, sistemului electoral,
caracterizat ca fiind bazat pe: votul de tip universal, în care dreptul de elector este acordat acelei persoane care
îndeplinește aceleași condiții (menționate anterior) ca cele impuse, pentru a beneficia, la nivel statal, de
drepturi individuale, de bază, specifice Statului în cauză.
Apreciem (inclusiv pe baza experienței societale pe care am dobândit-o în perioada post-revoluționară,
referitor la evoluția societală a Statului Român) că modul de selecție a electorilor (menționat anterior) este
eronat, din punct de vedere a intereselor statale fundamentale, respectiv principale, atât ca și concepție, cât și
ca mod de aplicare (deși poate fi considerat corect, pentru acordarea celorlalte drepturi individuale, de bază), iar
eșecul evoluției societale a Statului Român, în perioada post-revoluționară, se datorează și utilizării, la nivel
oficial, a acestui mod de selecție a Electoratului statal.
În aprecierea noastră, acordarea dreptului de vot, în general, respectiv a dreptului de a fi: elector, în
special, nu trebuie să fie considerată doar ca o acordare a unui drept individual, de bază, ci trebuie să constituie
și o apreciere personală, a beneficiarului dreptului respectiv, adică să fie: atât un drept, cât și un merit personal.
Exemplificăm și, totodată, motivăm aprecierea noastră, prin evidențierea faptului că România a ajuns în situația
2
dezastruoasă, din punct devedere societal, în care se zbate, în prezent, inclusiv datorită faptului că s-a acordat
dreptul de a fi: elector, exclusiv pe bază legislativă, dar nu și pe bază meritocratică, la nivel societal, ajungându-
se, astfel, la situația, degradantă, în care un mare număr de deținători ai dreptului de a fi: elector, să nu merite
acordarea acestui drept (exemple: absenteism masiv la alegeri, respectiv la referendum consultativ, vânzări
numeroase de voturi, votări numeroase la întâmplare și în necunoștință, deplină, sau chiar totală, de cauză,
datorită, în mare parte, dezinteresului electoral, dar și manipulării mediatice, electorale, practicată de către
anumite grupări de interese și de influență, ocultă și subversivă, de tip politico-partidic, etnic, religios, masonic și
chiar mafiot, prin mass-media ș.a.).
În contextul expus anterior, apreciem că pentru a evita degradarea societală a Statului Român, a cărui
evoluție, în aprecierea noastră, se îndreaptă, accelerat, spre dezintegrare statală, în România, ar trebui aplicat
un mod de selecție a electorilor bazat, inclusiv, pe meritocrație, și nu doar pe democrație generală (așa cum se
procedează, în prezent, precum și pe sancționarea, corespunzătoare, a acelor electori care nu își îndeplinesc,
corect, datoria, dar și meritul, de a fi: electori, problemă la care vom mai reveni în cursul acestei lucrări).
În contextul enunțat anterior, referitor la prevederile legislative, statale, fundamentale, respectiv
principale, dar și la altele (în funcție de caz), s-a evidențiat, în timp, importanța ca acestea să fie precizate, în mod
semnificativ, la nivel principial (chiar dacă mai succint), în chiar textul constituțional, pentru a nu putea fi
modificate, determinant, în afara cadrului legislativ, constituțional, prin alte legi (adică prin: legi speciale sau
ordinare, în funcție de caz), ci doar să poată fi, corespunzător, dezvoltate și completate (dar numai în sensul
semnificativ, prefigurat în textul constituțional). Dezvoltarea și completarea, necesară, a prevederilor
constituționale, enunțate doar la nivel succint, dar semnificativ, în cadrul Constituției, s-a propus a fi realizată prin
legi specifice, considerate, însă, a fi de importanță deosebită (denumite, în cadrul SLS, din România: organice,
respectiv: speciale), aferente prevederilor constituționale fundamentale, respectiv principale, în cauză (exemple:
Legea Suveranității naționale, Legea Statului independent și suveran, Legea Statului unitar și indivizibil, Legea
Statului de drept, Legea Statului național, Legea Statului democratic, Legea Statului republican, Legea Statului
social, Legea venitului minim ce trebuie asigurat Populației, ș.a., care, probabil, nu întâmplător, lipsesc,
deocamdată, din componența SLS, aferent României).
La legile menţionate anterior, se pot adăuga (în funcţie de caz) şi legi de importanță ordinară, destinate
completării Constituției, în calitate de legi componente ale SLS respectiv, dar realizate tot numai în cadrul
sensului juridic, semnificant, precizat în textul Constituției, considerată, astfel, a fi: Legea fundamentală a
Statului.
Situația menţionată anterior determină, în funcție de existența sau inexistența Constituției statale, ca Lege
fundamentală, statală, și o clasificare, aferentă, a Statelor de drept, în: constituționale, respectiv:
neconstituționale.
Trebuie remarcat şi chiar subliniat faptul că, în cazul existenţei unei Constituţii statale, modificarea legilor
fundamentale, sau principale, ale Statului, în cauză, nu mai este lăsată, aproape în totalitate, la latitudinea
reprezentanţilor aleşi, adică la latitudinea puterii (democraţiei) reprezentative (cum se întâmplă, din nenorocire,
şi în cadrul Statului Român), ci este, corespunzător, direcționată, controlată și limitată, prin prevederile
principiale (succinte, sau mai dezvoltate, din punct de vedere semnificativ, în funcție de caz), existente în
Constituția statală. Astfel, dezvoltarea legislativă a prevederilor constituționale, în legătură cu domeniul
legislativ, dorit a se dezvolta, sau a se modifica, sau a se instrucționa (printr-o lege specific-instrucțională, de
aplicare a unei alte legi), pot fi lăsate la latitudinea puterii reprezentative, exercitată de către reprezentanții
aleși și abilitați, oficial, în acest scop, sau pot fi rezervate pentru a fi propuse și validate, exclusiv Electoratului
3
statal (ca reprezentant, suprem, al Populației statale, de tip participativ, în exercitarea Suveranităţii naţionale),
prin referendum consultativ, adică pot fi rezervate, exclusiv, puterii (democrației) participative, pentru a fi
decizionate.
Cele precizate anterior diferenţiază, astfel, şi Statul de drept, în: Stat de drept – participativ, în care
modificările legislative, fundamentale, iar, uneori, și cele principale (în funcție de caz), se validează, exclusiv, prin
putere (democraţie) de tip participativă, adică numai de către Electorat, prin intermediul unui referendum
consultativ (organizat, însă, în deplină cunoştinţă de cauză, în mod liber şi corect, de către o Instituţie a
Referendumului - care, însă, în România, nu există), deși se realizează și, de regulă, se validează preliminar înainte
de a fi supuse, spre validare, Electoratului statal, de către Instituția legislativă (Parlament). Pe de altă parte, Statul
de drept se diferențiază în: Stat de drept – reprezentativ, în care modificările legislative, fundamentale, respectiv
principale, se efectuează, și, de regulă, se validează, doar de către reprezentanţii aleşi, în cadrul Instituţiei
legislative (Parlament), adică prin putere (democrație) reprezentativă, iar consultarea Electoratului, prin
referendum, este utilizată, de regulă, foarte rar (exemplu: pentru validarea întregii Constituții, după o eventuală
revizuire).
În sensul celor expuse anterior, mai exemplificăm, dar și evidențiem State, precum: Elveţia, ca: State de
drept, de tip: participativ, respectiv State precum: România, ca: State de drept, de tip: reprezentativ (dar nu și
de fapt, în cazul României!).
Tot în contextul expus anterior, apreciem că mai trebuie să semnalăm, ca pe o deficiență legislativă,
majoră, faptul că în unele State (cum este și România!), nu doar că se acceptă, dar se și abuzează, pe de o parte, de
un exces de „producție” legislativă, din partea unor instituții care, de regulă, nu sunt abilitate, la nivel
constituțional, în acest scop (ci eventual doar în mod excepțional și corespunzător motivat, exemplu: Guvern), iar,
pe de altă parte, se abuzează de un exces de prevederi constituționale (care nu sunt de nivel fundamental,
respectiv principal), cu privire la modul de alcătuire și funcționare a unor Instituții statale, fundamentale,
respectiv principale, încărcând și îngreunând, astfel, exercitarea, de către Constituție, a rolului de: Lege
fundamentală a Statului, precum și de: „coloană vertebrală” a Sistemului Legislativ Statal: SLS (exemple: în cazul
Constituției actuale a României, cu privire la Instituțiile: Parlament, Președinție, Consiliul Superior al
Magistraturii, Guvern, Ministerul public), prevederi care, apreciem că nu-și aveau locul în cadrul constituțional,
ci în cadrul unor legi speciale (organice), aferente instituțiilor în cauză, în timp ce alte prevederi, cu privire la
rolul fundamental și principal al acelorași instituții, care ar fi trebuit introduse, la nivel constituțional, sunt
absente, sau doar insuficiente pentru a li se asigura funcționarea corectă, și a nu li se deturna menirea
constituțională, prin alte legi, sau, și mai grav, prin abuz legislativ și, mai ales, prin abuz constituțional, cum se
întâmplă, frecvent, în România).
Pe de altă parte, referitor la evidențierea situației anterioare, apreciem că mai trebuie completată și cu
semnalarea unei deficiențe legislative, mult mai grave (acceptată și practicată, din nenorocire, în mod abuziv, în
cadrul SLS aferent Statului Român, în care prevederi constituționale fundamentale, respectiv principale, nu sunt,
corespunzător, dezvoltate și completate, în Legi aferente, din cadrul SLS). Exemplificăm, în acest context, dar,
totodată, și reclamăm, public, în primul rând, absența unor Legi de importanță fundamentală, respectiv
principală, în cadrul SLS aferent României, referitoare la dezvoltarea și completarea, legislativă, a prevederilor
constituționale, referitoare la tipul de Stat, care, de drept, dar și de fapt, trebuie să fie România (și anume:
absența Legii Statului național, respectiv a Legii Statului suveran și independent, respectiv a Legii Statului unitar
și indivizibil, respectiv a Legii Statului republican, respectiv a Legii Statului democratic, respectiv a Legii Statului
social, ultima în legătură și cu Articolul 47, din Constituția României, referitor la nivelul de trai decent, care trebuie
să fie asigurat cetățenilor, respectiv a Legii separației și echilibrului puterilor în Stat).
4
Pentru a se înțelege, mai bine, ce efecte distructive, la nivel societal, poate avea absența, din cadrul SLS,
a Legilor care dezvoltă și completează prevederile constituționale, referitoare la tipul de Stat (așa cum este și
cazul SLS aferent Statului Român), vom analiza, în continuare, doar efectele cauzate de absența unei Legi
referitoare la dezvoltarea și aplicarea conceptului de: Stat național. Astfel, din câte cunoaștem (neavând o
experiență juridică, deplină, la nivel legislativ, societal), referitor la Statul național (în cadrul Constituției actuale a
României), ca prevedere fundamentală, la nivel constituțional, există doar prevederea că: „România este Stat
național ...” (Articolul 1, aferent Statului Român, aliniatul 1). În absența unei Legi speciale (organice), care să aibă,
ca obiectiv legislativ, dezvoltarea și completarea corespunzătoare a tipului de Stat, în cauză, prevederea
constituțională referitoare la Statul național (enunțată anterior), constituie, de fapt, doar o intenție statală,
respectiv un deziderat statal, proclamat, ca tip de Stat, în Constituția României, fără, însă, a se preciza și cum
trebuie implementat legislativ (adică în ce mod trebuie realizat, afirmat și apărat, dezideratul în cauză), pentru a
exista și a funcționa, în mod optim, ca tip de Stat.
Trebuie să se mai cunoască și faptul că, de regulă, în cadrul Dreptului Constituțional, prevederile
fundamentale, între care și tipul de Stat, nu se consideră ca fiind, sub-înțelese, referitor la precizările, în același
context, efectuate în Constituțiile, sau în SLS (în funcție de caz) uzitate în alte State, sau menționate în teoria
Dreptului Constituțional, ci trebuie, corespunzător, definite și legiferate, pentru fiecare Stat în parte, în cadrul
SLS, respectiv în cadrul Constituției. Cum în Constituția actuală a României nu s-a procedat astfel, conceptul de
Stat național, deși este prevăzut, de drept (jure), în Constituția actuală a României, de fapt (facto), nu doar că nu
funcționează, în mod eficient, din punct de vedere legislativ, ci nu funcționează nici măcar într-un mod
determinant, în măsură să nu permită comiterea (nesancționată, corespunzător) de agresiuni și chiar atentate la
Statul național, declanșate și realizate de către adversari ai acestui tip de Stat, care dețin și cetățenia română,
dintre care, marea lor majoritate domiciliază în România (exemple: subminarea rolului limbii române, ca unică
limbă de stat, prevedere pe care o apreciem ca find nu doar necesară, ci și obligatorie pentru menținerea, în
existență, a unui Stat național; subminarea și chiar batjocorirea unor simboluri naționale, în anumite județe din
Transilvania; pretenția, exprimată oficial, de către anumite autorități ale Statului Român, din anumite județe, din
Transilvania, la autonomie și chiar la secesiune teritorială - pentru așa-numitul: „Ținut Secuiesc”, precum și, mai
ales, solicitarea, publică și chiar oficială, a desființării Statului național sau a transformării Statului Român în Stat
multi-național ș.a.). Mai exemplificăm, tot în același context, și propaganda, fățișă și subversivă, care se face, în
prezent, în scopul regionalizării Statului Român, în contextul în care, unii conducători, sau reprezentanți, ai
Uniunii Europene (UE), au făcut declarații, publice (pe care le apreciem ca: descalificante, pentru Statul Român),
precum că regionalizarea, în cauză, vizează doar State precum România și Bulgaria, nu și Statele fondatoare ale
UE, care beneficiază de drepturi suplimentare față de cele aferente Statelor care au aderat, la UE, ulterior
constituirii UE.
Mai atragem atenția că inexistența, în cadrul SLS aferent României, a Legilor semnalate anterior, precum
și a altor Legi importante, echivalează, de fapt, cu o agresiune statală, specific juridică, împotriva României,
realizată prin intermediul unor „specialiști” juridici, care au fost și probabil mai sunt, de fapt: „agenți” infiltrați în
activitatea legislativă și, mai ales, în activitatea constituțională, în scopul de a influența, corespunzător, modul
de legiferare și, mai ales, modul de constituționalizare, la nivel societal, a țării noastre, astfel încât România să
devină, într-o perioadă temporală, relativ scurtă (adică în perioada: post-revoluționară), un Stat handicapat
legislativ și, mai ales, un Stat handicapat constituțional, cu consecințe corespunzătoare, care, în opinia noastră,
constituie și una dintre cauzele principale care au provocat dezastrul societal în care se află, în prezent,
România.
5
În același context, mai apreciem că trebuie semnalată și chiar reclamată practica, abuzivă, de legiferare, la
nivel guvernamental, de către persoane care nu au calitatea de reprezentanți aleși, în acest scop, de către
Electorat (așa cum sunt parlamentarii), precum și compromiterea Instituției Parlamentului, ca principală
Instituție de putere de Stat: legislativă, prin faptul că i s-a repartizat, oficial, și o mare parte din activitatea de
conducere a Statului, pe care, însă, prin felul în care este alcătuită și funcționează, respectiva Instituție, nu o
poate realiza decât într-un mod deficitar, cu consecințe, de asemenea, deosebit de grave, la nivel societal, motiv
pentru care apreciem că cel puțin o parte din actuala activitate de conducere a Statului, efectuată de către
Parlament, ar trebui transferată instituției Curtea (Garda) Constituțională, însă, cu condiția ca instituția în cauză
să fie transformată, atât la nivel constituțional, cât și la nivel legislativ, în instituție de putere Garantă, nu doar a
supremației legislative a Constituției (așa cum este abilitată, în prezent), ci și a respectării Constituției, iar
președintele și membrii componenți ai Instituției, în cauză, să fie aleși, direct, de către Electoratul statal, în
cadrul alegerilor statale.
Concluzionând, în contextul expus anterior, un Stat de drept este, astfel, un Stat în cadrul căruia relațiile
dintre cetățeni, respectiv dintre instituții, respectiv dintre cetățeni și instituții, trebuie să se bazeze (prin modul
în care au fost constituite, precum și prin modul în care funcționează respectivele instituții) tot pe principii de
organizare, respectiv de relaționare, specific juridice, prin includerea, în legislația care le este aferentă, de
reglementări juridice, referitoare la drepturi și obligații, date și informații, scopuri și motivații, caracteristice,
grupate în legi, precum și în instrucţiuni de aplicare a legilor. La rândul lor, într-un Stat de drept, legile şi
instrucţiunile de utilizare a legilor (pentru legile care sunt prevăzute şi cu instrucţiuni de utilizare) sunt grupate (în
funcție de obiectivul legiferării) în ansambluri legislative, corespunzător interfațate, care alcătuiesc, împreună:
Sistemul Legislativ Statal SLS (în: Statele de drept-neconstituționale), pe când, în: Statele de drept-
constituționale, în fruntea SLS, trebuie să se situeze: Constituția, ca Lege fundamentală, statală, cu rol de:
„coloană vertebrală” legislativă, care să includă și să definească, principial și succint, dar, totodată, semnificativ
(iar, în măsura posibilului, chiar determinant), aspectele fundamentale și principale pentru tipul de Stat, în cauză
(exemple: deținerea și exercitarea Suveranității naționale, obiectivele, precum și modul principial de constituire
și, eventual, de funcționare a Instituțiilor fundamentale, de Stat), precum și alte aspecte, considerate ca necesare
a fi precizate, sau doar specificate, în chiar textul Constituției, pentru a se asigura, astfel, existența, stabilitatea și
funcționarea optimă a Statului respectiv, precum şi pentru a feri, astfel, SLS, de efectele distructive şi subversive,
ale corupţiei politico-partidice clientelare (mai ales prin: uzurparea Suveranității naționale, în dauna Populației
statale (Poporului Român), reprezentat, la nivel suprem, de către Electoratul statal, de către anumite grupări de
interese specifice, oculte și subversive, de tip politico-partidic, etnic, religios, masonic și chiar mafiot, interesate
în acest scop). Din modul în care s-a reușit, într-un Stat, realizarea, din punct de vedere legislativ, a obiectivului
fundamental, precizat anterior, rezultă și performanța societală, ca: Stat de drept autentic, și nu ca: Pseudo-Stat
de drept, adică atât ca: „Stat de drept (jure), cât și de fapt (facto)”-constituțional, a Statului în cauză.
Pentru a contribui, în mod corespunzător, la îndeplinirea, urgentă, în România, a obiectivelor menționate
anterior, la Timișoara, s-a constituit: Grupul Constituțional „Timișoara”, care, în cadrul acțiunii generale, civice,
numită, generic: „Deșteptarea constituțională a României”, a declanșat, în data: 20.05.2011, la Timișoara:
Revoluția Constituțională Română. Redactarea și difuzarea prezentei lucrări constituie, astfel, o acțiune specifică
și importantă, în aprecierea noastră, în cadrul desfășurării revoluției menționate anterior (deocamdată pe cale
civică și pașnică), neexcluzând, însă, în viitor, și alte căi, dacă vom aprecia că efortul nostru, desfășurat, în acest
scop, nu va putea avea rezultatele scontate, în contextul în care ne este blocat, în mod deliberat, accesul la mass-
media de stat și suntem nu doar urmăriți, ci și obstrucționați și chiar agresați (în cadrul desfășurării activității
noastre), de către agenți „acoperiți”, ai unor Instituții de Stat, care, în mod ocult, subversiv și abuziv (inclusiv din
punct de vedere constituțional), au fost transformate în Instituții de practicare, de fapt, a poliției-politice, în
6
timp ce situația societală a României apreciem că s-a degradat într-atât încât este mai rea ca cea în care s-a aflat
România, la data în care, la Timișoara, s-a declanșat, inclusiv cu participarea noastră, determinantă, Revoluția
Română din decembrie 1989!
(Sfârșitul Părții 2)
P.S.
Partea 3 - dedicată analizării Pseudo-Statului de drept, va urma în scurtă vreme.
Lorin Fortuna
miercuri, 20 februarie 2013
Ziua Internațională a Pădurilor sărbătorită din acest an la 21 martie
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) (www.un.org)
a decis ca în fiecare an la 21 martie să fie sărbătorită Ziua
Internațională a Pădurilor, venind cu inițiativă către toate țările
lumii pentru a susține și organiza activități în contextul acestui
eveniment. Prin intermediul Organizației pentru Alimentație și
Agricultură (FAO) (www.fao.org) a fost prezentată o rezoluție ce
include un apel către instituțiile de resort și mass-media din toate
țările lumii pentru susținerea Zilei Internaționale a Pădurilor.
În acest context a fost realizat un spot video de prezentare a Zilei Internaționale a Pădurilor, (http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=1_kYSjnCsqY) fiind disponibil în 11 limbi destinat canalelor TV spre mediatizare și susținere. A mai fost realizată o pagină web în cadrul site-ului Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) dedicat Zilei Internaționale a Pădurilor (http://www.fao.org/forestry/international-day-of-forests/en/) , care va deveni pe deplin operațional în cursul lunii februarie. Pagina respectivă va oferi diferite produse pentru descărcare, inclusiv logo-ul, bannere și postere, spoturi video și alte produse de comunicare. Pagina electronică, se dorește a fi un magazin informativ, platforma electronică încurajează și accentuează procesul de conservare a biodiversității și promovează plantarea arborilor în această zi și nu numai. Fiecare țară va avea posibilitatea să devină partener al procesului de mediatizare a Zilei Internaționale a Pădurilor și prin consolidare importanței acestei dimensiuni globale. Platforma specială online oferă posibilitatea plasării fotografiilor și filmărilor care ilustrează activitățile locale prin activități de plantare și protejare. Scopul creării paginii web este ca vizitatorii platformei electronice să se angajeze într-o călătorie virtuală în jurul pădurilor lumii. Republica Moldova prin intermediul Agenției „Moldsilva", responsabilă direct de acest domeniu și în colaborare cu alte instituții similare inclusiv ONG-uri și mass-media va desfășura mai multe activități în acest scop.
Viorica Caciuc, Serviciul de presă
Contact:022 277 288, 069141201.
Sursa: moldsilva.gov.md
În acest context a fost realizat un spot video de prezentare a Zilei Internaționale a Pădurilor, (http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=1_kYSjnCsqY) fiind disponibil în 11 limbi destinat canalelor TV spre mediatizare și susținere. A mai fost realizată o pagină web în cadrul site-ului Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) dedicat Zilei Internaționale a Pădurilor (http://www.fao.org/forestry/international-day-of-forests/en/) , care va deveni pe deplin operațional în cursul lunii februarie. Pagina respectivă va oferi diferite produse pentru descărcare, inclusiv logo-ul, bannere și postere, spoturi video și alte produse de comunicare. Pagina electronică, se dorește a fi un magazin informativ, platforma electronică încurajează și accentuează procesul de conservare a biodiversității și promovează plantarea arborilor în această zi și nu numai. Fiecare țară va avea posibilitatea să devină partener al procesului de mediatizare a Zilei Internaționale a Pădurilor și prin consolidare importanței acestei dimensiuni globale. Platforma specială online oferă posibilitatea plasării fotografiilor și filmărilor care ilustrează activitățile locale prin activități de plantare și protejare. Scopul creării paginii web este ca vizitatorii platformei electronice să se angajeze într-o călătorie virtuală în jurul pădurilor lumii. Republica Moldova prin intermediul Agenției „Moldsilva", responsabilă direct de acest domeniu și în colaborare cu alte instituții similare inclusiv ONG-uri și mass-media va desfășura mai multe activități în acest scop.
Viorica Caciuc, Serviciul de presă
Contact:022 277 288, 069141201.
Sursa: moldsilva.gov.md
marți, 19 februarie 2013
Jeune fille a disparu
ATTENTION : une jeune fille a disparu soir lorsqu'elle attendait sa correspondance dans un aéroport de Paris. Si jamais vous l'avez vue, ou si vous avez une information, merci de la faire remonter au plus vite. Sa famille est très inquiète. Partagez ce message afin d'en étendre les possibilités s'il vous plaît.
Il a disparu le 16.02. 2013
Va multumesc frumos !
Pana la aceasta ora am 88 de vizitatori. Sper sa am cat mai multi azi! Va multumesc frumos
Staul de drept
Mișcarea Civică ”Mihai Eminescu”
își asumă un astfel de rol, precum și consecințele societale, respectiv personale, corespunzătoare, situație în care
eficient localiza, în cuprinsul legii, respectiv în cuprinsul unor culegeri de legi, respectiv în cuprinsul unui Cod
putându-se ajunge la situații în care unele componente, importante (ramuri), ale SLS, în cauză, pot pune, în
salva Statul Român de la dezintegrare, respectiv Populația României, de la destructurare etnică. Referitor la
E-mail: miscarea.civica.eminescu@gmail.com
Filiala Timişoara
Nr. 3/18.02.2013
CRIZA STATULUI DE DREPT, ÎN ROMÂNIA
(Lucrare realizată prin revizuirea şi adăugirea, corespunzătoare, a lucrării
intitulate: Statul de drept, concepută şi difuzată în anul 2011)
Atenționare: Scopul realizării și difuzării acestei lucrări îl constituie evidențierea agresiunii statale
specific legislative și, mai ales, constituționale, asupra României, prin utilizarea, ocultă și subversivă, a
„armei juridice”, precum și a consecințelor, deosebit de distructive, la nivel societal, ale respectivei
agresiuni
Partea 1 - Aspecte principiale referitoare la Statul de drept
I. Introducere
Statul de drept se consideră a fi un Stat în care relațiile specifice dintre Conducător (Conducători), pe de o
parte, și Populația condusă, pe de altă parte, se bazează pe un set de reguli, nescrise (denumite popular: cutume),
dar implementate în tradiția specifică a Populației în cauză, și respectate, ca atare, de către ambele părți implicate
în relația Conducător (Conducători) - conduși, sau pe un set de reguli scrise, convenite și respectate, de către
ambele părți, implicate în relația Conducător (Conducători) - conduși și considerate ca un ansamblu (Sistem) de
reglementări societale (denumite generic: legi), Sistem ce, uneori, poartă numele celui care le-a realizat (ca Sistem
de reglementări), sau numele conducătorului, aflat la conducere, atunci când s-a conceput și implementat, la nivel
societal, Sistemul de reglementări, în cauză, sau numele domeniului societal, reglementat astfel ș.a. (exemple:
Codul lui Hammurabi, Cartea Legii lui Manu, Codul lui Napoleon, Codul lui Cuza, Cod comercial ș.a.).
Apreciem că este foarte important, de precizat, în acest context, faptul că, într-un Stat de drept, nici
Conducătorul (Conducătorii) și nici condușii nu pot face orice, fără a fi sancționați, corespunzător, pentru faptele
lor, prin intermediul Sistemului de reglementări societale, existent, la nivel oficial, în timp ce într-un Stat de
nedrept (care nu este reglementat, oficial, ca un Stat de drept), părțile componente ale relației Conducător
(Conducători) - conduși pot face, în principiu, orice, cu condiția să fie destul de puternice pentru a-și impune
(chiar și prin orice mijloace) voința și dorința de manifestare a puterii lor de acțiune, într-un anumit mod,
respectiv într-un anumit scop.
În general, Statul în care una dintre cele două părți componente ale relației Conducător (Conducători) conduși își impune, prin forță, precum și prin orice mijloace, voința de a deține și exercita puterea, în folosul lor, și
în detrimentul celor conduși, se numește, în funcție de caz: Stat dictatorial, sau Stat tiranic, dacă puterea, în cauză,
1
își asumă un astfel de rol, precum și consecințele societale, respectiv personale, corespunzătoare, situație în care
Conducătorul (Conducătorii) este (sunt) denumit (denumiți), de regulă: stăpân, sau: dictator, sau: tiran ș.a., de
către cei conduși (transformați, în funcție de caz, în: supuși, sau în: aserviți, sau în: oprimați, sau în: înrobiți, sau în:
sclavizați ș.a.), respectiv ca: Stat anarhic, dacă, dintre cei conduși, una sau mai multe grupări își impun voința de a
deține și de a exercita puterea, în folosul lor, și în detrimentul celorlalţi conduşi, precum şi în detrimentul
Conducătorului (Conducătorilor).
II. Statul de drept bazat pe: Sistem legislativ societal (SLS)
Statul de drept, ca structură specifică de tip Stat, se consideră a fi un Stat în care relațiile dintre categoria
Populației conduse și categoria (gruparea) conducătoare, precum și celelalte relații societale, sunt reglementate
printr-un Sistem legislativ societal (SLS), de tip juridic, elaborat în mod special și aprobat, în acest scop, de către
ierarhiile abilitate. Respectivul SLS este, apoi, făcut cunoscut, public, și implementat, la nivel societal, fiind,
astfel, aplicat, în mod oficial, întregii Populații statale, care trebuie să-l respecte, să-l aplice și, în general, să se
folosească de SLS, în cauză, pentru a revendica, în mod oficial, acordarea unor drepturi, sau impunerea unor
obligații, în scopul de a putea beneficia, astfel, în mod practic, de o relaționare adecvată, în raport cu instituțiile de
Stat, sau de alt tip (exemple: instituții private, asociații ș.a.), obligate sau doar interesate (pentru instituții sau
asociații, din alt Stat) a le lua în considerare, în mod corespunzător, adică: oficial.
De regulă, componentele specifice ale unui SLS sunt denumite, generic: legi și, tot de regulă, acestea sunt
grupate, în funcție de obiectivul stabilit a fi, astfel, reglementat (legiferat), în ansambluri legislative, caracteristice
unui anumit domeniu juridic, specific societal, care se consideră, în mod oficial (de către ierarhiile statale,
abilitate), că trebuie să fie legiferat, pentru a putea funcționa, în mod optim, iar ansamblurile legislative, în cauză,
sunt denumite, generic: Coduri legislative (exemple: Cod Legislativ Civil – Cod Civil; Cod Legislativ Penal – Cod
Penal; Cod Legislativ Fiscal - Cod fiscal ș.a.), Statul, în cauză, fiind astfel reglementat (legiferat), pentru a deveni un
Stat de drept.
Într-un Stat de drept trebuie să existe și instituții specializate în a constata, în mod oficial, modul de
aplicare, respectiv modul de respectare, respectiv modul de încălcare a unei legi, atât în ansamblul său, cât și la
nivelul unor părți componente, distincte, ale acelei legi, denumite, generic: articole legislative, care, din punctul de
vedere al tratării lor juridice, sunt investite cu calitatea de a fi considerate (analizate, judecate ș.a.), în mod distinct,
dar în contextul legii în care sunt incluse, respectiv în contextul ansamblului legislativ în care este integrată legea în
cauză.
Articolele componente ale unei legi pot fi, la rândul lor, defalcate, în mod similar, în părți componente
ale articolelor, denumite: aliniate, care, de asemenea, pot fi tratate, în mod distinct, din punct de vedere juridic.
Pe lângă elementele componente ale unei legi, menționate anterior (care, de regulă, nu sunt nominalizate
distinct, într-un cadru rezumativ, de tip: Cuprins, al respectivei legi), se mai pot introduce și alte moduri de grupare
componențială, în cadrul acelei legi (denumite: titluri, părți, paragrafe ș.a.), care, spre deosebire de componentele
legislative, menționate anterior, de regulă, nu sunt utilizate ca și elemente componențiale, de referință, juridică, la
nivel practic (chiar dacă există în cadrul textului, oficial, al legii respective), publicat în organul publicitar, abilitat,
legal, în acest scop (exemplu: Monitorul oficial al României), a legii în cauză, ci să fie utilizate doar în mod opțional
(ajutător), ca elemente de referință, orientative, sau pentru a fi introduse în cadrul rezumării de tip: Cuprins, a
acelei legi, cadru care se poate adăuga, în mod opțional și suplimentar (în funcție de caz), legii respective, pentru a
se facilita selectarea mai rapidă a unor aspecte caracteristice ale acelei legi, și a le putea, astfel, mai ușor și mai
2
eficient localiza, în cuprinsul legii, respectiv în cuprinsul unor culegeri de legi, respectiv în cuprinsul unui Cod
legislativ, de către cei interesați, în acest scop.
Pentru uzul instituțiilor oficiale, specializate în aprecierea, constatarea, dar, mai ales, în judecarea unor
probleme juridice, specifice (denumite, uzual, adică în practica juridică: Cauze, Procese ș.a.), se elaborează, de
regulă, pentru anumite legi (considerate a fi de o importanță mai deosebită, sau de o complexitate mai mare),
anumite reglementări juridice, aferente, destinate a oferi, dar și a impune, oficial, mai multe informații, sau
precizări (în vederea unei interpretări, respectiv a unei aplicări, cât mai corecte a unei anumite legi), reglementări
denumite, generic: instrucțiuni de aplicare a legii.
În contextul menționat anterior, în practica juridică a instituțiilor abilitate, pot fi puse în evidență, în
funcție de caz, în timp, anumite aspecte, diferite, din punct de vedere juridic (dar caracteristice aplicării unei
aceleiași legi), de către instituții abilitate, diferite (exemplu: Tribunale), sau de către echipe specifice, funcționale,
din cadrul respectivelor instituții (exemplu: Instanțe), aspecte care, însă, ca mod de interpretare, pot fi, sau nu,
contestate, ca soluții juridice, oficiale, de către părțile implicate. Față de posibilele contestații, menționate
anterior, Instanțele, în cauză, pot aduce, însă, motivații, pe care le consideră întemeiate, chiar dacă soluțiile
juridice, respective, prezintă diferențe, unele față de altele (datorită unor aprecieri diferite, dar posibile și
acceptabile, în viziunea și aprecierea respectivelor Instanțe).
Aspectele menționate anterior constituie, de fapt, semnalări ale situației că acea lege (sau, în funcție de
caz, anumite instrucţiuni de aplicare a acelei legi) prezintă anumite neclarități, sau chiar lacune juridice (de natură
a permite interpretări juridice, diferite, de către Instanțe diferite). Astfel, până la reanalizarea și modificarea,
corespunzătoare, a legii în cauză, sau (în funcție de caz), a instrucțiunilor de aplicare a respectivei legi, aceste
soluționări (diferite, între ele, în mai mică sau mai mare măsură) pot fi utilizate, în asemenea contexte juridice,
pentru a fi exemplificate ca moduri (orientări) posibile și specifice, de tratare juridică, în cazurile respective. În
contextul menţionat anterior, respectivele interpretări pot fi chiar publicate, ca atare, în cadrul unor culegeri de
soluții juridice, diferite, date unor cauze juridice similare, sau chiar identice (apreciate, însă, ca fiind complexe), de
către Instanțe diferite, implicate în aplicarea legii în cauză (sau/și a instrucțiunilor de aplicare a acelei legi),
publicarea lor fiind efectuată, în mod special (de regulă, în culegeri de soluții juridice, aferente), tocmai pentru a fi
cunoscute, ca atare (adică, atât ca aspect juridic, general, cât și ca diferență specifică), de către cei interesați, sub
denumirea, caracteristică, de: jurisprudență.
Aspectul juridic al utilizării jurisprudenței poate fi avut, în vedere, inclusiv ca bază juridică, de Drept
specific, şi reflectă, prin existenţa şi utilizarea sa, complexitatea procesului de legiferare, în general, precum și
faptul că acest proces, la nivel de sistem, are un caracter dinamic, astfel încât trebuie atât revăzut, cât și revizuit,
periodic, respectiv completat și modificat, în funcție de schimbările care apar, la nivel societal, respectiv social,
respectiv și la alte nivele structurale, specific societale, implicate ca medii, caracteristice, de evoluție
existențială, populațională. Acest mod de abordare trebuie, însă, să fie utilizat, cu deosebită atenţie, motivată de
faptul că schimbările, în cauză, pot avea, ca efecte juridice, specifice, apariția unor inadvertențe, insuficiențe, sau
chiar discordanțe, între anumite componente ale SLS, rezultate ca și consecințe ale acelor modificări, apreciate ca
necesare, a se efectua, în vederea funcționării optime, din punct de vedere legislativ, a respectivelor medii
existențiale, de nivel societal, social, sau de altă natură, în care s-au produs, în timp, anumite transformări, care se
impun, la rândul lor, a fi analizate și tratate, în mod corespunzător, inclusiv din punct de vedere juridic, în cadrul
componentelor SLS, aferente respectivelor medii existențiale.
Pe de altă parte, prin creșterea complexității mediilor de evoluţie existenţială, ca și componente specific
societale, SLS aferent a devenit, deja, sau poate deveni, din ce în ce mai complex și mai dificil de utilizat, practic,
3
putându-se ajunge la situații în care unele componente, importante (ramuri), ale SLS, în cauză, pot pune, în
evidență, alte aspecte juridice de dubiu interpretativ, legislativ, rezultate tocmai ca urmare a modificărilor
efectuate. Astfel, în contextul în care, datorită creșterii numărului de legi, pe de o parte, precum și complexității
acestora, pe de altă parte, s-a ajuns, deja, sau se poate ajunge, în viitor, în funcție de caz, la situații în care
instituțiile juridice abilitate, oficial, a le legifera (la nivel local, districtual, statal, continental, respectiv lumesc), să
nu mai poată determina, corect, care sunt toate legile asupra cărora poate avea implicații specifice, efectuarea
unei anumite modificări legislative, care se dorește a fi realizată, în contextul în care, prin aplicarea respectivei
modificări, s-ar putea produce perturbații corespunzătoare, de mai mică sau mai mare amploare, chiar la nivelul
unei întregi ramuri, componente, a SLS, aferent.
În acelaşi context, trebuie remarcat şi faptul că practica juridică, aferentă Dreptului societal, a ajuns, ca
mod de optimizare a realizării legilor, componente ale unei ramuri a SLS (de exemplu: ramura administrativă,
locală), inclusiv la soluția utilizării unor clasificări și grupări legislative, pe mai multe nivele ierarhice (care pot fi
considerate, însă, şi ca strategice, într-o mai recentă, dar şi originală concepţie de "apărare juridică" a societăţii, la
nivelul: local, districtual, statal, federativ-statal, continental, respectiv lumesc), astfel încât întreaga activitate
legislativă să poată fi mai bine realizată, atât ca și componentă legislativă a unui nivel structural ierarhic, cât şi ca o
componentă specific strategică, în cadrul SLS, considerat, însă, inclusiv ca o ramură specifică, componentă a unui
Sistem de apărare statală (SAS), dar pe cale juridică, asociat celorlalte componente strategice ale sistemului
respectiv, de apărare.
Tot în același context, expus anterior, s-a mai ajuns și la concluzia necesității pregătirii de specialiști juridici,
aferenți, pentru fiecare nivel ierarhic, al SLS, apreciat ca fiind și strategic (deci component al unui SAS, aferent), cât
și pentru interfațarea componentelor structurale, ale SLS, de niveluri ierarhice, respectiv strategice, diferite,
considerându-se, astfel, Dreptul societal, nu doar ca o metodă de reglementare, specific juridică, ci și ca o
„strategie” legislativă, adică, inclusiv, ca: o „armă” specifică („arma juridică”), integrată în strategia de apărare
statală, a unui Stat autentic-democratic.
Tot în contextul expus anterior, dar din alt punct de vedere, s-a evidenţiat, în timp, nu doar posibilitatea, ci
şi oportunitatea de a agresa un Stat, pe cale juridico-legislativă, într-un mod ocult şi subversiv, prin infiltrarea,
corespunzătoare, a unor specialişti juridici, însă în calitate de agenţi corespunzător "acoperiţi", în cadrul
activității de elaborare, respectiv de întreţinere a SLS, aferent Statului respectiv, cu rolul de a-i submina calitatea
juridică şi, în consecință, eficienţa societală, astfel încât acel Stat să se auto-agreseze, din punct de vedere
legislativ, prin utilizarea unui SLS, nu doar neperformant, ci și subminant, la nivel societal, prin subversiune
specific juridică, în sensul că SLS, în cauză, să fie astfel realizat, implementat și aplicat, la nivel societal, încât să
constituie o: "armă de agresiune", specifică (de tip juridic), capabilă să handicapeze, în timp, din punct de vedere
legislativ, Statul respectiv, sau chiar să-l anihileze, existenţial (prin dezintegrare). Atragem atenţia, cu durere şi
chiar cu disperare, că, în aprecierea noastră, situaţia legislativă, nefastă, expusă anterior, este, de fapt, şi
situaţia, dezastruoasă, în care se află, în prezent: Statul Român, iar efectul final, la nivel societal, nu doar că se
apropie, rapid, dar se poate preconiza că va consta în dezintegrarea statală a României, precum și în
destructurarea etnică a Populației României.
Apreciem, deja, că pericolele, extrem de grave, menționate anterior, se vor produce într-un viitor foarte
apropiat, dacă situaţia, alarmantă, expusă anterior, nu va fi, corespunzător, contracarată, prin acţiuni ferme şi
eficiente, printre care (dacă se va dovedi necesar, în sensul că acțiunile de contracarare, menționate, nu vor fi
adoptate) avem în vedere inclusiv declanşarea unei revolte populare, de amploare (aşa cum s-a procedat şi în
decembrie 1989), prin conştientizarea şi antrenarea, în regim de urgență, a unui segment populaţional cât mai
reprezentativ şi mai motivat a se implica (la nevoie, chiar până la sacrificiu, tot ca în decembrie 1989), pentru a
4
salva Statul Român de la dezintegrare, respectiv Populația României, de la destructurare etnică. Referitor la
Statul Român, apreciem că, de fapt, şi-a pierdut, deja, independenţa, prin acceptarea "Dictatului de la
Bruxelles", de către Prim-ministrul V.V.Ponta, precum şi prin acceptarea realizării regionalizării statale, impusă
României, de către conducerea UE, cu complicitatea unor alţi conducători de instituţii fundamentale, respectiv
principale, din România. Mai apreciem, că, de fapt, Poporul Român şi-a pierdut, deja, Suveranitatea, datorită
confiscării, oculte şi subversive, a Suveranităţii naţionale, de către reprezentanţii aleşi, în detrimentul
Electoratului, care, din punct de vedere constituțional, reprezintă, la nivel suprem, Poporul Român. Se produce,
astfel, diminuarea importanței democraţiei participative, față de importanța democraţiei reprezentative, în
cadrul SLS aferent Statului Român, favorizată de extrem de grava eroare constituţională, ce constă în aceea că
(în cadrul Articolului 2, alineatul 1, în actuala Constituţie a României), prin ordinea de enumerare, se precizează,
de fapt, prioritatea în modul de exercitare a Suveranităţii naţionale, nominalizându-se, mai întâi: organele
reprezentative, constituite prin alegeri, şi abia, apoi, referendumul. Se acordă, astfel, de fapt, prioritate
democraţiei reprezentative, adică reprezentanților aleși, în detrimentul democraţiei participative, adică
Electoratului, în exercitarea Suveranităţii naţionale, care, de drept, aparţine Poporului Român (conform
prevederilor constituționale, din Articolul 2), dar care, de fapt, n-o poate exercita, în mod eficient, datorită ordinii
de nominalizare, ocultă şi subversivă, precizată anterior.
Referitor la situația, dezastruoasă, în care se află, în prezent, România, ca Stat, precum și Populația
României (destructurată deja, de la calitatea de: Popor, la cea de: Populație statală), dorim să evidențiem
contribuția subversivă a unor politicieni, de profesie: juriști, implicați, însă, ca: agenți, corespunzător infiltrați și
ocultați, în destructurarea legislativă a Statului Român (respectiv în aducerea României, ca Stat, în starea de:
handicapare statală, constituțională), agenți ce alcătuiesc, împreună, o întreagă categorie de juriști, care, prin
subversivitatea implicării lor profesionale, la nivel statal, nu au făcut dovada dorinței de a practica Dreptul în
scopul apărării dreptății juridice, pe cale legislativă (așa cum s-au angajat, solemn, atunci când au absolvit
Facultatea de Drept), ci în scopul „bișnițării” dreptății juridice, având ca obiectiv „strategic”, ocult și subversiv:
aducerea Statului Român în stare de vasalitate față de anumite grupări de interese, de tip: politico-partidic,
etnic, religios, masonic și mafiot, și fiind motivați, corespunzător, în acțiunea lor, de starea de „obediență”
specifică, în care s-au „înjugat”, voluntar, față de grupările de interese în cauză, în scopul accederii lor, în regim de
urgență temporală, chiar și cu orice preț, în funcții de conducere, de Stat, din care să-și poată satisface ambițiile
personale, de a parveni (pe cale nemeritocratică), ca „pseudo-personalități”, de nivel societal, precum și de a se
îmbogăți cât mai mult și cât mai repede, pe baza jefuirii sistematice a Statului, efectuată, inclusiv, prin elaborarea
și implementarea, la nivel societal, a unui SLS subversiv și subminant, statal, care să le favorizeze intențiile și
faptele infracționale, intenționate a fi comise, la nivel societal, de către respectivii „juriști”, în calitate de agenți
corespunzător „acoperiți”.
Pentru exemplificarea celor expuse anterior, avem în vedere nu doar pe toți juriștii care au deținut funcții
de conducere, importante și determinante, la nivel statal, în România, în perioada post-revoluționară, ci și pe toți
conducătorii Facultăților de Drept, precum și pe mulți dintre profesorii respectivelor Facultăți, care nu au
considerat necesar, și nici de datoria lor, să se implice, public, pentru a evidenția, condamna și sprijini, astfel,
reformarea, atât din punct de vedere profesional, cât, mai ales, din punct de vedere moral, a învățământului
superior de Drept, în România, cât și, mai ales, reformarea, corespunzătoare, a SLS al României, precum și
revizuirea, corespunzătoare, a Constituției actuale a României. (Sfârșitul Părții 1)
P.S. Partea 2 - dedicată Statului de drept - constituțional, va urma în scurtă vreme.
Lorin Fortuna
5
Abonați-vă la:
Postări (Atom)