duminică, 5 aprilie 2015

La Chişinău există riscul unui nou 7 aprilie

Presa bucureşteană, obişnuită să trateze doar nimicuri, nu scoate un cuvânt despre faptul că la Chişinău au ieşit zeci de mii de oameni în stradă contra  actualei guvernări. Protestele se înmulţesc şi numărul de participanţi creşte. Să  nu uităm că azi e în 5 aprilie.  Totul a început cu  5 aprilie 2009. Atunci au avut loc alegerile.  Nemulţumirea este mare. Singurii politicieni pro-europeni în care lumea mai are încredere sunt Leancă şi Ghimpu.  Gaburici este de tot râsul ca prim-ministru.Scandalurile privind furturile de la cele două bănci se complică. Avem un fost ministru de interne, generalul Papuc, unul dintre vinovaţii pentru represaliile din aprilie 2009,  fugit tocmai din judecătorie. Şi acum e dat în urmărire. Lumea a votat pentru Europa, nu pentru revenirea la putere a unui Voronin europenizat peste noapte. Există premizele repetării scenariului din 2009. Sincer vă spun că nu vreau să se întâmple aşa ceva.   Problema este că nu ştim ce va face Bucureştiul ! Noi în privinţa Republicii Moldova o politică pe termen mediu şi lung adpotată şi acceptată de toate forţele politice.  Ar putea exista soluţia  Unirii. Însă aici trebuie să iasă să o ceară  populaţia de pe ambele maluri. Marea problemă este că noi nu ştim ce e dincolo de Prut. Prea puţin se vorbeşte despre asta în presa de la noi. Şi atunci când se vorbeşte, se vorbeşte prost. Cu  excepţia domnului Dan Dungaciu, omul chiar şte ce spune, restul sunt total paraleli. Dacă poimâine, Doamne fereşte !, se repetă scenariul de la 7 aprilie, ce o să facă domnul preşedinte Iohannis ?  O să îşi întereupă concediul de la Miami şi o să vină în ţară ? Bine aţi ales, dragi români !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu