Amazon

duminică, 30 iunie 2013

Înștiintare

Mișcarea „Sarmisegetuza”
Nr. 10/28.06.2013
Înștiintare
Catre: Combatantii si colaboratorii ezoterici ai Gruparii ezoterice: Misiunea Astrala
''Romania'', precum si catre sprijinitorii si simpatizantii respectivei grupari, precum si
catre institutii, respectiv persoane interesate de Ezoterismul aplicat la nivel societal
In data:10.04.24-celmh (calendar eral, lumesc, mediu, de tip hexal), respectiv : 27.06.2013-cgn
(calendar gregorian necorectat) s-au produs schimbari deosebit de importante , de tip ezoteric, in
cadrul Statului Roman,(si nu numai!), cu consecinte corespunzatoare, la nivel existential, asupra
reprezentantilor fiintiali din cadrul Lumii Planetare Medii (LPM, numita popular, dar impropriu, si:
Fizica), in care existam, aferente celor doua mari Coalitii (Coal) de Civilizatii Virtuale (CivV) care isi
disputa, in prezent, intaietatea , la nivelul LPM (mentionata anterior), adica dreptul de a desemna
viitorul Conducator Suprem (Cond-Sup), al LPM, in care existam, si anume: Coalitia de CivV (Coal-CivV)
alcatuita din CivV de tip Casalotiana, Individuala (Ind), Neagresionala la nivel CivV (NAG-Civv), Alba,
Auditiva,precum si din: Gruparea (Gr) de CivV de tip Gorilian, Ind,NAg-CivV si autentic bastinase (Gr-
CivV),din cadrul LPM, in care existam, pe de o parte, respectiv: Coal de CivV, de tip Arahnidic-
Tarantular, alcatuita din CivV Arahnidica- Tarantulara, Androgina (And), Agresionala la nivel CivV (Ag-
CivV) , Neagra, Emotionala (numita popular, si: ''CivV-Satanista'', dupa numele partenerului masculin al
fiintei androgine superioare (FAS): Satan-Geea, care detine functia de Cond-Sup al CivV, in cauza), si
din: CivV Arahnidica Tarantulara , Ind, Ag-CivV, Rosie, Gustativa.
Schimbarile ezoterice care s-au produs, sunt, in principal, urmatoarele:
1. Modificarea traseelor Axelor (Ax) Crucii Energetice Fundamentale (CEF) aferente Coal-CivV care
include Gruparea (Gr) de CivV de tip Gorilian (Gr-CivV-Gorilian), autentic bastinase (mentionata
anterior), la nivelul statal, in cadrul Statului Roman (dar nu numai, deoarece CEF in cauza, este si CEF la
nivel lumesc, al Coal-CivV, mentionata anterior, in cadrul LPM, in care existam, fiindca Statul Roman a
fost selectat ca: Stat Inainte-mergator, pentru Gr-CivV-Gorilian, mentionata anterior). Selectia statala,
mentionata anterior, s-a efectuat la inceputul Erei lumesti Nr.9 (Er-lum-9, care este, totodata si ultima
Er-lum a LPM, in care existam) care LPM, este, la randul sau: LPM Nr.6 (LPM-6), care LPM-6 este,
totodata, si ultima LPM ,dintre cele 6 LPM, posibile a exista, in cadrul Planetei, situata pe Orbita
zodiacala Nr.4 (numita si Orbita zodiacala, medie, respectiv, popular: fizica), in a carei LPM-6 , existam
in prezent. Mai semnalam ca CEF, la nivel lumesc ( mondial), este numita , popular, de catre initiatii in
Ezoterism si: ''Crux Mundi'' ( pentru Gr-CivV-Gorilian- mentionata anterior), modificarea , in cauza,
constand in modificarea traseelor ambelor Axe componente, numite popular: ''Axis Mundi'' (Ax-CEF), si
este considerata, ca efect ezoteric, echivalenta unui ''cutremur-ezoteric'', la nivel lumesc, cu
consecinte, ezoterice, corespunzatoare.
1
Modificarile produse , mentionate anterior, sunt:
1.1 Schimbarea traseului Ax-CEF-Luminoasa, (Ax-Lum-CEF), de pe vechiul aliniament: Timisoara-
Bucuresti, pe noul aliniament: Timisoara-Alba Iulia.
1.2. Schimbarea traseului Ax-CEF-Gravitationale (Ax-Gr-CEF), de pe vechiul aliniament: Timisoara-Cluj-
Napoca (Padurea ''Baciu''), pe noul aliniament: Timisoara-Zalau.
1.3.Pastrarea punctului de intersectie al celor doua Ax-CEF, in Centrul CEF (Cen-CEF), amplasat in:
Timisoara (selectat ca : ''Oras Inainte-mergator'', in conditiile mentionate anterior, in care si Statul
Roman a fost selectat ca: ''Stat -Inainte-mergator'').
Recomandam a se remarca, de catre cei interesati si, mai ales, de catre initiatii in Ezoterism,
semnificatia simbolica, specific ezoterica, a monumentelor: ''Fantana cu pesti'', respectiv ''Crucificare''-
autor Paul Neagu (cu fatada spre Teatrul National ''Mihai Eminescu'' si cu partea terminala spre
catedrala crestina -ortodoxa,din vecinatate!), amplasate in Piata Victoriei, adica in Piata in care, in
data: 20.12. 1989, s-a declansat, Revolutia romana din decembrie 1989.
2.Schimbarea traseului Ax-CEF, aferenta Coal-CivV Arahnidic-Tarantular (mentionata anterior), in
modul urmator:
2.1.Schimbarea traseului , dar numai pentru Ax-Lum-CEF (care, de fapt, in modul caracteristic de
perceptie al fiintelor individuale superioare (FIS) , specifice LPM-6, in care existam, ar trebui numita nu:
Axa Luminoasa, ci: Axa Intunecoasa, (a se remarca cromatismul ,intunecat, al energiilor luminoase
aferente CivV componente ale Coal-Arahnidic-Tarantular, mentionate anterior), de pe aliniamentul
vechi: Bucuresti-Timisoara, pe aliniamentul nou: Bucuresti-Oradea.
2.2.Mentinerea traseului Ax-Gr-CEF pe aliniamentul Bucuresti-Suceava (adica acelasi aliniament de
dinainte de data: 10.4.24-celmh, respectiv:27.06.2013 cgn).
2.3.Mentinerea Cen-CEF (centrul de intersectie al celor doua Axe) in orasul Bucuresti.
Mentionam, in acest context, ca CEF aferenta Coal-CivV-Arahnidic-Tarantular (mentionata anterior) se
refera, exclusiv, la teritoriul Statului Roman, deoarece este o CEF de nivel statal, si nu de nivel lumesc
(ca CEF aferenta Coal-CivV-Gorilian), cu precizarea ca CEF la nivel lumesc, al Coal-CivV-Arahnidic-
Tarantular (mentionata anterior), este CEF aferenta Statului: Statelor Unite ale Americii (SUA) , avand
Cen-CEF amplasat in orasul: New-York.
3.Din cele expuse anterior, se va intelege, mai bine , de ce conceptul politic-statal (ocult, subversiv si
extrem de distructiv, la nivel societal), denumit popular: ''noua ordine mondiala'', a fost elaborat de
catre organizatia masonica, internationala, cunoscuta sub denumirea: B'nai B'rit, care are sediul central
in SUA, in orasul Washington, in apropierea Institutiei prezidentiale, a SUA, si a fost implementat, la
nivel international, in stadiul cel mai avansat (adica cel mai distructiv, la nivel societal), tocmai in Statul
Roman.
2
4.In acelasi context se va putea intelege, mai bine, semnificatia sintagmelor: ''marele licurici'' (adica
presedintele SUA), respectiv : ''licuriciul mijlociu'' (adica: presedintele Comisiei Europene a Uniunii
Europene), respectiv: ''licuriciul mic'' (adica: fostul presedinte, demis prin referendum,iar, in prezent:
''guvernator'' de fapt, dar nu si de drept, al Statului Roman, respectiv: ''micro-licuriciul'' (adica actualul
prim-ministru al guvernului Statului Roman).
5.Tot in acelasi context, se va putea intelege, mai bine, si de ce actualul prim-ministru al guvernului
Statului Roman a acceptat ''smerit'', insa in mod uzurpator, deosebit de grav, de Suveranitate
nationala, precum si in mod ''inalt- tradator'', fata de Populatia Statului Roman: Dictatul de la Bruxelles,
impus Statului Roman, de catre ''licuriciul mijlociu'' (Presedintele CE -UE).
6. Si tot in acelasi context, se va putea intelege, mai bine, de ce actualul ''guvernator'', de fapt, al
Statului Roman, imediat dupa ce s-a anuntat, oficial, ca a ''castigat'' (ajutat '' corespunzator'', in dauna
contra-candidatului sau) ultimul sau mandat prezidential, a sfidat intreaga Populatie statala, anuntand,
public, ca va fi un: ''presedinte-jucator'' (adica: neconstitutional), precum si ca, incepand cu noul sau
mandat, in Romania va functiona: ''axa Washington-Londra-Bucuresti'', urand, Populatiei Statale: ''Sa
traiti bine!'', dupa care a lansat, tot public, un hohot de ras specific (denumit popular:''hahait-
bruknerian, respectiv: ''brucanian'', pentru necunoscatorii expresiei anterioare).
Date fiind consecintele ezoterice ale evenimentelor mentionate anterior, deosebit de
importante la nivel societal, pentru intreaga LPM-6, in care existam, vom mai reveni, ulterior si cu alte
informatii, suplimentare, pentru a explica celor interesati, dar necunoscatori ai Ezoterismului, efectele
societale ale schimbarilor ezoterice, mentionate anterior.
Președinte
Lorin Fortuna

vineri, 28 iunie 2013

Agresiune, prin iradiere, a lui Lorin Fortuna

Mișcarea „Sarmisegetuza”
Nr. 8/21.06.2013
Agresiune, prin iradiere, a lui Lorin Fortuna
De mai multa vreme, agenti ai unor "servicii speciale", din cadrul unor institutii de Stat, din
Romania, transformate prin degenerare, in mod samavolnic, in agenturi de politie politica, au incercat
si incearca sa-l asasineze pe Lorin Fortuna, pentru atitudinea sa dizidenta fata de coalitia de interese
oculte, subversive si distructive, la nivel societal (de tip clientelar, politico-partidic, etnic, religios,
deviationist-sexual, masonic, mafiot), care a acaparat puterea in Stat, in Romania, in perioada post-
revolutionara Revolutiei Romane din decembrie 1989 (RRD-1989) si incearca sa o pastreze, cu orice
pret. Coalitia respectiva procedeaza astfel, de teama ca, daca ar pierde puterea, in Stat, si Romania s-ar
transforma, dintr-un Stat de tip pseudo-drept si pseudo-democratic, care este, in prezent, intr-un Stat
autentic de drept si de fapt, precum si democratic (cu o Constitutie de tip Lege suprema, cum ar trebui
sa fie, si nu cu o Constitutie de tip "cacealma", cum este, de fapt), reprezentantii cei mai vinovati ai
respectivei coalitii ar fi inculpati, judecati si condamnati, la moarte (pentru crimele, de nivel societal,
comise in perioada post-revolutionara, incepand cu regizarea si implementarea, cinica si criminala, a
asa-zisului "atac al teroristilor", menita a "legitima", revoltionar, asa-numitul: Consiliu al Frontului
Salvarii Nationale, care a confiscat puterea in Stat, si ca atare: RRD-1989, transformarea intr-o farsa
judiciara a procesului cuplului Ceausescu, legitimarea ca partid politic a Uniunii Maghiare din Romania
si scoaterea din codul penal a pedepsei cu moartea), precum si la confiscarea averilor, dobandite in
mod ilicit.
Imaginea foto, alaturata, a fost realizata chiar de catre Lorin Fortuna, in trenul de tip regio-
trans, care circula de la Timisoara, la Oradea, in data: 20.06.2013, tren cu care Lorin Fortuna se
deplaseaza, frecvent, in aproape fiecare saptamana, la Arad, pentru a participa la realizarea emisiunii:
"Desteptarea Romaniei" (difuzata in fiecare joi, intre orele 17-19, pe postul privat, de televiziune -
online, din Arad: Baricada.ro). Cei interesati pot urmari ultima emisiune, in care Lorin Fortuna descrie
cum s-a produs respectiva agresiune, emisiunea in cauza fiind inregistrata si putand fi accesata, pe
Internet, in arhiva postului tv respectiv.
In imagine se poate observa, bine, fizionomia agentului asasin, iar, in dreapta sa, rucsacul cu
care, de regula, agentii respectivi amplaseaza dispozitivul portabil de iradiere, pe care il declanseaza
prin intermediul unui dispozitiv, similar unui telefon mobil, controland efectuarea contactului de
actionare si a intensitatii de iradiere, prin casti miniaturale, amplasate in urechi (cum de altfel se si
observa bine, la agentul in cauza, rucsacul fiind amplasat in dreapta sa.
Agentul respectiv mai dispunea, in plus, si de un aparat de tip: detector de radiatii, situat tot in
dreapta sa, de culoare alba, vizibil bine in imagine. Analiza imaginii in cauza a pus, insa, in evidenta,
faptul ca zona iradiata, avand intensitate maxima pe directia spre victima (Lorin Fortuna era situat
vizavi), includea, insa, la un nivel corespunzator mai redus, dar apreciabil, si pe agentul, in cauza,
1
precum si un spatiu de aproximativ 1.5m, in jurul rucsacului (care, in functie de caz, la alti agenti de
aceeasi factura, era inlocuit cu alte tipuri de genti, sau pungi, corespunzatoare, din plastic s.a.), in care
era amplasat dispozitivul de iradiere mobila.
Lorin Fortuna, care, in acel timp, era preocupat de pregatirea emisiunii la care urma sa
participe, nu a remarcat prezenta agentului, asasin, decat atunci cand l-a apucat o stare de
somnolenta, caracteristica, pentru el, dar si pentru altii, aflati in situatii similare, atunci cand sunt
iradiati. Vazand agentul care-l iradia, a solicitat pasagerilor din tren sa-l ajute sa identifice agentul in
cauza, a aratat celor prezenti dispozitivul de masurare a radiatiei, amplasat vizibil, precum si castile si
aparatul de manipulare, pe care le detinea agentul, si le-a explicat ce facea agentul de fapt, solicitand
sprijinul pentru verificarea continutului rucsacului si probabil a punerii in evidenta a dispozitivului
mobil, de iradiat.
Desi unii dintre pasageri au reactionat favorabil, altii, cu mult mai multi (aproximativ 10-15, si
inclusiv agentul, in cauza), se faceau ca nu aud cele semnalate, iar la indemnul de a se verifica rucsacul,
un vecin al agentului a reactionat, aprostrofandu-l pe un pasager care era interesat sa afle adevarul si
care l-a identificat pe cel care il apostrofa ca ca a venit, impreuna, la tren, cu agentul in cauza.
Constatand ca, de fapt, asista la o actiune organizata, inclusiv in scopul acoperirii si protectiei
agentului, assasin, in cauza, cu mai multi alti agenti, Lorin Fortuna a renuntat la intentia sa de a-l
identifica pe agent si de a controla continutul rucsacului, precum si de a-i confisca detectorul mobil, de
radiatii, pe care il detinea, si era vizibil, dar l-a fotografiat, de mai multe ori, dintre care una dintre
fotografii, facuta, la urma, este mai clara, celelalte fiind perturbate de radiatia generata de aparatul
agentului in cauza.
Desi a comunicat mai multor astfel de agenti (inclusiv unora pe care l-au surprins ca-l iradiau, in
mijloace de transport in comun, din Timisoara), ca este imun la iradiere, precum si la otravire
(dispunand de calitati apreciate ca "paranormale", de catre necunoscatori), si s-a oferit sa coopereze la
depoluarea unor teritorii iradiate, din Timisoara, respectiv chiar de la Cernobal), precum si la
depoluarea, contra cost, a unor fosti agenti, asasini, prin iradiere, care, in prezent, sunt bolnavi, ei
insisi, de cancer specific, datorat iradierii "secundare" celei principale, prin care incercau sa iradieze pe
altii), a continuat sa fie supus unor actiuni similare, dar cu mijloace mai sofisticate, prin intermediul
unor "biciclisti", sau masini (parcate, sau in deplasare), prevazute cu posibilitatea generarii de impulsuri
puternice, de iradiere, la trecerea pe langa persoana dorita a fi, astfel, agresata.
Un material mai extins, incluzand si tentativele de otravire, utilizate de catre agenti asasini,
specializati in acest mod de agresiune, a fost pregatit si difuzat, la mai multe persoane, cu solicitarea de
a fi date publicitatii, la momentul respectiv. Se va putea afla, astfel, cum au fost asasinati, de fapt,
generalul timisorean, Dumitru Puiu (1990), Radu Timofte (fost director al Serviciului Roman de
Informatii), senatorul Antonie Iorgovan (pentru ca au demasca, public, agresiunea masonica la care
este supusa Rom\nia, in mod deliberat si organizat, prin asa-numita: "noua ordine mondiala", dar si de
ce si cum a murit interpreta Ileana Sararoiu, precum si de ce este, de fapt, haituit si vanat, inclusiv la
nivel international, Gregorian Bivolaru s.a.).

sâmbătă, 22 iunie 2013

Comunicat în legătură cu Poluarea gravă, cu nitrați, a fântânilor din Comuna Priboieni, județul Argeș

Mișcarea „Sarmisegetuza”
SC Nr.211/PI/05.04.2000 / Tribunalul Timiș
Sediu: Timisoara, str. Salciei nr.2, sc.C, ap.2
E-mail: miscarea.sarmisegetuza@gmail.com
Adresa Web-site: www.lorin-fortuna.ro
Telefon: 0256/446595
Nr. 7/21.06.2013
Comunicat
în legătură cu
Poluarea gravă, cu nitrați, a fântânilor din Comuna Priboieni,
județul Argeș
Luând la cunoștință, prin intermediul mass-media, de situația deosebit de gravă, în legătură cu
poluarea, puternică, cu nitrați, a fântânilor din Comuna Priboieni, județul Argeș, facem cunoscute,
public, următoarele:
1. În urmă cu câțiva ani, specialiști în Ezoterism din cadrul Mișcării „Sarmisegetuza” au întreprins
mai multe cercetări de depoluare, prin metode neconvenționale, a surselor de apă potabilă,
reprezentate de fântâni, publice, de adâncime, din municipiul Timișoara, precum și de puțuri de
captare, de adâncime și de mare capacitate, din cadrul unei secții de extracție, de apă potabilă,
a Uzinei de Apă, din Timișoara.
2. Între altele, în principal, s-a urmărit diminuarea, corespunzătoare, a nitraților, nitriților, precum
și a fierului, din sursele de apă potabilă, publică, extrase de la mare adâncime.
3. Deși rezultatele obținute au fost de o importanță deosebită, directorul general, de atunci, al
instituției Aquatim, in Timișoara (care ocupă și în prezent aceeași funcție), în loc să continue
cercetarea efectuată, cu realizarea unei baze pilot, în care să poată fi puse în evidență, mai ales,
durata temporală pe care se menține depoluarea efectuată, precum și alte caracteristici
experimentale, specifice (exemplu: determinarea ariei teritoriale pe care se extindea, de fapt,
depoluarea, până la anularea efectului depoluant), așa cum se convenise la începutul
experimentului, a preferat să întrerupă, unilateral, experimentul în cauză, deși depoluatorii îl
efectuau în mod gratuit, în acea fază a cercetărilor, „speriat”, probabil, de rezultatele obținute,
precum și, mai ales, de specificul, neconvențional, al cercetărilor în cauză, bazate pe utilizarea
capacităților (așa-numite „paranormale”, de către necunoscători), de care beneficiau unii dintre
cercetători, mai ales din motivul că marea majoritate a persoanelor nu dispun de capacitățile
respective.
4. Experimentul, în cauză, s-a realizat, inclusiv, pe baza unor cercetări similare, efectuate cu
succes, în alte țări (exemplu: Japonia), dar și în România (exemplu: fostul rezervor de apă
potabilă, al orașului Pitești, realizat pe baza utilizării efectului de piramidă, în municipiul Pitești,
1
de o cercetătoare din cadrul Institutului Politehnic București, înainte de Revoluția Română din
decembrie 1989, rezervor aflat, însă, în prezent, din câte ne-am interesat, nu doar în stare de
nefuncționare, ci și de paragină).
5. Deși organizația noastră a propus, public și oficial, împreună și cu alte organizații, preocupate
de experimente asemănătoare, înființarea unui Institut, de Stat, de cercetări ezoterice (în care
să se realizeze inclusiv asemenea cercetări, dar nu numai), răspunsul guvernanților post-
revoluționari, ai țării, a fost mereu același: tăcere (adică lipsa unui răspuns adecvat, precum și
absența unei invitații la dialog), deși, ulterior, s-a constatat și inclusiv s-a comentat, public,
faptul că pe lângă anumiți conducători (exemplu: actualul „președinte” al Statului), cât și în
cadrul anumitor instituții de Stat (exemplu: „Serviciul Român de Informații”), nu doar că se
cercetează, dar se și utilizează Ezoterismul, însă nu în favoarea Populației (ca: Ezoterism Alb, ci
în defavoarea și chiar în vederea agresării, specific ezoterice, a Populației (ca: Ezoterism negru).
6. Deoarece apreciem că este nu doar posibil, ci și probabil, ca în jurul datei de 27.06.2013 (la
împlinirea unei luni calendaristice, de la agresiunea ezoterică, deosebit de gravă, comisă de către
conducerea trustului mass-media Intact Media Group, prin intermediul conducerii postului privat
de televiziune Antena 3, asupra simbolului ezoteric, principal, al Statului Român: drapelul de Stat),
să se producă importante calamități (inundații, secete, și chiar seisme, cu efect distructiv
considerabil, denumite, impropriu, de către necunoscători ai Ezoterismului, ca fiind: naturale, când,
de fapt, acestea constituie sancțiuni punitive pentru încălcări ale regulilor Ezoterismului, mai ales
prin practicarea Ezoterismului, în scop de agresiune, adică în sens: Negru), în arealurile teritoriale în
care s-au comis, încălcările, respectiv agresiunile ezoterice respective. În contextul expus anterior,
este foarte probabil ca, în cazul producerii unor inundații, mai ales datorită creșterii debitului
fluviului Dunărea, să se producă poluări cu efect distrugător asupra pânzei freatice de apă potabilă,
în arealurile teritoriale în care se vor produce respectivele inundații. Cei interesați de oferta noastră
pot consulta, pentru informații suplimentare, rubrica: Depoluări ezoterice, din cadrul secțiuni:
Organizații colaboratoare - Mișcarea „Sarmisegetuza”, în cadrul web-site-ului: Misiunea Astrală
„România”, sau se pot deplasa la Timișoara, pentru convorbiri directe, în situația în care
colaboratorii ezoterici care se ocupă de depoluarea surselor de apă potabilă, prin metode
neconvenționale, nu se pot deplasa, ei înșiși, în locurile calamitate, datorită lipsei acute de fonduri,
c care se confruntă, situație care a determinat, între altele, și diminuarea drastică a acțiunilor de
protecție-preventivă, teritorială, pe care o realizau, în trecut, în mod gratuit, asupra unor teritorii
cunoscute ca având de suportat, frecvent, efectele distructive ale unor calamități „naturale”.
Președinte
Lorin Fortuna

Înștiințare Cu privire la situația din cadrul Partidului „România Mare” (PRM)

Mișcarea Civică „Mihai Eminescu”
Dosar Nr. 529/A/2004
Inc-SCC/13.02.2004 Judecătoria Rădăuți
Sediu: Timișoara, str. Salciei nr.2, sc.C, ap.2
Telefon: 0256/446595
E-mail: miscarea.civica.eminescu@gmail.com
Web-site: lorin-fortuna.ro
Nr. 8/21.06.2013
Înștiințare
Cu privire la situația din cadrul Partidului „România Mare” (PRM)
Administrația web-site-ului Misiunea Astrală „România”, care găzduiește, din punct de vedere
pubicistic, specific informatic, în cadrul secțiunii: Organizații colaboratoare, rubrica: Mișcarea Civică
„Mihai Eminescu” și materialele date publicității, de către asociația noastră, a primit un
comentariu, referitor la situația din PRM, cu solicitarea de a-l publica în cadrul web-site-ului
respectiv, realizat de către un comentator care a dorit să nu-i fie dezvăluită, public, identitatea.
Apreciind importanța atât a articolului, la care se referă comentatorul, cât și a comentariului, în
cauză, pentru situația politică, actuală, din România, conducerea Mișcării Civică „Mihai Eminescu” a
apreciat nu doar ca oportun, ci și ca important, să difuzeze, public, materialele publicitare
respective, sub tutela, specific asociațională-civică, a Mișcării Civice „Mihai Eminescu”, în cadrul
web-site-ului Misiunea Astrală „România”, secțiunea: Corespondență, rubrica: Răspunsuri.
Președinta filialei Timișoara
Anca Vahnovan
Comentariul primit:
In multe privinte d-l Coja are dreptate.Ceea ce descrie este insa doar o parte a actiunii de compromitere
a nationalismului autentic romanesc si,mai ales,a impiedicarii apar,itiei,respectiv a consolidarii unui partid
nationalist autentic,romanesc.La sfarsitul mandatului Conventiei Democratice,la sediul,din capitala,al
organizatiei Uniunea Vatra Romaneasca,sub patronajul secretarului,de atunci,al organizatiei,care a murit,de mai
multi ani,si care ,in aprecierea mea, a fost un om deosebit,cu vocatie de ctitor nationalist,timp de vreo trei luni s-
au purtat tratative intre reprezentantii mai multor organizatii civice,ai mai multor partide
politice,neparlamentare,si a citorva partide parlamentare,ultimile fiind interesate,insa,mai mult sa controleze ce
se intampla acolo,pentru ca nu cumva sa se constituie vreo alianta care sa le diminueze sansele politice,la
alegeri.A fost prezent si d-l Coja,la una,sau doua intalniri,si in mod sigur atunci cand reprezentantii PSD-ului, de
atunci, au anuntat ca va veni Ion Iliescu,la urmatoarea intrunire,dupa care n-au mai venit,nici Ion Iliescu,nici Ion
Coja,din motivatii diferite insa,dar care s-ar putea sa fi avut un numitor comun.Patriotii autentici se cunosc prin
1
faptul ca servesc Patria,in mod neconditionat,atunci cand au posibilitatea si,mai ales,ocazia,fiind patrioti pe care
i-as numi,sugestiv:"patrioti de tip :Patria si eu",in timp ce patriotii neautentici sunt,deseori,de tip: "Eu si
Patria",in sensul in care daca interesele lor principale,sau importante,coincid cu ale Patriei,sunt:patrioti,iar daca
nu coincid,sunt:":ego-isti,in mai mica,sau mai mare masura,care,deseori,poate fi si determinanta,mai ales in
cazul categoriei de patrioti,care fiind,de fapt,ego-isti,opteaza,conform specificului lor caracterial,sa fie si agenti
ai unor Agenturi,rezultate prin degradarea,pana la pervertire,a unor institutii de Stat,specifice
(exemple:"Siguranta" lui Carol II,"Securitatea" lui N.Ceausescu,"S.R.I."-ul lui V.Magureanu si I.Iliescu,"0215"-ul lui
G.Voican-Voiculescu si I.Iliescu, s.a. Referitor la C.V.Tudor,d-l Coja omite,sau poate nu-si mai aminteste,de faptul
ca,pe cand era dirijat,politic,de catre "specialistul"Nati Meir,a mers, cu ticalosia,pana acolo,incat a batjocorit
memoria maresalului Ion Antonescu,in speranta,dovedita desarta,de a fi sprijinit,de guvernul israelian,sa ajunga
presedinte al Romaniei,declarand,oficial,inclusiv in scris,in calitate de senator in Parlamentul Romaniei,ca, sub
guvernarea maresalului,in Romania s-a comis un "holocaust antievreiesc",pe care nu doar conducatorii Statului
Roman trebuiau sa-l recunoasca, oficial,ci si populatia Romaniei.Ceea ce tot nu declara d-l Coja, desi cunoaste
aceasta situatie,este faptul ca nu doar C.V. Tudor a fost agent,ci intregul P.R.M. a fost,de fapt, o
agentura,specific politico-partidica,dintre cele care apar,de regula,inainte de alegerile generale, pentru a
mistifica si falsifica anumite domenii politice (exemple:Partidul Pensionarilor,Partidul Ecologist s.a.
similare),urmarindu-se mai ales divizarea electoratelor respective,in mare parte "naive",din punct de vedere
politic.Tot asa a ajuns si P.U.N.R.-ul,daca nu cumva a fost inca de la inceput,respectiv pseudo-partidul infiintat de
agentul P.Corut,respectiv cele 2 partide "ale Poporului" si chiarP.D.A.R.-ul, in care a activat,politic,d-l Coja, s.a.
Din nenorocire,pentru Poporul Roman,tot agenturi au fost Uniunea Vatra Romaneasca,respectiv au devenit
Liga Maresal Antonescu,ASTRA Romana, Societatea Cultural-Patriotica "Avram Iancu" si tot agentura a fost si
inca este Noua Dreapta (care este scoasa, din "naftalina", in care este pastrata,cu diverse ocazii,ca de
exemplu:marsurile Gay,ca sa se stie ca inca mai exista).Cei tineri trebuie sa stie ca patriotii autentici sunt,de
regula,si oameni morali (a nu se confunda morala cu religiozitatea!) si nu fac,tot de regula,compromisuri
morale,de a se integra,oficial,masonic si,mai ales,agentural,subversiv ( putand insa exista,cu anumite
motivatii,si unele exceptii,chiar de mari patrioti,exemple:Nicolae Titulescu- fost-mason,Fidel Castro ,Julian Paul
Assange-fosti agenti CIA,dar apreciez,din cate il cunosc,ca nu este cazul si cu d-l Coja),care,de fapt,apreciez ca isi
doreste,foarte mult,nu aparitia unui partid national autentic si semnificativ, pe "frontul politic romanesc",ci doar
sa ajunga, el, la conducerea unui pseudo-partid,nationalist (adica un "avorton" politic, de factura P.N.T-C.D)
,care sa-l "parasuteze", intr-un mod specific agentural (adica inclusiv prin intermediul unor postere de mari
dimensiuni,realizate pe cheltuiala unor agenturi,din bani jefuiti de la populatie) ca parlamentar,intr-un
Parlament "largit",in mod adecvat,astfel incat sa incapa atati "parlamentari acoperiti- agentural",incat sa
depaseasca,numericeste,majoritatea parlamentarilor si sa transforme,astfel,chiar Parlamentul respectiv, in
agentura-specific parlamentara,si sa-l poata inscrie,astfel,in "Cartea Recordurilor- agenturale",in calitate
de"Parlament la ordin- agentural"-"visul de aur"al agenturilor si agentilor de pretutindeni,pentru a carui
infaptuire trebuie,insa, selectat un agent corespunzator,cu carisma de intelectual "progresist"si chiar
"patriot",de calibrul d-lui Coja, care sa lanseze apelul,mult asteptat,de catre agentii in cauza:Agenti de
pretutindeni,uniti-va ,pentru a putea prelua,noi, puterea in Stat ,si a deveni,... "noi si ai nostri",oligarhia
statala,in Romania! "Am zis!"!

miercuri, 19 iunie 2013

Proiectul Constitutional" Timisoara"

Grupul Constituțional „Timișoara”
Telefon: 0256/446595
E-mail: forum.constitutional.timisoara@gmail.com
Site: www.lorin-fortuna.ro
Nr. 6/19.05.2013
Proiectul Constituțional „Timișoara” (PCT)
(Proiect concurent față de proiectul de revizuire a Constituției, realizat în cadrul
Parlamentului României)
realizat pentru revizuirea, corespunzătoare, a actualei Constituții a României (cu
respectarea prevederilor constituționale, referitoare la limitele revizuirii Constituției,
prevăzute în cadrul Articolului 152, din actuala Constituție a României), în scopul de a
pune actuala Constituție a României în concordanță cu idealurile Revoluției Române din
decembrie 1989 (RRD-1989)
Motto:
O „Constituție” de tip pseudo-lege generează un pseudo-Stat de drept
Partea a IV-a
Titlul III: Autoritățile publice de tip puteri de Stat
Secțiunea I: Clasificarea autorităților publice de tip puteri de Stat
Articolul 61:
Autoritățile publice, de tip puteri de Stat, se clasifică, din punct de vedere constituțional, în autorități
publice, de Stat, administrative, respectiv în autorități publice, de Stat, legislative, respectiv în
autorități publice, de Stat, garante.
Capitolul I: Organizarea și funcționarea, generală, a autorităților publice, de tip
puteri de Stat
Articolul 62:
(1) Autoritățile publice, de Stat, sunt instituționalizate, fiecare, în funcție de caz, la nivel de Stat,
respectiv la nivel districtual-județean, respectiv la nivel local, printr-o instituție, de Stat, aferentă,
de tip putere de Stat.
(2) Autoritățile publice, de Stat, garante, respectiv instituțiile aferente, de tip putere de Stat, sunt
considerate, la nivel constituțional, respectiv la nivel legislativ, de importanță societală mai mare,
comparativ cu autoritățile publice, de Stat, legislative, respectiv instituțiile de putere, de Stat,
1
(3)
(4)
(5)
(6)
(7)
(8)
aferente, respectiv comparativ cu autoritățile publice, de Stat, administrative, respectiv instituțiile
de putere de Stat, aferente.
Autoritățile publice, de Stat, legislative, respectiv instituțiile, de tip putere de Stat, aferente, sunt
considerate, la nivel constituțional, respectiv la nivel legislativ, de importanță societală mai mare,
comparativ cu autoritățile publice, de Stat, administrative, respectiv instituțiile de tip putere de
Stat, aferente, cu consecințe, corespunzătoare, la nivel societal, din punct de vedere
constituțional, respectiv legislativ.
În organizarea și funcționarea autorităților publice, de tip puteri de Stat, se aplică principiul
separației puterilor în Stat.
Activitățile specifice autorităților publice, de Stat, respectiv ale instituțiilor de Stat, aferente, sunt
distincte și, principial, diferite, adică de tip garant, respectiv de tip legislativ, respectiv de tip
administrativ.
O aceeași persoană, individuală, nu poate fi angajată, ca funcționar salariat, decât într-o singură
instituție de tip putere de Stat.
O persoană, individuală, nu poate fi angajată, ca funcționar salariat, într-o instituție de tip putere
de Stat, decât dacă deține identitatea, personală, de patriot sau cetățean, statal.
Din punct de vedere constituțional, respectiv legislativ, importanța societală a unui patriot este
considerată mai mare decât cea a unui cetățean, iar importanța societală a unui cetățean este
considerată mai mare decât cea a unui băștinaș.
Capitolul II: Angajamentul solemn al demnitarilor statali, respectiv districtuali,
respectiv locali
Articolul 63:
(1) Sunt considerați a fi demnitari statali, respectiv demnitari districtuali, respectiv demnitari locali,
acele persoane, individuale, care dețin identitatea, personală, de patriot, sau de cetățean, și care
au fost alese în cadrul alegerilor statale, respectiv districtuale, respectiv locale, pentru a exercita o
funcție publică, de conducător, sau de membru component al unei instituții de putere, de Stat, la
nivel statal, respectiv la nivel districtual, respectiv la nivel local.
(2) La învestirea într-o funcție publică, de tip conducător, respectiv de membru component al unei
instituții de tip putere de Stat, a funcționarilor salariați, care au calitatea de demnitari statali,
respectiv de demnitari districtuali, respectiv de demnitari locali (aleși în cadrul alegerilor aferente),
aceștia sunt obligați să depună și să își asume, în mod public, precum și să semneze, în scris, un
Angajament solemn, prin care să se angajeze că vor exercita funcția de demnitar, pentru care au
fost aleși, în cadrul alegerilor statale, respectiv districtuale, respectiv locale, cu seriozitate, cu
responsabilitate, cu profesionalitate, conștientizând faptul că au fost aleși și, drept consecință, au
fost numiți în funcția de demnitar, corespunzătoare, inclusiv pentru a fi și a rămâne, în această
calitate, în slujba Națiunii Române, în general, precum și în slujba Populației circumscripțiale (din
circumscripția electorală, în care au fost aleși), în particular, în ordinea de prioritate enunțată.
(3) Conținutul Angajamentului solemn, pe care vor trebui să îl depună, în condiții specifice, de
solemnitate, publică, și să îl asume toți patrioții, respectiv toți cetățenii, care au fost aleși, pentru a
2
(4)
(5)
(6)
(7)
(8)
exercita o funcție de demnitar, de Stat, la nivel statal, respectiv la nivel districtual, respectiv la
nivel local, are următorul conținut: „Eu, (nume, prenume), ales ca demnitar (statal, respectiv
districtual, respectiv local), în cadrul circumscripției electorale (statale, respectiv districtuale,
respectiv locale), numărul ..., la învestirea în funcția pentru care am fost ales, mă angajez,
solemn, față de Națiunea Română, în general, precum și față de Populația circumscripțială, din
circumscripția electorală, în care am fost ales, în particular, să exercit funcția pentru care am fost
ales, în mod corect, din punct de vedere legislativ și profesional, precum și în mod cinstit, din
punct de vedere moral, conștient fiind că numai procedând astfel voi putea fi demn de
încrederea, cinstirea și așteptarea atât a celor care m-au ales, cât și a celor care nu m-au ales, și
îmi voi putea aduce contribuția, benefică, maximă, de care sunt capabil, la apărarea,
consolidarea și dezvoltarea Statului Român, așa cum este prevăzut a fi, de drept, în Constituția
României”.
La numirea, în funcție, a funcționarilor, de Stat, care nu sunt demnitari, fiecare angajat salarial, ca
funcționar de Stat, va depune, în condiții specifice, de solemnitate, în mod public, vorbit, precum și
în scris, un Angajament solemn, specific, față de Națiunea Română, precum și față de Populația
beneficiară a serviciilor, publice, realizate de către instituția de Stat, în care urmează a fi angajat,
ca funcționar de Stat.
Conținutul Angajamentului solemn, aferent funcționarilor, de Stat, este similar cu cel aferent
demnitarilor, cu deosebirea că în locul cuvântului „demnitar”, se introduce sintagma: „funcționar
de Stat”, iar fraza aferentă Populației circumscripțiale se înlocuiește cu fraza: „Populația deservită
de către instituția în care sunt angajat ca funcționar de Stat”.
Pentru a asigura caracterul public, al angajării, oficiale, prin depunerea Angajamentului solemn,
menționat anterior, în funcție de caz, în Articolul 63, la depunerea Angajamentului respectiv,
trebuie să fie prezente cel puțin două persoane, ca martori, care sunt angajate ca demnitari,
respectiv ca funcționari, de Stat, în cadrul instituției de Stat, în care se face învestirea, respectiv
angajarea persoanei care urmează să depună Angajamentul solemn, persoanele asistente trebuind
să fie diferite de persoana reprezentantă a instituției de Stat, în cadrul căreia se realizează,
învestirea, respectiv angajarea, în cauză.
După depunerea Angajamentului solemn, de învestire, respectiv de angajare, în funcție, prevăzute
în cadrul Articolului 63, demnitarul de Stat, învestit, respectiv funcționarul de Stat, angajat, vor
semna un act, oficial, aferent instituției de Stat, învestitoare, respectiv angajatoare, inscripționat
cu antetul oficial, precum și cu alte însemne, specifice, ale instituției, în cauză, act care se va
intitula: Angajament solemn, și va conține textul Angajamentului, precum și data semnării
angajamentului, și care va fi semnat atât de persoana care a depus angajamentul respectiv, cât și
de persoana desemnată a conduce învestirea, respectiv angajarea, oficială, cât și de către
persoanele desemnate a fi prezente, în calitate de martori, oficiali, la depunerea angajamentului,
în cauză. Angajamentul solemn devine, astfel, act oficial, cu valoare juridică, corespunzătoare, și va
fi depus la dosarul personal al persoanei, în cauză, rămânând în gestiunea instituției respective.
Persoanele angajate, salarial, la o instituție, respectiv la o intreprindere, de Stat, care nu au fost
angajate, în calitate de demnitari, respectiv nici în calitate de funcționari de Stat, pot fi angajate,
oficial, în calitate de: lucrător de Stat, la nivel instituțional, respectiv la nivel antreprenorial,
respectiv la alt nivel, în funcție de caz, iar la angajare vor depune un angajament similar cu cele
3
menționate anterior, în condiții de solemnitate, în fața unui reprezentant, desemnat, al instituției,
respectiv al antreprenoriei, respectiv al organizației de alt tip, de Stat, sau de tip mixt, de Stat-
privat, cu participare, majoritară, de capital, de Stat, sau cu participare, minoritară, de capital de
Stat, dar numai pentru partea componentă de Stat. Textul Angajamentului solemn, respectiv, se
precizează în legislația aferentă, fiind derivat din textul precizat la Articolul 63 și adaptat, în mod
corespunzător, în funcție de caz. După semnare, angajamentul respectiv devine act cu valoare
juridică și se depune la dosarul personal al persoanei în cauză.
(9) Un angajat salarial al unei instituții, respectiv al unei antreprenorii, sau al unei organizații de alt tip,
de Stat, nu-și poate exercita, efectiv, funcția în care a fost angajat, decât după depunerea
Angajamentului solemn, menționat anterior, în cadrul Articolului 63, în funcție de caz.
(10)
Alte probleme, specifice, aferente angajării unei persoane, ca angajat salarial, într-o
instituție, respectiv într-o antreprenorie, respectiv într-o organizație de alt tip, de Stat, sau mixtă,
de Stat-privată, dar pentru partea de Stat, se va reglementa, în conformitate cu prevederile
constituționale, respectiv legislative, existente în legile de nivel constituțional, aferente domeniului
respectiv.
Secțiunea II: Instituții fundamentale de putere de Stat
Capitolul I: Instituția Prezidențială Statală
Articolul 64: Președintele Statului
Președintele Statului este ales prin vot, direct, liber exprimat, și corect organizat, la nivel, electoral,
statal, de către Electoratul cetățenesc, statal, dintre candidați proveniți, exclusiv, din cadrul
Electoratului patriotic, statal.
Articolul 65: Atribuțiile Președintelui Statului
(1) Președintele Statului este conducătorul administrativ, principal, precum și coordonatorul principal
al funcționării optime, a Statului Român, cu scopul, fundamental, ca Statul Român să devină și să
se mențină, atât la nivel intern, cât și la nivel internațional, ca un Stat civilizat, în concordanță cu
specificul statal, prevăzut la nivel constituțional, precum și la nivel legislativ.
(2) Președintele Statului este principalul reprezentant, oficial, la nivel internațional, al Statului Român.
(3) Președintele Statului conduce activitatea Guvernului Prezidențial Statal, în vedere îndeplinirii
obiectivelor și problemelor, specific strategice, de administrare statală.
(4) Președintele Statului poate lua parte la ședințele Guvernului administrativ societal, în cazul în care
se dezbat probleme specific societale, de administrare statală, în care este interesat.
(5) Președintele Statului conduce activitatea Consiliului Suprem Statal, alcătuit din conducătorii
celorlalte instituții de autoritate de tip putere de Stat, existente la nivel statal.
(6) Președintele Statului poate adresa un mesaj public către Populația statală, în penultima zi a anului
calendaristic, în curs, în care trebuie să se refere la situația Statului Român, în cursul anului
precedent, precum și în perspectiva anului viitor, respectiv poate transmite câte un mesaj, public,
către Populația statală, în penultima zi a fiecărui trimestru calendaristic, referitoare la situația
Statului Român.
4
(7) Președintele Statului se poate adresa Populației statale, cu un mesaj special, în situații apreciate ca
fiind deosebite, la nivel statal, cu aprobarea Parlamentului Moral al Statului Român.
(8) Președintele Statului încheie, în numele Statului Român, tratate internaționale, negociate, în
prealabil, de către alte instituții, de Stat, abilitate în acest scop.
(9) Președintele Statului semnează actele de acreditare a reprezentanților diplomatici de tip
ambasador, respectiv consul, ai Statului Român, în alte State, cu care Statul Român întreține relații
diplomatice.
(10)
Președintele Statului primește scrisorile de acreditare și acreditează ambasadorii, respectiv
consulii, desemnați de către alte State, cu care Statul Român întreține relații diplomatice, în scopul
de a reprezenta, din punct de vedere diplomatic, Statele respective, în cadrul Statului Român.
(11)
Președintele Statului poate încredința, spre rezolvare, anumite probleme, Vicepreședintelui
Statului, atunci când apreciază ca necesar, sau oportun, din punct de vedere al intereselor de Stat,
să procedeze astfel.
(12)
În caz de pericol potențial, de agresiune armată, asupra Statului Român, Președintele
Statului, cu aprobarea Parlamentului Moral, preia funcția de Conducător Suprem al Statului
Român, până la încetarea stării de agresiune, constatată, oficial, de către Parlamentul Moral,
calitate în care conduce, cu prerogative, suplimentate corespunzător, Consiliul Suprem Statal.
(13)
Tot în caz de pericol potențial, de agresiune armată, sau alt tip de pericol, apreciat ca
foarte probabil, sau iminent, asupra Statului Român, Președintele Statului poate hotărî, cu
aprobarea Parlamentului Moral, mobilizarea parțială, sau generală, a rezerviștilor, precum și
pregătirea forțelor militare, respectiv și a altor forțe, în funcție de caz, în scopul de a se putea face
față, în mod optim, unor agresiuni, armate, asupra României, sau altor pericole, majore, care pot
afecta Statul Român.
(14)
Președintele Statului poate institui, cu aprobarea Parlamentului Moral, starea de alarmă
preventivă, de luptă, în cazul unei probabile agresiuni armate, respectiv starea de război față de un
alt Stat, sau față de o coaliție de State, în cazul producerii unei agresiuni armate.
(15)
Președintele Statului acordă gradele militare de: mareșal, respectiv general, respectiv
amiral, unor ofițeri de rang superior.
(16)
Președintele Statului poate institui, cu aprobarea Parlamentului Moral, starea de urgență,
în cazul necesității de a se contracara, din timp, eventuala producere a unei calamități, respectiv
starea de calamitate parțială, respectiv totală, în cazul producerii unei calamități corespunzătoare.
(17)
Președintele Statului promulgă legile, elaborate de către Parlamentul Legislativ, prin
emitere de decrete, de promulgare, pe baza cărora legile promulgate se publică în organul
publicistic legislativ, de Stat: Monitorul Legislativ al României, legile, în cauză, devenind aplicabile
din momentul publicării lor în organul publicistic legislativ, de Stat, menționat anterior.
(18)
În anumite situații de criză, statală, majoră, apreciată, ca atare, de către Parlamentul Moral,
poate fi adoptată, de către Parlamentul Moral, la propunerea Președintelui statal, sau a
Președintelui Parlamentului Moral, hotărârea de constituire a Consiliului Suprem Statal Extins,
prin includerea în cadrul Consiliului Suprem Statal, ca membri componenți, temporari, a
Președintelui, Vicepreședintelui și Secretarului Parlamentului Moral, precum și împuternicirea
Consiliului Director al Parlamentului Moral, de a adopta anumite hotărâri, care, în condiții
normale, sunt de competența Parlamentului Moral.
5
(19)
Aspectele legislative corespunzătoare modurilor de organizare și funcționare a Instituției
Prezidențiale Statale fac obiectul unei legi aferente, de nivel constituțional.
Articolul 66: Plebiscitul
(1) Președintele Statului poate iniția, cu aprobarea Parlamentului Moral, organizarea unui plebiscit
statal, prin intermediul căruia Națiunea Română să-și poată exercita Suveranitatea națională, prin
intermediul Electoratului cetățenesc, statal, și să hotărască, astfel, în legătură cu probleme de
interes fundamental, respectiv principal, ale Națiunii Române, pentru a căror rezolvare, la nivel
constituțional, este prevăzută exercitarea puterii supreme, de Suveranitate națională, prin
plebiscit statal.
(2) Sunt considerate probleme de nivel plebiscitar, statal, acele probleme a căror moduri de rezolvare
sunt condiționate, de desfășurarea, în prealabil, a unor plebiscituri statale, prin intermediul cărora
Națiunea Română trebuie să hotărască, în principal, modul în care trebuie să fie rezolvate
problemele, în cauză (exemple: diminuarea, corespunzătoare, a Suveranității naționale,
condiționată a se efectua pentru integrarea Statului Român în Uniuni statale, de nivel
internațional; schimbarea modului de organizare, teritorială, a teritoriului statal; cedarea unor
părți din teritoriul statal, impusă a fi efectuată în vederea încetării unor stări de beligeranță
armată, cu alte State, în scopul încheierii unor tratate de armistițiu, respectiv de pace, sau datorită
unor stări de fapt, de impunere, forțată, prin dictat, sau prin ultimatum; respectiv a unor
condiționări cărora Statul Român nu le poate face față, în alte moduri; respectiv de concesionare
externă a exploatării unor resurse naturale, declarate, sau considerate, de către instituții
abilitate, ca fiind strategice; respectiv renunțarea, sau acceptarea diminuării unor creanțe
externe ale Statului Român; respectiv acceptarea diminuării sau renunțării la anumite drepturi
ale Statului Român, încălcate, în trecut, în mod samavolnic, și acceptate, de nevoie, doar de fapt,
dar nu și de drept, de către Statul Român), precum și a altor probleme, apreciate, de către
Președintele Statului, cu aprobarea Parlamentului Moral, ca fiind rezolvabile numai prin hotărâri,
exprimate prin plebiscit, de către Națiunea Română.
(3) În funcție de necesități, pentru rezolvarea unor probleme, de nivel districtual, respectiv de nivel
local, referitor la care se apreciază, de către Președintele statal, cu aprobarea Parlamentului
Moral, că nu sunt de natură a crea nemulțumiri, respectiv stări conflictuale, la nivele districtuale,
învecinate, respectiv la nivele localitaționale, învecinate, sau probleme de nivel statal,
defavorabile, se pot organiza, din inițiativa Primarilor districtuali, respectiv a Primarilor locali, cu
aprobarea Consiliilor Districtuale, respectiv a Consiliilor Locale, aferente, plebiscituri districtuale,
respectiv locale, pentru a se da, astfel, posibilitatea Populațiilor districtuale, respectiv locale,
aferente, să-și exercite dreptul de Suveranitate districtuală, respectiv de Suveranitate locală,
pentru a hotărî modul de rezolvare a problemelor supuse dezbaterii publice, în cauză.
(4) În cazul apariției unor conflicte de interese, privind aprecierea priorității de a proceda la
rezolvarea, prin hotărâri adoptate, la nivel plebiscitar, a anumitor probleme, de interes statal,
respectiv districtual, respectiv local, au prioritate hotărârile adoptate la nivel plebiscitar, statal,
față de hotărârile adoptate la nivel plebiscitar, districtual, respectiv față de hotărârile adoptate la
nivel plebiscitar, local, dar cu respectarea legislației aferente, existente, iar, în cazul apariției unor
conflicte de interese, cauzate de anumite probleme ce urmează a fi motivate prin hotărâri,
6
adoptate, la nivel plebiscitar, districtual, respectiv local, au prioritate problemele de nivel
districtual, față de cele de nivel local, dar tot cu respectarea legislației aferente, existente.
(5) În situațiile în care apar conflicte de interese între districte vecine, respectiv între localități vecine,în legătură cu anumite hotărâri adoptate, prin plebiscit, districtual, respectiv local, de către un
anumit district, respectiv de către o anumită localitate, rezolvarea divergențelor, în cauză, se
realizează pe cale juridică, de către instituții juridice, abilitate, la nivel statal, în acest scop.
(6) În situația în care, la nivel statal, respectiv districtual, respectiv local, nu se va înregistra o
participare, la plebiscit, mai mare de 50%, din partea Electoratului aferent, comisia electorală,
abilitată, va semnala, oficial, situația în cauză, pentru a fi aplicate, de către instituțiile abilitate,
sancțiuni adecvate, avându-se în vedere inclusiv reduceri, corespunzătoare, de buget, alocat
circumscripțiilor, teritoriale, aferente.
Articolul 67: Referendumul
(1) În scopul de a preveni producerea unor acumulări de nemulțumiri sociale, respectiv societale, care
prezintă pericolul de a se transforma în tensiuni sociale, respectiv societale, la sfârșitul fiecărui an
calendaristic se organizează, într-o zi, nelucrătoare, din a doua treime a ultimei luni calendaristice,
în mod simultan, la nivel statal, respectiv districtual, respectiv local, câte un referendum,
organizarea efectuându-se însă ca un ansamblu referendar, la nivel de circumscripții locale, cu
aceeași comisie și în același local, în care prin intermediul a 18 întrebări, repartizate, câte 6, pentru
fiecare nivel de organizare teritorială: statal, respectiv districtual, respectiv local, se procedează la
o consultare, anuală, a Electoratului statal, respectiv districtual, respectiv local, în legătură cu
probleme apreciate ca deosebit de importante, sau doar importante, pentru a căror rezolvare se
apreciază, de către instituțiile conducătoare, abilitate, la nivel statal,respectiv districtual, respectiv
local, că este necesară, sau doar oportună, consultarea Electoratelor menționate, în calitate de
reprezentante electorale ale Populațiilor aferente.
(2) Printre întrebările incluse în referendum, este obligatoriu ca 3 întrebări (câte una la fiecare nivel
de organizare teritorială) să se refere la aprecierea modului, calitativ, în care s-a realizat, de către
conducătorii principali, conducerea la nivel statal, respectiv districtual, respectiv local.
(3) Întrebările utilizate în cadrul referendumurilor vor fi astfel formulate încât răspunsurile să fie date
prin „da” sau „nu”, cu excepția a 3 întrebări, câte una la nivel statal, respectiv districtual, respectiv
local, prin care electorii vor fi invitați să nominalizeze o problemă, apreciată ca fiind de importanță
deosebită, dar pe care o consideră necorespunzător rezolvată, la nivel statal, respectiv districtual,
respectiv local, și care trebuie menționată printr-un număr maxim de semne alfabetice, în cadrul
unui aliniament, specific formularistic, ce urmează a fi completat, cu litere de tipar, de către
electori.
(4) În situația în care, la nivel statal, respectiv districtual, respectiv local, în anumite cazuri nu se va
înregistra o participare, la referendum, mai mare de 50%, din partea Electoratului aferent, comisia
electorală, abilitată, va semnala, oficial, situația în cauză, pentru a fi aplicate, de către instituțiile
abilitate, sancțiuni adecvate, având în vedere inclusiv reduceri, corespunzătoare, de buget alocat,
circumscripțiilor teritoriale, în cauză.
7
(5) Informațiile de nivel social, dar, mai ales, de nivel societal, obținute prin realizarea
referendumurilor consultative, anuale, vor fi avute în vedere, ulterior, la pregătirea, realizarea și
implementarea strategiilor de dezvoltare, viitoare, pentru zonele teritoriale, în cauză.
Articolul 68: Vicepreședintele Statului
(1) Vicepreședintele Statului Român se alege, de către Electoratul cetățenesc, în parteneriat cu
Președintele Statului Român, exclusiv dintre candidați, proveniți din cadrul Electoratului Patriotic
Român.
(2) Vicepreședintele Statului Român asigură interimatul funcției de Președinte al Statului Român, în
cazul în care Președintele Statului devine indisponibil.
(3) Vicepreședintele Statului Român preia, din partea Președintelui Statului Român, în vederea
rezolvării, anumite însărcinări, în scopul de a contribui la rezolvarea anumitor probleme.
(4) Vicepreședintele Statului Român asistă, de regulă, cu rol consultativ, la ședințele Consiliului
Suprem Statal, precum și la ședințele Guvernului Prezidențial Statal.
Capitolul II: Instituția Administrativă Prezidențială (Guvernul Prezidențial)
Articolul 69: Componența Guvernului Prezidențial
(1) Guvernul Prezidențial este alcătuit dintr-un număr de maxim 10 ministere-prezidențiale, dintre
care nu pot lipsi: Ministerul Bugetului Statal, Prezidențial; Ministerul Ordinii Statale; Ministerul
Justiției Statale; Ministerul Apărării Strategice, Statale; Ministerul Evidenței Populației,
Electoratului și Organizării Acțiunilor Electoral-Consultative; Ministerul Informațiilor Statale;
Ministerul Apărării și Promovării Limbii Oficiale Statale; Ministerul Relațiilor Diplomatice
Statale; Ministerul Controlului Statal.
(2) Fiecare Minister-prezidențial este condus de către un Ministru-prezidențial, numit de către
Președintele statal, pe o durată de 6 ani.
(3) Președintele statal poate revoca, din funcție, un Ministru-prezidențial, respectiv îl poate înlocui,
respectiv poate transfera, în mod provizoriu, exercitarea funcției de Ministru-prezidențial,
devenită vacantă, către un alt membru, component, al Guvernului prezidențial, precum și sie-
însuși, sau Vicepreședintelui statal.
(4) Începerea exercitării mandatului Președintelui statal are loc simultan cu începerea exercitării
mandatului Guvernului Prezidențial Statal, data începerii mandatului considerându-se și ca dată a
expirării mandatului Președintelui statal anterior, respectiv a Guvernului Prezidențial Statal,
anterior, și trebuie să fie stabilită în termen de maxim 20 zile, de la data anunțării, oficiale, a
candidatului prezidențial care a fost ales ca Președinte statal.
(5) Într-o perioadă de 10 zile, care poate fi prelungită, în funcție de caz, cu acordul Parlamentului
Moral, dar nu la mai mult de 20 zile, începând de la data începerii exercitării mandatului noului
Președinte statal, respectiv a Guvernului Prezidențial Statal, aferent, se procedează la predarea-
primirea gestiunii statale aferentă Guvernului Prezidențial Statal, de la Guvernului Prezidențial
Statal, anterior, la Guvernului Prezidențial Statal, nou-învestit, sub coordonarea și arbitrajul Curții
Constituționale.
8
(6) Eventualele divergențe care pot apărea în cadrul predării-primirii gestiunii statale sunt de
competența juridică a Sistemului Jurisdicțional Constituțional și vor fi supuse, spre rezolvare,
juridică, instanței de judecată, abilitată, din cadrul Tribunalului Constituțional.
(7) Aspectele legislative corespunzătoare modurilor de organizare și funcționare a Instituției
Prezidențiale Statale fac obiectul unei legi aferente, de nivel constituțional.
Capitolul III: Instituția Administrativă Societală (Guvernul Societal)
Articolul 70:
(1) Guvernul Societal realizează administrarea, de Stat, a problemelor de nivel societal.
(2) Guvernul Societal este condus de către Prim-ministrul societal, care este ales, în cadrul alegerilor
statale, asociat cu Viceprim-ministrul societal, pentru un mandat de 6 ani.
(3) După alegerea Prim-ministrului societal, acesta numește miniștrii-societali ai Guvernului Societal,
în vederea învestiturii, de către Președintele Curții Constituționale, în termen de maxim 20 zile de
la anunțarea, oficială, a alegerii Prim-ministrului societal.
(4) Fiecare Minister-societal este condus de către un ministru-societal, numit de către Prim-ministrul
societal, pe o durată de 6 ani.
(5) Prim-ministrul societal poate revoca, din funcție, un ministru-societal, respectiv îl poate înlocui,
respectiv poate transfera, în mod provizoriu, exercitarea funcției de ministru-societal, devenită
vacantă, către un alt membru, component al Guvernului Societal, precum și sie însuși sau
Viceprim-ministrului societal.
(6) Începerea exercitării mandatului Prim-ministrului societal are loc simultan cu începerea exercitării
mandatului Guvernului Societal, data începerii mandatului considerându-se ș ca dată a expirării
mandatului Prim-ministrului societal, anterior, respectiv a Guvernului Societal, anterior, și trebuie
să fie stabilită în termen de maxim 20 zile, de la data anunțării, oficiale, a candidatului de Prim-
ministru societal, care a fost ales ca Prim-ministru societal.
(7) După învestirea oficială, de către Președintele Curții Constituționale, a Guvernului Societal, se
procedează la predarea-primirea, oficială, a gestiunii guvernamentale, societale, între noul
Guvern Societal, învestit, și vechiul Guvern Societal, într-o perioadă temporală de maximum 20
zile, sub coordonarea și arbitrarea Curții Constituționale.
Articolul 71: Componența Guvernului Societal
(1) Guvernul Societal este alcătuit dintr-un număr de maxim 15 ministere-societale, dintre care nu pot
lipsi: Ministerul Bugetului Societal; Ministerul Industriei și Cercetării; Ministerul Comerțului și
Prestărilor de Servicii; Ministerul Agriculturii și Alimentației; Ministerul Mediului; Ministerul
Educației și Învățământului; Ministerul Sănătății; Ministerul Muncii și Protecției Sociale;
Ministerul Transporturilor; Ministerul Telecomunicațiilor; Ministerul Turismului și Sportului;
Ministerul Culturii și Artelor; Ministerul Cooperării Internaționale.
(2) Fiecare minister-societal dispune de o secție ministerială, destinată cooperării cu sectoarele
private, respectiv cu sectoarele mixte, cu capital de Stat majoritar, respectiv cu capital de Stat
minoritar, aferente domeniului societal, de Stat, administrat de către ministerul-societal în cauză.
9
(3) Pentru ca România să poată fi un Stat național, respectiv social, suveran și independent, este
necesară realizarea unei Economii de Stat, care să asigure o stabilitate economică,
corespunzătoare, și să compenseze, astfel, vulnerabilitatea economiei private.
(4) În România, în scopul realizării tipurilor de Stat, prevăzute, la nivel constituțional, precum și în alte
scopuri, raportul dintre Economia de Stat și Economia privată trebuie să fie cuprins între 60-70%
Economie de Stat, respectiv între 30-40% Economie privată, în funcție de caz, raport ce poate fi
modificat prin plebiscit statal.
(5) Conceptul de piață, promovat de către Statul Român, este conceptul de piață coordonată, de către
Stat, în care Statul este participant, prin agenții săi economici, atât pentru a realiza, pe această
cale, venituri pentru Stat, cât, mai ales, pentru a reglementa, în măsura posibilului, cursul
prețurilor atunci când respectivul curs este supus unor creșteri prelungite și păguboase, la nivel
societal, datorită unor presiuni inflaționiste, ca efect al existenței, la nivel intern, respectiv extern,
a unor situații de criză economică, sau a unor agresiuni economice, deliberat speculative și
specifice unor interese, subversive, de tip clientelar.
(6) O atenție deosebită va fi acordată dezvoltării industriei prestatoare de servicii, în sensul că se va
urmări realizarea și dezvoltarea acestui sector economic, ca un important obiectiv strategic, mai
ales pentru crearea de locuri de muncă, stabile, cât și pentru realizarea de venituri pentru Stat,
astfel încât toate lucrările de reparații și întreținere pentru instituțiile și intreprinderile de Sat, să
se realizeze numai cu intreprinderi prestatoare de servicii, de Stat, eventualele excepții de la
aplicarea acestei strategii, trebuind să fie bine analizate și corect motivate.
(7) Se va dezvolta, de asemenea, rețeaua de prestări de servicii privind executarea de reparații și de
lucrări de întreținere pentru Populație, precum și prestarea altor activități (exemple: avocatură,
notariat, contabilitate ș.a.), în vederea scăderii prețurilor respectivelor servicii, prestate de către
privați, prin concurență, precum și pentru creșterea locurilor de muncă și realizarea de venituri,
în sectorul economic de Stat.
(8) Statul Român realizează și dezvoltă un sector bancar, de Stat, menit a sprijini Statul social,
precum și de contracara specula financiară, bancară, practicată de anumite bănci private, și de a
oferi atât întreprinzătorilor, de Stat, respectiv privați, cât, mai ales, Populației statale, acces la
împrumuturi, avantajoase, efectuate cu prioritate acordată categoriilor populaționale,
defavorizate, la nivel societal, pentru a le ajuta la realizarea anumitor acțiuni, sau obiective, de
interes familial, respectiv individual (exemple: tratamente medicale speciale, concedii de odihnă,
concedii de recuperare, achiziționare de bunuri de folosință îndelungată, achiziționare, respectiv
construcție de locuințe ș.a.).
(9) Statul Român promovează o politică de sprijinire a acelor antreprenori privați care nu dispun de un
capital suficient pentru a reuși, singuri, să se impună, pe piața de capital, respectiv pe piața de
produse și mărfuri, oferind posibilitatea realizării unor cooperări antreprenoriale, mixte, de Stat-
private, cu capital, majoritar, de Stat, respectiv cu capital, majoritar, privat, în funcție de solicitări,
bazate pe o cooperare reciproc avantajoasă.
Articolul 72:
Educația și învățământul public, de la creșă, respectiv grădiniță, și până la învățământul superior,
inclusiv, sunt gratuite pentru copiii salariaților de Stat, respectiv și pentru cei ai pensionarilor de Stat,
10
respectiv sunt corespunzător compensate, de Stat, pentru copiii salariaților privați, respectiv ai  respectiv ai
pensionarilor privați, în funcție de veniturile acestora. De asemenea, tratamentele medicale, cu
excepția unor tratamente speciale, reglementate legislativ, în mod corespunzător, sunt gratuite
pentru salariații, respectiv pensionarii de Stat, precum și pentru familiile lor, respectiv sunt
compensate, în mod corespunzător, pentru salariații privați, respectiv pensionarii privați și familiile
acestora, în funcție de veniturile acestora, în cazul în care respectivele venituri nu pot acoperi
cheltuielile, în cauză.
Articolul 73:
(1) Pentru toți locuitorii Statului Român, care nu-și pot asigura, singuri, din motive care nu li se pot
imputa lor, în totalitate, un venit minimal, necesar unui trai decent, Statul Român asigură plata
unei alocații bănești, respectiv accesul compensat la anumite servicii publice, corespunzătoare
unui Stat social, cum este prevăzut a fi, la nivel constituțional, Statul Român.
(2) Valoarea venitului minimal, considerat necesar pentru asigurarea unui nivel de trai decent, este
cuprinsă între 50-75% din valoarea salariului minim, de Stat, și se stabilește la sfârșitul fiecărui an
calendaristic, pentru anul următor, de către instituțiile, de Stat, abilitate, în acest scop.
Articolul 74:
În scopul recompensării, dar și stimulării preocupării locuitorilor Statului Român, de a contribui, prin fapte
corespunzătoare, la evoluția benefică, la nivel societal, a Statului, ca Stat autentic democratic și
meritocratic, se acordă anumite avantaje materiale, respectiv morale, respectiv de altă natură, acelor
locuitori care s-au străduit și au reușit să contribuie, în mod semnificativ, la evoluția benefică, la nivel
societal, a Statului Român, obținând, inclusiv ca o recunoaștere a eforturilor lor, acordarea calității de
identificare, individuală, statală, ca: cetățeni statali, respectiv chiar ca: patrioți statali.
Articolul 75:
(1) Pentru a realiza o echitate, corespunzătoare, referitoare la modul de salarizare a salariaților, de
Stat, în condiții de gravă criză societală, se limitează raportul dintre cel mai mic salariu, de Stat, și
cel mai mare salariu, de Stat, la valoarea: 1/15.
(2) Tot în scopul menționat anterior se limitează și raportul dintre cea mai mică pensie, de Stat, și
cea mai mare pensie, de Stat, la valoarea: 1/12.
(3) Raporturile menționate anterior, în cadrul Articolului 75, pot fi modificate prin plebiscit statal.
(4) Pensiile, alocațiile sociale și indemnizațiile de merit, acordate de către Statul Român, nu se
impozitează.
(5) Impozitarea, de Stat, a veniturilor locuitorilor Statului Român, se realizează în mod diferențiat, în
funcție de venitul lunar, respectiv anual (în funcție de modul de calcul), realizat, fiind cuprins între
3-10%, pentru salarii ce nu depășesc 1.000 lei, respectiv între 5-15% (în funcție de modul de
calcul), pentru fiecare 1.000 de lei, suplimentară, față de salariul de 1.000 lei, considerat ca bază
de referință pentru impozitare.
(6) Salariile mai mici ca 600 lei, nu se impozitează.
11
(7) Prevederile menționate la cele 2 aliniate precedente, prezentului aliniat, pot fi modificate prin
plebiscit statal.
(8) Alte precizări, de nivel legislativ, în legătură cu prevederile constituționale din cadrul Articolului 75,
fac obiectul unor legi aferente, de nivel constituțional (exemple: Legea Guvernului Societal; Legea
Statului Național; Legea Statului Social ș.a.).
(Va urma)
P.S.
Grupul Constituțional „Timișoara” a lansat un apel către organizațile autentice, din cadrul
Societății Civile Românești, care doresc să-și aducă contribuția la realizarea unui proiect de revizuire
constituțională, din partea Societății Civile Românești, care să concureze proiectul de revizuire
constituțională, realizat în cadrul Parlamentului României, dar, până în prezent, nu s-a primit nici o ofertă
de colaborare, deși, din investigările realizate, a rezultat că există cel puțin 3 preocupări, de acest fel, în
afara Proiectului Constituțional „Timișoara”, dintre care unul ne-a fost transmis și este afișat pe web-site-
ul Misiunea Astrală „România”, la adresa www.lorin-fortuna.ro. În condițiile menționate anterior, am
optat pentru a continua finalizarea proiectului de revizuire constituțională, pe care l-am început, sub
denumirea generică: Constituția „Timișoara”.
Am rămas însă decepționați de faptul că, până în prezent, eforturile noastre de a semnala faptul că
proiectul de revizuire constituțională, realizat în cadrul Parlamentului României, este, de fapt, tot un
„surogat” constituțional, ca și actuala Constituție, atâta timp cât nu îi este asociat un sistem
jurisdicțional de nivel constituțional, care să includă un Tribunal Constituțional, respectiv Cod de
infracțiuni constituționale, respectiv un Cod de proceduri juridice constituționale, au rămas fără un
ecou, public, corespunzător. Consternarea noastră este motivată și de faptul nici un parlamentar,
respectiv nici un specialist în Drept Constituțional, nu a găsit de cuviință, și nici de datoria sa, să
semnaleze, public, deficiențele grave ale actualei Constituții a României, reclamate de noi, care
împiedică respectiva Constituție să devină o lege autentică și, mai ales, legea supremă a României,
rămânând doar la statutul de psedo-lege, adică, reprezentând, de fapt, doar o Declarație de principii și
intenții constituționale. Această „Constituție”, în varianta în care există, în prezent, precum și în modul
în care a fost revizuită, de către Parlamentul României, va funcționa, ca și până acum, astfel încât să
protejeze marii rău-făcători (care ne-au guvernat în perioada post-revoluționară) împotriva Populației
României, și nu să apere Populația României de răul pe care îl pot realiza, în continuare, respectivii rău-
făcători, care au acaparat puterea de Stat, în România, și încearcă s-o mențină, cu orice preț, inclusiv cu
cel al degenerării Statului Român în Stat de tip agentural-polițienesc-politic.
Vom continua însă, cât vom putea, bătălia pentru deșteptarea constituțională a Populației
României, inclusiv prin lansarea unui apel de neparticipare la preconizatul referendum constituțional,
programat pentru toamna acestui an, dacă Populația României nu va avea de ales, în deplină și corectă
cunoștință de cauză, măcar între două proiecte de revizuire constituțională (unul realizat în cadrul
Parlamentului României și celălalt realizat de către Societatea Civilă Românească, care, în absența altor
oferte, se prefigurează a fi Constituția „Timișoara”), ci se va oferi Populației României doar dreptul de a
„culege”, în exclusivitate, surogatul constituțional realizat de către actualul Parlament al României, pe
care îl apreciem ca nelegitim.
Lorin Fortuna
Coordonator al Grupului Constituțional „Timișoara”
12


joi, 13 iunie 2013

Comunicat Cu privire la declarația recentă a „președintelui” României, referitoare la neconstituționalitatea revizuirii Constituției României, în modul în care procedează Comisia de revizuire a Constituției, din cadrul Parlamentului României

Mișcarea Civică „Mihai Eminescu”
Dosar Nr. 529/A/2004
Inc-SCC/13.02.2004 Judecătoria Rădăuți
Sediu: Timișoara, str. Salciei nr.2, sc.C, ap.2
Telefon: 0256/446595
E-mail: miscarea.civica.eminescu@gmail.com
Web-site: lorin-fortuna.ro
Nr. 7/12.06.2013
Comunicat
Cu privire la declarația recentă a „președintelui” României, referitoare
la neconstituționalitatea revizuirii Constituției României, în modul în
care procedează Comisia de revizuire a Constituției, din cadrul
Parlamentului României
Motto:
„Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui Popor, decât priveliștea corupției și a nulității
recompensate...” (Mihai Eminescu, Opere, vol. XIII, pag.124, Editura Academiei, București, 1985)
Nu avem motive să-l sprijinim, politic, pe „președintele” României, pe care nici nu-l mai
considerăm, de fapt, ca: Președinte al Statului, deoarece a fost demis, prin referendum, de către
Electoratul statal, care este reprezentantul constituțional și legitim al Poporului Român, care, la rândul
său, este deținătorul, exclusiv, al Suveranității naționale, dar a fost reinstalat, în mod samavolnic, ca
„președinte al Statului”, de către conducerea Uniunii Europene (UE), prin acceptarea „Dictatului de la
Bruxelles”, în mod „înalt-trădător”, de către primul-ministru, actual, al României, cu complicitatea,
corespunzătoare, a celorlalți conducători ai instituțiilor de putere, de Stat, fiind, astfel, de fapt (dar nu
și de drept): „guvernator” statal.
Însă, în legătură cu declarația sa, recentă, referitoare la neconstituționalitatea revizuirii
Constituției României, în modul în care procedează Comisia de revizuire a Constituției, din cadrul
Parlamentului României, ne considerăm datori să luăm atitudine publică și să declarăm că, în acest caz,
are dreptate, cu precizarea că, la rândul nostru, am semnalat și reclamat, public, la vremea respectivă,
faptul că actuala coaliție politico-partidică, majoritară în actualul Parlament al României, a comis un
dosebit de grav abuz constituțional, de: uzurpare de Suveranitate națională, prin faptul că: a ignorat
hotărârea exprimată de către Electoratul statal, prin referendum, de a revizui Constituția României,
pentru a introduce Parlamentul unicameral, cu 300 parlamentari, stabilit ca urmare a desfășurări
referendumului, în cauză.
1
Spre deosebire, însă, de declarația „președintelui”, de fapt (căci, de drept, nu mai este, în
aprecierea noastră), opinia noastră este aceea că „președintele”, în cauză, nu a expus, în cadrul
declarației sale, recente, menționată anterior, în totalitate, situația constituțională și legislativă în care
se află, în prezent, România, ca urmare a acceptării, de către actualul prim-ministru, al României, a
„Dictatului de la Bruxelles”, respectiv a nerecunoașterii hotărârii exprimate de către Electoratul statal,
prin referendumul evocat anterior, cu privire la transformarea care trebuie efectuată asupra
Parlamentului României, precum și a consecințelor constituționale și legislative, care decurg din
situația statală actuală, dezastruoasă, de drept, a României, ca urmare a abuzurilor constituționale,
comise, menționate anterior, și anume:
1. Alegerile parlamentare care s-au desfășurat pentru constituirea actualului Parlament au fost
realizate pe o bază, de fapt, neconstituțională și, ca atare, sunt: nelegitime.
2. Toată activitatea actualului Parlament este, în consecință, neconstituțională și, ca atare, nelegitimă.
3. Desemnarea actualului Guvern al României a fost, în consecință, neconstituțională și, ca atare,
nelegitimă.
4. Toată activitatea actualului Guvern al României, de la învestire și până în prezent, a fost, în
consecință, neconstituțională și, ca atare, nelegitimă.
5. România, ca Stat, de drept, se află, de fapt, într-o: situație de anarhie constituțională și legislativă,
referitoare la activitatea Parlamentului, respectiv a Guvernului.
6. Există motive, deosebit de serioase, pentru a aprecia că: nici ultimele alegeri districtuale, respectiv
locale, nu au fost corecte, deoarece s-au desfășurat fără o informare corectă și deplină, bazată pe o:
anchetă, oficială, asupra numărului, real, al membrilor Electoratului statal, situație pe care asociația
noastră a semnalat-o și reclamat-o, public, la vremea respectivă.
În situația existentă, descrisă anterior, însă doar într-un mod succint, deoarece nu s-au luat în
considerare tate consecințele constituționale, respectiv legislative, la nivel societal, datorate situației,
în cauză, apreciem ca fiind de importanță fundamentală, pentru ieșirea, de drept, din respectiva criză
statală, organizarea unui nou referendum (cum a propus și „președintele” țării), în care Electoratul
statal, în calitate de reprezentant, abilitat constituțional, al Poporului Român (deținător, exclusiv, al
Suveranității naționale, în conformitate cu prevederile Articolului 2, aliniatul 1, din actuala Constituție a
României), să desemneze un: Guvernator statal, provizoriu, care să fie împuternicit să conducă Statul,
în mod guvernatorial, o perioadă limitată, ce urmează a fi stabilită tot în cadrul referendumului,
preconizat a se organiza (exemplu: 6 luni), timp în care, Guvernatorul statal, astfel ales și desemnat, să
organizeze noi alegeri (parlamentare și prezidențiale, sau și districtuale, respectiv locale, după cum se
va hotărî, tot prin referendumul respectiv, propus a fi organizat), pentru a se readuce, de drept, dar și
de fapt, România la ordinea constituțională prevăzută a exista, în conformitate cu actuala Constituție a
României.
Avertizăm că, dacă nu se va acorda Poporului Român dreptul să hotărască, în cadrul unui
referendum, prin intermediul Electoratului statal, cum trebuie rezolvată actuala criză constituțională,
existentă în România, respectiva criză prezintă riscul de a provoca degenerarea Statului Român într-un
2
Stat dictatorial, sau poate motiva declanșarea unor revolte, sau chiar a unei revoluții, sau chiar putând
motiva o intervenție armată, externă, care ar putea avea, ca și consecințe, dezmembrarea statală,
respectiv dezetnicizarea populațională!
Mai facem cunoscut, în acest context, că există chiar o previziune, făcută publică, în România,
de către previzionarul indian Gupta Swami (specialist, de nivel internațional, în istoria religiilor), care,
în anul 1986, fiind chemat, în vizită, în România, de familia Ceaușescu, a făcut cunoscută previziunea
că: respectivul cuplu dictatorial va fi eliminat de la exercitarea puterii de Stat și va fi omorât, în
cadrul unei revolte populare, după care a fost alungat din țară. Ulterior, s-a reîntors, în anul 2004, din
proprie inițiativă, în România, unde a făcut o altă previziune, și anume că: situația societală, din
România, se va degrada foarte mult, datorită modului în care este condusă de către conducătorii
politico-partidici, post-revoluționari, iar președintele Statului, care urma să fie ales, atunci (care este
chiar actualul „președinte” statal), va sfârși tot prin a fi omorât, printr-un complot, organizat chiar de
către foștii săi susținători, și abia după aceea România se va redresa, la nivel societal, și va deveni
unul dintre cele mai importante State, din Lume (mai ales ca influență spirituală), previziune care se
corelează, din mai multe puncte de vedere, și cu alte previziuni, referitoare la România, care sunt
cunoscute de către specialiștii în Ezoterism.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
Referințe bibliografice:
Revizuiea Constitutiei: Fraza care îl învinge definitiv pe Traian Băsescu - cotidianul.ro, 12.06.2013
„Ne întoarcem la vremurile rele ale domnului Băsescu” (Ponta - prima reacție după anunțul de
marți, de la Cotroceni, privind referendumul) - cotidianul.ro, 12.06.2013
Cristian Diaconescu - despre modificarea Constituției: „Mi se pare neserios” - cotidianul.ro,
12.06.2013
CNAS: Numirea lui Duță - „specifică organizațiilor mafiote” (reacții dure la decizia Administrației
Prezidențiale) - cotidianul.ro, 12.06.2013
Ce pregătesc serviciile? - RomaniaLeaks.org (WikiLeaks Romania) - 04.07.2012 (preluare de pe
ftr.ro)
Previziunea lui Gupta Swami - http://lorin-fortuna.ro/organizatii/
Miscarea%20Spirituala%20Sarmisegetuza/2013/swami_gupta.pdf
Tinerii români vor muri pe capete în țări străine, pentru cauza altora - Cronica Română, 14.05.2004
(tot referitor la previziunea lui Gupta Swami)
Pârvulescu & Co, lupii paznici la oi, plantați „să modifice” Constituția, se tem rău de pedeapsa cu
moartea și de armele românilor - www.badpolitics.ro/parvulescu-co-lupii-... , 15.05.2013
Președinte
Lorin Fortuna
3

marți, 11 iunie 2013

Comunicat În legătură cu anumite propuneri de revizuire, referitoare la simbolurile heraldice, statale: drapelul și stema României, adoptate de către Comisia pentru revizuirea Constituției, din cadrul Parlamentului României, precum și cu semnificația ezoterică a anumitor calamități naturale, produse, recent, în Europa și în România

Mișcarea „Sarmisegetuza”
SC Nr.211/PI/05.04.2000 / Tribunalul Timiș
Sediu: Timisoara, str. Salciei nr.2, sc.C, ap.2
E-mail: miscarea.sarmisegetuza@gmail.com
Adresa Web-site: www.lorin-fortuna.ro
Telefon: 0256/446595
Nr. 6/10.06.2013
Comunicat
În legătură cu anumite propuneri de revizuire, referitoare la simbolurile heraldice,
statale: drapelul și stema României, adoptate de către Comisia pentru revizuirea
Constituției, din cadrul Parlamentului României, precum și cu semnificația ezoterică a
anumitor calamități naturale, produse, recent, în Europa și în România
1. Drapelul, respectiv stema, constituie, din punct de vedere ezoteric, principalele simboluri heraldice,
de tip statal, enunțate în ordinea importanței lor.
2. Ezoterismul este un ansamblu de științe specifice, având, ca domenii de cercetare, modalitățile de
relaționare cu Ierarhiile de conducere, abilitate a conduce evoluția existențială a Lumii Planetare, în
care suntem integrați existențial.
3. Cercetarea ezoterică are ca obiective de studiu, pe de o parte, modalitățile în care se poate relaționa
cu Ierarhiile de conducere, abilitate, menționate anterior, iar, pe de altă parte, selectarea modalităților
optime de relaționare, apreciate ca atare, de către ambele părți implicate (conducători, respectiv
conduși), astfel încât să corespundă unei relaționări biunivoce, reciproc avantajoase, optime.
4. Statele care, în decursul istoriei lor, au reușit, prin intermediul unor reprezentanți adecvați, să
conștientizeze, în mod benefic și performant, informațiile menționate anterior, atât la nivelul
cercetătorilor, cât și la nivelul conducătorilor, au avut de câștigat un surplus de șanse favorabile, de a
evolua, existențial, mai benefic și mai performant, comparativ cu Statele care n-au beneficiat de o
cunoaștere, corespunzătoare, a Ezoterismului, respectiv cu Statele în care cunoscătorii Ezoterismului
nu au reușit să relaționeze, în mod corespunzător, cu conducătorii respectivelor State. Statul Român se
află, în prezent, dar s-a aflat și în trecut, din nenorocire pentru Populația statală, în această situație.
5. Am expus cele menționate anterior pentru a se putea înțelege, mai bine, una dintre cauzele
principale pentru care România, ca Stat s-a aflat, în existența sa, o îndelungată perioadă temporală, în
stări societale nebenefice, sau chiar malefice (dezastruoase), similare stării societale în care se află,
inclusiv în prezent, cu consecințe existențiale, corespunzătoare, asupra Populației statale.
6. Tot pentru a se putea înțelege, mai bine, situația existențială, actuală, a României, care nu dispune
de un Institut de Stat, oficial, sau măcar de un Centru de cercetări ezoterice, deși mai multe solicitări,
oficiale, în acest sens, s-au efectuat (inclusiv de către organizația noastră), exemplificăm cu cazul altor
State, care nu doar că au înființat institute, respectiv centre de cercetări ezoterice, oficiale, de Stat, dar
și investesc fonduri considerabile, în acest scop (exemple: institutele și centrele de cercetări ezoterice,
1
din Rusia, amplasate, mai ales, în Siberia, respectiv cele din SUA, amplasate, mai ales, în deșertul
Nevada, în care specialiști autohtoni colaborează, din câte cunoaștem, direct cu specialiști aparținând
unor civilizații extra-lumești, între care civilizațiile de tip reptilian-dragonian și civilizațiile de tip
arahnidic-tarantular, sunt, din câte cunoaștem, cele mai implicate, în prezent, deși nu au fost și
singurele civilizații, care au fost implicate, în decursul istoriei contemporane, în asemenea colaborări,
respectiv centrele de cercetări cu specific inclusiv ezoteric, din Israel, Stat în care s-a înființat și o
instituție de învățământ superior, pentru a pregăti, în mod preliminar, specialiștii necesari, numită
Universitatea Iudaică ș.a.).
În contextul precizat anterior, precum și în contextul în care, în cadrul Comisiei pentru
revizuirea Constituției, din cadrul Parlamentului României, parlamentari care nu au nici o pregătire
specific ezoterică, propun, cu nonșalanță, dar și cu inconștiență condamnabilă, modificări ale drapelului
de Stat, al României (exemple: includerea, în drapel, a stemei de Stat, sau chiar a fostei steme a
Statului Român, din perioada monarhistă, respectiv includerea, în drapel, a înscrisului: „Nihil sine Deo”,
sau referința la: „Dumnezeu”, fără să se cunoască, respectiv fără să se explice cine este, de fapt, cel
care este numit: „Dumnezeu”, respectiv cine este cel care este numit: „Deo”, respectiv necunoașterea
semnificației heraldice a simbolurilor animaliere, introduse, cu aceeași ignoranță, condamnabilă, în
componența stemei de Stat, respectiv necunoașterea, corespunzătoare, a identității personalității:
Jeshua-Isus, precum și, respectiv, cum de a devenit acesta și: Hristos-Christos și cum de a rămas, în
final, în cadrul religiei creștine ortodoxe, numai: „Hristos, Dumnezeul nostru”, respectiv ce consecințe
ezoterice are depunerea jurământului constituțional, pe o carte „proclamată” ca fiind: „sfântă”, dar
neverificată, corespunzător, din punct de vedere istoric). Dilemele neelucidate, menționate anterior, ar
trebui să conducă pe orice om normal, care dispune de discernământul necesar și care nu este bigot, la
soluția de a opta, la nivel constituțional, pentru: Statul laic, așa cum au procedat și înfăptuitorii
Revoluției Franceze la 1789, și nu pentru Statul „implicit” religios, care este, de fapt, Statul Român, dar
nedeclarat, oficial, adică de drept, ca atare.
7. Tot referitor la religiile de tip creștin, parlamentarii din Comisia pentru revizuirea Constituției, din
cadrul Parlamentului României,ar trebui să se intereseze de ce conducere UE a refuzat să includă,
oficial, în cadrul documentelor UE, orice referire la Creștinism, precum și la orice altă religie, optând
astfel, în mod ferm, pentru statutul laic al UE.
8. În contextul expus anterior, trebuie să se cunoască faptul că și în România există centre de cercetare
și respectiv de acțiune ezoterică, care funcționează, din punct de vedere financiar, prin alocarea unor
fonduri, corespunzătoare, de Stat, dar care își desfășoară activitatea, pe de o parte, în mod ocultat
(secret, dar mistificat, oficial, în alte activități), iar, pe de altă parte, în mod subversiv și chiar distructiv,
adică nu în favoarea Statului și a Populației statale, ci în favoarea unei oligarhii nemeritocratice, de
sorginte politico-partidică, specific clientelară, de tip religios, masonic și chiar mafiot, care a acaparat
puterea de Stat. Pentru a se menține la exercitarea puterii de Stat, respectiva oligarhie (ca grupare de
interese, specific clientelare) a transformat Statul Român, din Stat național, independent, suveran, de
drept, democratic și social, așa cum este prevăzut a fi, atât de drept, cât și de fapt, la nivel
constituțional (în conformitate cu idealurile Revoluției Române din decembrie 1989: RRD-1989,
statuate ca fundament ideatic, la nivel statal, în cadrul Articolului 1, aliniatele 1;2;3), în Stat, de fapt, de
2
tip pseudo-Stat național, respectiv independent, respectiv suveran, respectiv de drept, respectiv
democratic, respectiv social, și chiar de tip polițienesc-politic, în care cetățenii considerați ca incomozi,
respectiv ca „inutili”, adică neprofitabili pentru respectiva oligarhie (exemplu: oameni în vârstă,
bolnavi, handicapați, iar, în Transilvania: etnici români), dar, mai ales, cei catalogați ca dizidenți față de
actuala categorie politico-partidică, nemeritocratică, ocultă și subversivă, care a acaparat puterea de
Stat (și dorește s-o mențină, chiar și cu orice preț), sunt supuși, în mod cinic, unor exterminări fizice,
programate și realizate, mai ales prin iradiere (cu dispozitive de iradiere speciale, fixe, respectiv mobile,
corespunzător amplasate), precum și prin otrăvire (cu substanțe toxice și, respectiv, otrăvuri speciale,
introduse în mâncare, sau în băutură), precum și prin accidente, corespunzător organizate și realizate
(de mașină, sau doar de persoană).
Faptele abominabile, menționate anterior, sunt realizate, din câte cunoaștem (inclusiv din
propria experiență existențială), de către agenți, special angajați, dotați, și, respectiv corespunzător
remunerați, în acest scop, de către instituții de Stat, transformate, în mod samavolnic, ocult și
subversiv, în agenturi de poliție politică (care comit, direct, faptele respective, sau indirect, prin
angajarea unor „specialiști”, respectiv a unor firme, private, de „specialitate”). Probabil și datorită celor
expuse anterior, respectivele pseudo-instituții, de Stat, au fost denumite, de către mass-media, în mod
specific, dar și peiorativ (însă elocvent pentru activitatea pe care o desfășoară): „servicii secrete”.
Ca un supliment la cele expuse anterior, mai menționăm că (din câte cunoaștem, dar și din câte
am putut constata, inclusiv din mass-media), conducătorii respectivelor instituții, de Stat, astfel
„cameleonizate”, au fost nu doar felicitați pentru rezultatele lor „deosebite”, ci și gratulați prin
acordarea de decorații, de către actualul președinte al Statului, dar, de fapt: guvernator statal, impus în
mod samavolnic, de către conducerea Uniunii Europene (UE), și acceptat, ca atare (în mod oportunist,
laș și rușinos, dar și complicitar „înalt-trădător”), de către conducătorii instituțiilor principale, de Stat,
din România.
9. Revenind la Ezoterism, ni se pare deosebit de important să explicăm și, totodată, să exemplificăm,
corespunzător, importanța cunoașterii și aplicării Ezoterismului, ca ansamblu științific, specific, în scop
benefic (de către specialiști, sau doar de către inițiați, bine-voitori), respectiv în mod malefic (mai ales
de către „specialiști” rău-voitori), prin evenimentele atmosferice, defavorabile și chiar calamitale,
produse recent, respectiv prin inundațiile distructive, la nivel central-european și, probabil, în viitorul
foarte apropiat, și la nivel est-european, adică inclusiv și, mai ales, în România.
10. Astfel, după acțiunea de profanare ezoterică, publică (efectuată chiar în prezența, oficială, a unor
conducători ai Statului, la nivel central, exemplu: primul-ministru V.V. Ponta, în capitală, respectiv în
prezența unor conducători la nivel districtual, respectiv la nivel local, în Transilvania), a unor simboluri
heraldice, care imitau drapelul UE, respectiv drapelul României, în datele: 01.12.2012 (în Transilvania,
în cazul drapelului României), respectiv: 09.05.2013 (în capitală, chiar în perimetrul teritorial aferent
Parlamentului, în cazul drapelului UE), respectiv: 27.05.2013 (în capitală, pe aeroportul de la Clinceni,
în cazul drapelului României), au fost și sunt, respectiv vor mai fi, probabil, inclusiv în viitorul apropiat,
evidențiate consecințele, specific ezoterice, de tip punitiv, la care au fost, respectiv sunt, respectiv vor
fi supuse Populațiile Statelor europene, membre ale UE, în general, precum și Populația României, în
particular, dar și în special, sancțiuni care au fost aplicate, de către Ierarhii de conducere, abilitate,
3
extra-lumești, sub forma unor fenomene, considerate: „calamități/catastrofe naturale”, în țările
fluverane dunărene, respectiv în Transilvania (cazuri în care apreciem că trebuie contabilizate, în
același sens, și furtunile abundând în fulgere și trăznete - exemplu: furtuna din Timișoara, din noaptea
de 01.06.2013, respectiv din data de 10.06.2013, respectiv precipitațiile abundente, însoțite inclusiv de
zăpadă, respectiv de grindină, în partea de vest a țării, în data: 08.05.2013).
11. Mai dorim să ne referim, mai detaliat, și la schimbările avizate a fi incluse în cadrul revizuirii
constituționale, prevăzută a avea loc în cursul anului curent, coordonată, oficial, la nivel suprem, de
către Comisia pentru revizuirea Constituției, din cadrul Parlamentului României (la nivel instituțional),
respectiv de către președintele Senatului Parlamentului (în calitate de conducător, la nivel individual).
Pentru un specialist în Ezoterism este deprimant și chiar decepționant să constate că niște afoni și chiar
„analfabeți”, în Ezoterism, se consideră, de drept și de fapt, abilitați, respectiv competenți să propună
și să adopte, oficial, modificări în Constituția actuală a României, cu puternică influență ezoterică, fără
să-și pună problema dacă respectivele modificări au efect benefic, respectiv malefic, asupra Statului
Român, respectiv asupra Populației statale, precum și fără a simți nevoia să apeleze, în acest scop, la
consultarea unor specialiști, autentici, în Ezoterism (dar care sunt și patrioți și care și-au demonstrat
competența, inclusiv la nivel public și oficial, prin realizări de importanță socială și chiar societală,
înfăptuite și certificate prin recunoașteri publice, precum și prin acte oficiale), preferând să opteze,
probabil, pentru consultarea unor ezoteriști malefici (practicanți ai unor Ezoterisme nespecifice
Civilizațiilor autentic băștinașe, în cadrul LPM în care existăm și, care sunt, de fapt: mutanți
civilizaționali, aparținând unor Civilizații extra-planetare, pe care le reprezintă în cadrul LPM, în
cauză), fiind, astfel, adversari, de fapt, nu doar ai Statului Român, ci și ai Civilizațiilor autentic
băștinașe, în Lumea Planetară Medie (LPM), în care existăm. În contextul celor expuse anterior,
apreciem ca fiind deosebit de important, de semnalat, pentru Populațiile Statelor în care fluviul
Dunărea a produs mari inundații, corelarea producerii respectivelor calamități cu secvența
calendaristică: 09.06.2013, imediat următoare secvenței calendaristice: 09.05.2013, care este
asociată: „Zilei Europei” și inclusiv a UE, dar și ca zi în care, în capitala Statului Român, a fost
profanat, ca simbol heraldic, drapelul UE, considerat, din punct de vedere ezoteric, ca: simbol
ezoteric, principal, la nivel statal, în cadrul Ezoterismului specific Civilizațiilor băștinașe, autentic
autohtone, în cadrul LPM, în care suntem integrați existențial. Germanii, mai ales, dar și hungarienii,
respectiv maghiarii, ar trebui să afle că au fost victime ale inundațiilor catastrofale (provocate de
fluviul Dunărea), inclusiv pentru că au acceptat (chiar în necunoștință de cauză) să fie guvernați de
către o „mercantilă”: Angela Merkel, respectiv de către un șovin, iredentist: Victor Orban, care, prin
politica pe care au promovat-o, în numele Statului German, respectiv în numele Statului Maghiar, au
produs grave prejudicii, existențiale, Populațiilor mai multor State, membre ale UE și, mai ales,
Populației României, referitor la care ar fi trebuit să se cunoască faptul că: România a fost selectată, de
către Ierarhia de conducere, abilitată, extra-lumească, ca: Stat înainte-mergător, în cadrul noii Erei
lumești Nr.9 (și, totodată, ultima din existența actualei LPM Nr.6, în care suntem integrați existențial,
care LPM este, de asemenea, ultima LPM a Planetei, în a cărei LPM Nr.6 existăm, în prezent. Astfel,
LPM Nr.6, din câte cunoaștem, este prevăzută să mai existe încă, aproximativ, 976 ani medii-fizici, după
care (tot din câte cunoaștem) își va înceta existența, ca LPM, iar Planeta va fi transferată, pentru a
4
evolua existențial, de pe Orbita zodiacală Nr.4, pe care evoluează, existențial, în prezent, pe Orbita
zodiacală următoare: Nr.3, mai apropiată de Astrul Solarital Zodiacal, fapt ce va determina și
transferarea tuturor celorlalte Planete, ale Sistemului Planetar Zodiacal, de pe orbita pe care se află, în
prezent, pe orbita următoare, descrescătoare, ca număr.
Recomandăm a se remarca și intemperiile meteorologice care au avut loc, în principal, în
județele Harghita și Covasna, cu ocazia sărbătoririi religioase, în data: 25.05.2013, a „sfântului Orban”,
care se repetă anual, de multă vreme, devenind chiar o tradiție, semn că respectivul „sfânt” nu trebuie
cinstit, ci blamat, pentru faptele sale!
12. Pe de altă parte, apreciem că Populația României trebuie să afle că va suporta, probabil, mai ales
sub forma efectelor distructive, specifice inundațiilor, de mari proporții, produse în perimetrul teritorial
al bazinului fluveran dunărean, precum și în perimetrul teritorial al Transilvaniei, efectele ezoterice, de
tip punitiv, datorate faptului că a acceptat (chiar și în necunoștință de cauză) ca, pe teritoriul său,
statal, să fie profanat, de către conducerea trustului de televiziune, privată: Intact Media Group (al
cărui patron a fost și a rămas, practic, conducătorul, de fapt, al filialei, din România, a celei mai
subversive și distructive organizații masonice, numită: B'nai B'rith, din LPM Nr.6, în care existăm),
simbolul heraldic aferent drapelului UE, în data: 09.05.2013, chiar în perimetrul teritorial al
Parlamentului României.
Populația statală a României mai trebuie să se aștepte (din câte estimăm) și la „represalii”
ezoterice, corepunzătoare (rezultând ca probabil, din investigațiile noastre, inclusiv producerea unui
cutremur, în capitală), pentru profanarea, în data de: 27.05.2013, de către aceiași „profanatori”,
menționați anterior, a simbolului heraldic aferent drapelului României, pe aeroportul Clinceni.
13. Într-un alt context, apreciem că ar mai trebui ca Populația Statală a României să afle și să
conștientizeze bine faptul că anumite personalități, deosebit de benefice, sau doar benefice, sau doar
persoane incomode pentru anumite grupări de interese, specific clientelare, de tip politico-partidic,
masonic și chiar mafiot. Exemple, în acest sens, sunt: primul primar al orașului Chișinău: Nicolae Costin,
după proclamarea, ca Stat independent, a Republicii Moldova, respectiv personalitățile: Gheorghe
Ghimpu, Ion și Doina Aldea Teodorovici, Nicolae Sulac, Grigore Vieru, tot din Republica Moldova,
respectiv directorul fostului liceu românesc, din Cernăuți (de după 1989), respectiv generalii: Ștefan
Gușă și Paul Cheler, respectiv parlamentarii: Radu Timofte (fost și director al SRI), Antonie Iorgovan,
Adrian Păunescu, respectiv revoluționarii: Doina Rebeca Cercel, Iosif Dan, respectiv: Marius Tudose,
organizator al unei manifestări de protest, îndelungat, la Timișoara, împotriva fostului cuplu dictatorial:
Băsescu-Boc, au fost, de fapt, omorâți, prin iradiere, de către agenți specializați ai „serviciilor secrete”,
de poliție-politică, coordonate și apreciate, pentru activitatea lor „specifică”, inclusiv prin decorarea
conducătorilor lor, de către actualul guvernator statal, de fapt, al României.
Mai trebuie să se știe că generalul de aviație (de origine timișoreană) Ioan Puiu (cunoscător al
unor „secrete” deosebit de „grele”, ale modului în care s-a pregătit, declanșat și realizat, începând cu
data de 22.12.1989, ora 18:30, contra-revoluția, organizată de către un grup subversiv, din cadrul
conducerii, de atunci, a Ministerului Apărării Naționale (grup coordonat de generalul Victor Atanase
Stănculescu, în complicitate cu conducerea așa-numitului Consiliu al Frontului Salvării Naționale), și
care își exprimase, public, dorința (dovedită, ulterior, „neinspirată benefic”) de a-l contacta, personal,
5
pe Ion Iliescu, pentru a-i dezvălui secretele, în cauză, a fost, de fapt, omorât (după ce l-a întâlnit pe cel
pe care-l căuta), prin iradiere (combinată cu otrăvire), după care a fost înhumat, la Timișoara, în
condiții „discrete”, iar familia i-a fost amenințată că va avea aceeași soartă, dacă „nu-și va ține,
corespunzător, gura”.
Din nenorocire pentru cei menționați anterior, trebuie să precizăm că, la vremea respectivă,
aceștia nu au putut beneficia de o protecție existențială, specific ezoterică, din partea unor Ierarhii
de conducere, abilitate, extra-lumești, așa cum au început să beneficieze, ulterior, o parte dintre
Combatanții ezoterici, din gruparea Misiunea Astrală „România” (pe care a condus-o și încă o mai
conduce autorul prezentei lucrări), precum și alți colaboratori, ezoterici, ai grupării respective, care,
ulterior, au putut beneficia de o asemenea protecție, de care beneficiază și în prezent, precum și (din
câte cunoaștem) anumite personalități autentice (morale, civice și chiar politice), între care
exemplificăm pe: Fidel Castro, Nelson Mandela, Wang Dan, Julian Assange, respectiv: Ilie Ilașcu, Ilie
Bratu, Nicolae Botgros, Mihai Ghimpu, din Republica Moldova, respectiv: Paul Goma, Claudiu
Iordache, Dumitru Dincă, Ioan Ghișe, Gheorghe Alexandru, Marian Valer, Sabina Elena Muruianu ș.a.
14. Încheiem prezenta lucrare cu avertizarea că, din câte am investigat, data de: 22.06.2013 (inclusiv ca
dată a Solstițiului de vară) constituie o dată de risc ezoteric, important, iar data: 27.06.2013 trebuie
considerată ca dată de risc ezoteric, major, pentru România, în timp ce datele: 22;23.08.2013, trebuie
considerate ca date nu doar posibile, ci și probabile, de declanșare a Evenimentului lumesc, denumit
popular, dar impropriu: Apocalipsa. Având în vedere, pe de o parte, importanța Ezoterismului, ca
ansamblu științific, specific, pentru cunoașterea evoluției lumești, iar, pe de altă parte, ținând cont de
necunoașterea, cuasi-totală, a Ezoterismului specific grupării de Civilizații autentic băștinașe, în
cadrul LPM (denumită, popular, dar impropriu: LP Fizică), anunțăm că vom mai reveni cu lucrări
specifice de Ezoterism aplicat, mai ales în scopul de a pregăti Populația României și, respectiv (în
măsura posibilului, prin intermediul acesteia), Populația Europei, respectiv Populația LPM (în care
suntem integrați existențial), astfel încât să poată întâmpina, într-un mod favorabil (în măsura
posibilului), Evenimentul lumesc, menționat anterior, și nu într-un mod lăsat la voia întâmplării (adică
total, sau doar parțial defavorabil), care, datorită timpului, deosebit de scurt, care a mai rămas (în
aprecierea noastră), până la declanșarea Evenimentului, în cauză, va avea (din câte am investigat)
consecințe catastrofale, dar nu la nivel material, ci la nivel ființial, individual (produse după
declanșarea Evenimentului respectiv, adică în cadrul stării de oprire temporară - „standby” a evoluției
existențiale a LPM Nr.6), constând în anihilarea, ființială, a marii majorități a ființelor individuale,
superioare (FIS), care există, în prezent, în cadrul LPM Nr.6, în care suntem integrați existențial (care nu
mai aparțin Civilizațiilor autentic băștinașe, din cadrul LPM, ci sunt, de fapt: mutanți civilizaționali,
aparținând unor Civilizații extra-planetare), respectiv în degradarea, ființială, a foarte multe alte FIS
(care sunt tot: mutanți civilizaționali), din FIS (numite, popular: oameni), în ființe individuale medii
(FIM: animale, de regulă: domestice, în măsură majoritară - exemple: oi, vaci, iepe, cămile, cățele ș.a.,
respectiv: sălbatice, în măsură minoritară - exemple: iepuri, vulpi, cerbi, căprioare, urși ș.a.), respectiv
în ființe individuale inferioare (FII - exemple: geode cristalifere, respectiv: recifuri coraliere).
6
P.S.
Din lectura prezentei lucrări, apreciem că un om avizat și, mai ales, un parlamentar, sau chiar un
conducător al unei instituții de putere, de Stat, ar trebui să-și pună întrebarea: „Cât s-ar pierde și,
respectiv, cât s-ar câștiga, prin înființarea unui Institut de Stat, de cercetări ezoterice, dotat cu cadre
de cercetare, corespunzător specializate?”.
Referințe bibliografice:
1. http://www.gds.ro/Actualitate/2013-06-
04/Comisia+pentru+revizuirea+Constitutiei+a+aprobat+introducerea+stemei+tarii+pe+drapelul+Ro
maniei
2. http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1252755-ziua-constitutia-fara-crestinism-pornit-la-drum.htm
3. Lorin Fortuna - Statul laic: http://lorin-fortuna.ro/reviste/statul_laic.pdf
4. http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2011/01/europa-fara-crestinism.html
5. http://marianagoron.wordpress.com/2011/01/13/intoleranta-si-discriminare-impotriva-crestinilor-
din-uniunea-europeana/
6. http://da.zf.ro/business-international/germania-se-confrunta-cu-o-catastrofa-nationala-in-urma-
inundatiilor-10944653
7. http://www.romania-actualitati.ro/inundatii-in-estul-europei-ungaria---cea-mai-afectata-51230
8. http://www.realitatea.net/vreme-ploioasa-in-continuare-furtuni-si-grindina-vezi-prognoza-pe-trei-
zile_1196055.html
9. http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/238827/drapelul-roman-vandalizat-in-covasna-ce-ar-
trebui-sa-faca-statul.html
10. Pagina Mișcării „Sarmisegetuza” din cadrul publicației web Misiunea Astrală „România” -
http://lorin-fortuna.ro/organizatii/Miscarea%20Spirituala%20Sarmisegetuza/index.html
11. http://www.evz.ro/detalii/stiri/sri-l-a-omorat-cu-atacuri-psihotronice-acuzatiile-revolutionarilor-
dupa-moartea-lui-marius-tudose-flo-9.html
12. Previziunea lui Rasputin: http://www.realitatea.net/credeati-ca-ati-scapat-de-apocalipsa-rasputina-
prezis-sfarsitul-lumii-pe-23-august-2013_1082739.html
13.Marie D. Jones, „2013 - Sfârșitul lumii sau un nou început?”, editura Lifestyle, Bucuresti, 2010
Președinte
Lorin Fortuna